Acasa Revista Presei Revista presei. Procedura de suspendare a lui Bǎsescu

Revista presei. Procedura de suspendare a lui Bǎsescu

scris de Z.V.
5 afisari

Calendarul propus de Tăriceanu vizează suspendarea în preajma datei de 23 septembrie și referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidențialelor.

Revista presei. Procedura de suspendare a lui Bǎsescu (foto:balkanpress.md)

Revista presei. Procedura de suspendare a lui Bǎsescu (foto:balkanpress.md)

Tăriceanu vrea să-l demită pe Băsescu în ziua prezidențialelor, titrează ziarul Bursa. Președintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune inițierea procedurii de suspendare și demitere a președintelui Traian Băsescu. Calendarul propus de Tăriceanu vizează suspendarea în preajma datei de 23 septembrie și referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidențialelor.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea șefului statului va fi discutată în PSD, menționând că este vorba despre un demers serios și precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puțin pentru țară, informează Adevărul.

Ministerul Justiției face ordine în legislație, titrează Curierul Național. Regia Autonomă „Monitorul Oficial” ar putea fi obligată, de la 1 ianuarie 2015, să republice toate actele normative emise în ultimii 14 ani, republicarea urmând să se facă la aceeași dată cu publicarea actului normativ de modificare și/sau completare și să includă toate modificările actualizate.

Staționarea navelor militare rusești la 6 ore de granița României și conceptul „Novorossiya”, relansat de Vladimir Putin în aprilie și reluat ieri de unul dintre liderii separatiști pro-ruși din Ucraina — desemnând intenția de recucerire a sudului Ucrainei ca teritoriu rusesc — sunt, în opinia președintelui Traian Băsescu, motive suficiente pentru ca România să se pregătească pentru posibilitatea ca Moscova „să acționeze irațional” în încercarea de a ajunge la gurile Dunării la Chilia, scrie Gândul.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale reformei sistemului de sănătate — acela al decontării serviciilor medicale pe baza cardului național de sănătate — intră în linie dreaptă, notează Evenimentul Zilei. Vineri, a fost semnat contractul de distribuție cu Poșta Română, astfel că, din 20 septembrie, poștașii vor suna la ușă pentru a înmâna cardul posesorilor, cu confirmare de primire.

Consiliul Concurenței a demarat investigații în mai multe sectoare-cheie din economie, precum sectorul energetic, retail și taximetrie sau media. În această toamnă, jucătorii implicați vor fi chemați la audieri, înainte ca autoritatea de concurență să dea un verdict, după cum a declarat într-un interviu pentru Puterea președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Războiul din Ucraina a condus la o încordare fără precedent a relațiilor dintre Occident și Rusia, de la căderea comunismului încoace. Dincolo de sancțiunile economice, Vestul își sporește prezența militară în Estul Europei, inclusiv în România. În acest context fierbinte, Economica.net vă arată, în detaliu, cât de prezentă este Rusia în economia românească.

Oltchim nu și-a găsit încă un investitor dispus să readucă la viață combinatul chimic, dar se pregătește să introducă noi obiecte de activitate în firmă, precum cultivarea de plante în aer liber și în sere și comerțul în magazine specializate, relatează publicația Capital.

Cel mai mare rebranding din istoria telecomului local, transformarea cunoscutelor branduri Cosmote și Romtelecom în ‘T’ după numele gigantului Deutsche Telekom, a intrat în linie dreaptă, anunță Ziarul Financiar. Sâmbătă 13 septembrie începe oficial campania de comunicare și una dintre cele mai mari transformări operaționale din istoria de business a României. Nemții au făcut un pariu mare pe acest rebranding, într-o afacere cu 11 milioane de clienți și venituri anuale de peste un miliard de euro pe an.

Concertul de gală susținut sâmbătă seara la Ateneul Român cu prilejul începerii celei de-a XIV-a ediții a Concursului Internațional ‘George Enescu’ a fost o mărturie a faptului că publicul meloman este interesat de muzica de calitate, de valoarea artiștilor indiferent dacă ei sunt tineri sau consacrați, scrie Jurnalul Național.

România a învins cu 1-0 Grecia, la Pireu, în debutul campaniei de calificare la Euro 2016, transmite Pro Sport. Elevii lui Pițurcă au controlat meciul până în minutul 53, atunci când arbitrul Clattenburg l-a eliminat ușor pe Marica, autorul golului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult