Acasa Revista Presei Revista presei. PSD ar putea trece în Opoziţie

Revista presei. PSD ar putea trece în Opoziţie

scris de Z.V.
110 Afisari

Trump: Iohannis poate rezolva problema corupţiei în România; Cum contribuie la consolidarea parteneriatului strategic vizita la Casa Albă. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea lui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte contribuţia sa la lupta împotriva corupţiei. De asemenea, a fost subliniat şi mesajul de continuitate şi încredere într-un aliat, în condiţiile în care şeful statului s-a aflat la a doua vizită la Casa Albă în doi ani şi două luni, prima dată fiind susţinută şi o conferinţă de presă în Rose Garden, potrivit Adevărul.

Ipoteză şoc: PSD ar putea trece în Opoziţie. Preşedintele organizaţiei PSD din Vaslui, Dumitru Buzatu, a afirmat că în cazul în care ALDE alege să iasă de la guvernare, social-democraţii ar trebui să intre în Opoziţie. Dumitru Buzatu a declarat că „în cazul ruperii unei alianţe majoritare, nu e numaidecât de preferat un Guvern minoritar, ci dimpotrivă, aceia care rup alianţa, împreună cu alte forţe politice capabile, să preia Executivul respectiv şi evident, vom vedea cum va funcţiona (…)”, transmite Jurnalul.ro.

Ce ascunde vizita în SUA? ”Practic, Iohannis s-a declarat de acord cu boicotarea conductei de gaze Nordstream 2. Ca şi cu sporirea prezenţei militare americane în România, ceea ce poate include şi relocarea bazei din Turcia ori transferul total sau parţial al militarilor americani din Germania. Iar a accepta cu atâta lejeritate surplus de armată americană pe teritoriul României înseamnă, indirect, o opţiune pro-NATO şi anti-armată europeană a lui Macron şi Merkel (…)”, potrivit ipotezei interesante publicate de Bogdan Tiberiu Iacob, notează Cotidianul.

Dăncilă a decis. Cine e noul inspector general al IGPR. În Monitorul Oficial a fost publicată decizia premierului Viorica Dăncilă prin care l-a numit pe Liviu Vasilescu în funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), titrează Evenimentul Zilei.

Gheorghe Funar candidează la prezidenţiale: În România sunt metale care nu există în tabelul lui Mendeleev”. Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, va candida la alegerile prezidenţiale din partea Partidului România Noastră. El propune valorificarea bogăţiilor ţării în favoarea românilor, nu a străinilor. Gheorghe Funar a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al României în anul 1996 din partea PUNR, când a obţinut 3,22% din voturi, şi în anul 2014, ca independent, obţinând 0,47%, relatează Gândul.

Social-democraţii se reunesc în şedinţa Comitetului Executiv, cu o zi înaintea Congresului. Social-democraţii se întâlnesc vineri, la Parlament, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, au declarat surse din PSD pentru HotNews.ro. Sedinţa are loc cu o zi înaintea congresului PSD programat pe 24 august. Potrivit surselor citate, pe agenda şedinţei se află chestiuni organizatorice privind congresul, nominalizarea unor noi miniştrii pe posturile vacante (interimatele -vicepremieri pe probleme strategie şi economice), dar şi situaţia politică actuală şi relaţia cu partenerii ALDE.

Cioloş: Înainte de a vorbi de portofoliu, trebuie să ştim cine e candidatul. Preşedintele Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS), Dacian Cioloş, a afirmat că România trebuie să îşi desemneze mai întâi candidatul pentru poziţia de comisar european, care să îndeplinească criteriile de integritate şi de competenţă. El spune că s-ar bucura să poată audia şi susţine în Parlamentul European un comisar european din România integru, competent şi credibil la nivel european, scrie România Liberă.

Deşi i s-a solicitat oficial rechemarea de la post, ambasadorul George Maior a semnat în numele Guvernului României memorandumul privind tehnologia 5G. După ce a cerut rechemarea sa de la post, Guvernul Dăncilă a ajuns să-l mandateze pe ambasadorul George Maior să semneze memorandumuri. Guvernele SUA şi României, prin ambasadorii Hans Klemm şi George Maior, au semnat la Washington un memorandum de înţelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G, potrivit Ştiripesurse.ro.

Detaliile din spatele demisiei agentului Romaniei la CEDO, acuzat ca l-a favorizat pe Liviu Dragnea. Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu rang de secretar de stat, avocatul Viorel Mocanu, a avut unul dintre cele mai scurte mandate la şefia acestei instituţii: 6 luni. Dar nu lipsit de controverse. Viorel Mocanu a fost numit în această funcţie pe 12 februarie, iar miercuri a fost eliberat din funcţie, la cerere. Avocatul şi-a depus demisia încă din 14 august, relatează Ziare.com.

Profitul băncilor intră la apă: scădere de 23,4% per total sistem în primul semestru din 2019. Chiar dacă volumul activelor bancare a înregistrat un nou record la finele primului semestru din 2019, profitul net al sistemului bancar a scăzut cu 23,4%, până la nivelul de 2,76 miliarde de lei, faţă de 3,6 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2018. Scăderea ritmului de creştere al creditării şi-a spus cuvântul în bilanţurile băncilor comerciale la jumătate de an, publică Economica.net.

Guvernul va aproba circa 190 de milioane lei pentru sistemul electronic integrat de la Registrul Comerţului. „Din acest proiect în valoare totală de aproape 190 de milioane de lei, finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului îşi va extinde serviciile digitale oferite. Astfel, se va constitui un portal public de interacţiune electronică cu clienţii, care va avea beneficii importante pentru cetăţeni şi mediul de afaceri (…), a afirmat premierul Viorica Dăncilă, transmite Ziarul Financiar.

Donald Trump este adevăratul preşedinte al României. Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Casa Albă survine într-un moment în care întreaga strategie zonală a Europei se redesenează în funcţie de noile realităţi. Din păcate, Iohannis ţine doar de recuzită. Germania, care a deţinut până în prezent rolul de lider zonal, pare să fi ajuns la un capăt de drum. Analizele Stratfor din ultima vreme atrăgeau atenţia că Germania nu va mai reuşi să îşi menţină poziţia în condiţiile în care artificiile utilizate în zona economică încep să devină caduce (…), scrie Ambrus Bela în QMagazine.ro.

Nea Gigi, ăsta-i antrenorul? „Robinson Crusoe” a venit la antrenamentul FCSB. Alexandru Tudor a fost la antrenamentul FCSB, afişând acelaşi look special pe care l-a adoptat în ultimii ani. Fostul arbitru, acum un apropiat al lui Gigi Becali, care a anunţat că are deja antrenor pentru FCSB, dar nu face deocamdată numele public, a privit cu atenţie evoluţia jucătorilor lui Vergil Andronache, alături de Argăseală şi Narcis Răducan, notează Gsp.ro.

România şi-a aflat adversara pentru calificarea la turneul final din Fed Cup! Misiune grea pentru Simona Halep şi compania. Fed Cup intră într-o nouă eră în 2020. Formatul clasic va fi înlocuit şi cele mai puternice 12 naţiuni ale Planetei se vor duela între 14 şi 19 aprilie, la turneul final din Budapesta. România a fost cap de serie pentru meciurile de calificare şi va întâlni reprezentativa Rusiei. Este o misiune grea pentru Simona Halep şi compania, care vor avea un adversar redutabil pentru calificarea la turneul final, informează Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS