Protest cu suluri de hârtie igienică la Guvern | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Protest cu suluri de hârtie igienică la Guvern

Revista presei. Protest cu suluri de hârtie igienică la Guvern

scris de Z.V.
20 afisari

Modificările la Codul Fiscal aprobate miercuri de Guvern, vizita pe care membrii Comisiei parlamentare de anchetă au făcut-o la arhiva SIPA, precum și incidentul de la reședința regelui Mihai din Elveția, dar și meciul amical de fotbal dintre naționalele României și Turciei sunt printre principalele subiecte ale zilei de 9 noiembrie.

Protest cu suluri de hârtie igienică la Guvern: V-am adus hârtie pentru pușcărie! Peste 1.000 de persoane au protestat miercuri seara în fața Palatului Victoria, nemulțumite că, în ciuda criticilor vehemente venite din întreaga societate, Guvernul Tudose a adoptat astăzi ordonanța de urgență privind modificarea Codului Fiscal. În ciuda faptului că este foarte frig, protestatarii s-au strâns în fața sediului Executivului, unde huiduie și scandează “Nu plecăm, rezistăm!”, “PSD, ciuma roșie!”, “Demisia!” și “Hoții, Hoții!”, transmite Ziare.com.

Marea majorare salarială, la ora adevărului: fix 2 lei. Marea “revoluție fiscală’ promisă de Guvern a fost adoptată miercuri. Teoretic, salariile brute ale românilor cresc cu peste 20%, dar practic, un angajat va primi în mână, în plus, doar 2 lei. Guvernul a adoptat miercuri, după nenumărate amânări, modificările la Codul Fiscal ce prevăd mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat, micșorarea procentului acestora și reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Ministrul de Finanțe Ionuț Mișa a anunțat ce câștigă angajații din această măsură: fix 2 lei. Până și președintele Klaus Iohannis a fost mai optimist, săptămâna trecută, când a făcut calculele ‘revoluției fiscale’ anunțate de Executiv: el spunea că măsurile le aduc românilor în buzunare 3 lei, scrie Adevărul.

Dragnea și Tudose se prăbușesc în sondaje. Potrivit unui sondaj realizat de IMAS și dat publicității miercuri, Liviu Dragnea, Mihai Tudose și Klaus Iohannis au scăzut în ceea ce privește încrederea românilor. Președintele PSD, Liviu Dragnea a pierdut, într-o singură lună, aproape patru procente. De la 18.7% în septembrie la 15% în octombrie. Mult mai bine decât Dragnea stă președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cel cotat în octombrie la 23%. Premierul Mihai Tudose a scăzut și el în ceea ce privește încrederea românilor, potrivit Cotidianul.

Misterul unei răzgândiri colective în CSM. “Votul pe Legile Justiției, schimbat peste noapte!’ Unanimitatea devine minoritate. O judecătoare rupe tăcerea. Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a dezvăluit că votul judecătorilor din CSM cu privire la avizul pe Legile Justiției a fost schimbat peste noapte, cu toate că se ajunsese la un acord în unanimitate. Evelina Oprina a dezvăluit că, în ședința informală de dinainte, se ajunsese la un acord cu privire la pachetul pe Legile Justiției, însă în ședința formală de a doua zi, 10 judecători și-au schimbat votul, transmite Evenimentul Zilei.

Liberalii anunță moțiune de cenzură după OUG de modificare a Codului Fiscal. Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că va propune Biroului Executiv al partidului depunerea unei moțiuni de cezură împotriva guvernului Tudose, afirmând că liberalii vor sesiza Avocatului Poporului pentru a ataca la CCR ordonanța de modificare a Codului Fiscal. “Văzând calamitatea fiscal bugetară care riscă să lovească România, calamitate provocată de guvernul de habarniști economici conduși de Terente, PNL anunță următoarele decizii: vom sesiza Avocatul Poporului în vederea atacului la CCR pentru neconstiuționalitatea ordonanței, în cazul în care va fi emisă; voi propune Biroului Politic Executiv care se întrunește luni depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului’, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, conform Gândul.

Cum a refuzat ministrul Finanțelor să explice de ce guvernul nu respectă promisiunile de mărire a salariilor nete ale bugetarilor cu 20%, de mărire a pensiilor și neimpozitare a veniturilor mici de la 1 ianuarie 2018. Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a refuzat să răspundă miercuri cum le explică votanților PSD că guvernul nu și-a respectat promisiunile din campanie și din programul de guvernare, potrivit cărora de la 1 ianuarie 2018 urma să crească salariile bugetarilor cu 20%, să crească toate pensiile, iar impozitul pe veniturile sub 2.000 de lei să fie zero. Întrebat într-o conferință de presă despre aceste promisiuni, ministrul Ionuț Mișa a evitat să răspundă, spunând că “toate măsurile enunțate și multe altele sunt introduse, vor fi implementate în cursul anului 2018, unele de la 1 ianuarie”, informeazăHotnews.ro.

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege pentru realizarea “Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, se arată într-un comunicat al Executivului. Conform sursei citate, proiectul de lege va fi transmis spre aprobare Parlamentului, anunță Jurnalul Național.

Tudose pune la zid mediul privat. Reacție sindicat Dacia: Cei din Guvern mint cum trag aerul în piept. Liderul sindical de la Dacia și un membru al Consiliului de Administrație al BRD reacționează, după atacurile premierului întreptate către compania de automobile, către bănci și firmele multinaționale, în ziua în care Guvernul a adoptat ordonanța de modificare a Codului fiscal. Liderul sindical de la Dacia, Nicolae Pavelescu, și Aurelian Dochia, membru al Consiliului de Administrație al BRD, îi dau replica premierului Mihai Tudose, potrivitRfi.ro.

Nume grele din politică, implicate în frauda de la Casa de Sănătate. Unul dintre greii vizați în această anchetă este liderul PSD Cluj, Ioan Rus, alintat ‘șeful’. La DNA s-a mai vorbit și despre implicarea fostului consilier al lui Ioan Rus, chestorul Nicolae Chesnoiu, în a schimba modul în care unii furnizori de servicii medicale erau sancționați pentru neregulile descoperite. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție se apropie de nume mari în dosarul în care anchetează modul în care au fost fraudați banii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), scrieRomânia Liberă.

S-a intrat în arhiva SIPA: Ce au găsit senatorii în cea mai secretă încăpere. Membrii Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA au vizitat miercuri această arhivă aflată în sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor, senatorul Șerban Nicolae declarând că a vrut să elimine controversele în legătură cu locul unde sunt depozitate documentele. “Am solicitat în mod expres accesul în zona de maximă siguranță, în care sunt depozitate toate documentele care au aparținut Direcției Generale Anticorupție. Am vrut să vedem și să ne lămurim pentru a elimina o serie întreagă de controverse legate de cum se găseau arhivate aceste documente, care era situația în 2005, când încă funcționa Direcția Generală de Protecție și Anticorupție. N-a durat mult, pentru că nu am fost interesați de documente”, a spus Șerban Nicolae, președintele comisiei, relatează Stiripesurse.ro.

Fostul principe Nicolae a încercat să intre la Regele Mihai. A forțat intrarea în reședință și a agresat infirmierele. Scandal uriaș la reședința Regelui Mihai din Elveția. Fostul principe Nicolae a forțat intrarea în casă și a agresat fizic și verbal trei persoană, anunță Casa Regală a României, într-un comunicat. “În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale”, transmite Casa Regală, potrivitZiare.com.

Cea mai așteptată veste despre Autostrada Transilvania: a fost emisă hârtia care deblochează peste 200 de kilometri până la granița cu Ungaria. Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a eliberat marți, 7 noiembrie, Acordul de Mediu revizuit pentru secțiunea Ogra (Târgu Mureș) — Borș (Oradea) din Autostrada Transilvania, a spus Octavian Pătrașcu, director în cadrul instituției. Ministerul Transporturilor primește astfel undă verde pentru deblocarea a peste 200 de kilometri din autostrada spre Ungaria, anunțăEconomica.net.

De ce intră Banca Transilvania într-o bancă din Republica Moldova. “Vedem potențial de creștere pe liniile IMM, retail, microcompanii și pe serviciile financiare digitale’. Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă locală după active și unul dintre cei mai activi investitori din sistemul bancar, și-a extins zona de potențiale achiziții, iar zilele trecute a anunțat potențiala achiziție împreună cu BERD a unei participații de peste 39% din Victoriabank, prima bancă înființată în Repu­blica Moldova și a treia în funcție de active. Miza achiziției Victoriabank nu pare însă a fi una importantă, în condițiile în care dimensiunile sistemului bancar moldovenesc și tința achiziției deopotrivă sunt neînsemnate, scrie Ziarul Financiar.

Echipa lui Contra împotriva Turciei lui Lucescu. România — Turcia este primul amical din mandatul lui Cosmin Contra. Selecționerul tricolorilor este la prima partidă pregătitoare, tehnicianul de 41 de ani bifând deja primele două meciuri în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018. Tricolorii au efectuat primul antrenament pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”. Echipa națională a României revine astfel pe arena unde a pierdut cu Lituania, scor 0-3, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010, transmite Fanatik.ro.

Asta poate fi explicația pentru faptul că Viitorul, înființată în 2009, a ajuns să aibă mai mult succes decât Dinamo, un club fondat în 1948! Hagi are 9 angajați doar pentru bucătăria clubului, mai mulți decât membrii staff-ului tehnic pe care-l conduce Miriuță la Dinamo. Roș-albii n-au mai fost campioni de 10 ani, dobrogenii au un titlu în doar 8 ani de existență. Viitorul a postat pe site-ul clubului o fotografie din bucătărie. Cadrul nu e spectaculos, nu e nimic neobișnuit la bucătărie. Sar în ochi doar personajele, surprinzător de multe! Clubul lui Hagi are opt bucătari care gătesc pentru echipa de seniori și pentru loturile de juniori, conform Gazetei Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult