PSD și ALDE vor propune același premier | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. PSD și ALDE vor propune același premier

Revista presei. PSD și ALDE vor propune același premier

scris de Z.V.
7 afisari

Protestul persoanelor cu dizabilități, în Piața Victoriei, în cadrul unei acțiuni organizate sub sloganul „Nu vrem genocid în România!”, precizările Ministerului Sănătății cu privire la activitatea de transplant în România, condamnarea lui Virgil Georgescu, cetățean american de origine română, la zece ani de închisoare în SUA, pentru conspirație în vederea vânzării de arme către gherilele columbiene FARC, dar și accidentul de circulație din Ungaria în care a fost implicat un autocar cu români, incendiul izbucnit într-o hală din Agigea precum și rezultatul obținut de echipa de sanie juniori a României în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Calgary sunt principalele subiecte ale zilei de 4 decembrie.

psd alde premierTăriceanu spune că PSD și ALDE vor propune același premier la consultările de la Cotroceni și nu-l exclude pe Dragnea, scrie Adevărul. Călin Popescu Tăriceanu, copreședintele ALDE, a declarat astăzi că formațiunea pe care o conduce și PSD vor propune un singur premier după alegeri, menționând că Liviu Dragnea ar putea fi nominalizat pentru această funcție, pentru că, deși legea ‘aduce restrângeri’ pentru persoanele condamnate penal, Constituția nu prevede ‘interdicții suplimentare’ .

George Maior: ‘Gestul ministrului ungar de externe este lipsit de eleganță. Suntem aliați, parteneri în Uniunea Europeană, nu suntem în secolul XIX’, scrie Adevărul. Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat că gestul ministrului de externe ungar, Peter Szijjarto, de a interzice diplomaților să participe la recepțiile organizate de Ziua Națională a României, este lipsit de eleganță. Diplomatul a mai spus că are semnale din partea oficialilor americani că parteneriatul strategic dintre România și SUA va deveni mai puternic în următorii ani din cauza contextului politic și de securitate regional.

Oficiali americani: Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO, relatează România Liberă. Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele părți ale eșichierului politic american, statul român are un rol cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice, iar președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice cu Bucureștiul, au afirmat mai mulți oficiali americani prezenți la evenimentele organizate de Ambasada României la Washington cu ocazia Zilei Naționale a României.

George Maior: Sunt încrezător că parteneriatul strategic cu SUA va deveni mai puternic, titrează Evenimentul Zilei. Ambasadorul român în Statele Unite, George Maior, anunță că are semnale din partea oficialilor americani că parteneriatul strategic dintre România și SUA va deveni în următorii ani mai puternic, ținând cont de contextul politic și de securitate regional.

Maria Grapini, raportor la Codul Vamal European, scrie Jurnalul Național. Maria Grapini a reușit un succes notabil în Parlamentul European, în calitate de raportor la Codul Vamal European. Europarlamentarul român a prezentat ca unic autor acest raport important pentru schimburile comerciale de bunuri și servicii din UE, lucrare derulata în etape de-a lungul mai multor luni . Votul în plen a confirmat soliditatea raportului care a obținut un larg acord al europarlamentarilor fiind adoptat cu 621 voturi ,,pentru’, 20 ,,împotrivă’ și două abțineri.

Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, despre legea salarizării unitare: ‘Nu pot pricepe cum s-au făcut până acum legi fără să se știe cu cât sunt plătiți oamenii’, titrează Adevărul. De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a vorbit despre legea salarizării unitare, precum și despre cum firmele care angajează persoane cu dizabilități vor fi obligate să creeze condiții astfel încât cei defavorizați să reprezinte cel puțin 30 % dintre angajați.

Pâslaru: „Legea salarizării personalului bugetar are un impact financiar de 19,5 miliarde de lei”, citim în Bursa. Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice are un impact bugetar de 19,5 miliarde de lei și prevede creșteri mai mari pentru categoriile care nu au beneficiat în ultimii ani de majorări salariale, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru.

Guvernul propune ca 30% din timpul de lucru într-o unitate protejată să fie făcut de către cei cu dizabilități, anunță Gândul. Unitățile protejate ar putea fi obligate ca minimum 30% din timpul de lucru să fie realizat de persoane cu dizabilități, măsura, stipulată într-un proiect de act normativ fiind propusă după ce tot mai multe firme căpușă au ajuns să obțină profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie. ‘În primul rând noi trebuie să facem ceva. Să ieșim mai mult, să ne facem prezenți în societate. Cel mai important e să te accepți tu și după aia societatea o să te accepte. Dacă stai închis în casă nu ai nicio șansă’, a spus Gheorghe Filip, un bărbat imobilizat în scaun rulant de 23 de ani, în urma unui accident de mașină.

Analiză: Cei mai mulți candidați la parlamentare sunt ingineri, economiști și juriști. Nu lipsesc paznicii, taximetriștii, astrologii, pensionarii și șomerii, informează Adevărul. Dintre cei aproximativ 6.500 de candidați la alegerile parlamentare, cei mai mulți — aproape 1.400 — s-au declarat ingineri, ei fiind urmați de economiști (1.100) și juriști (aproape 800), însă nu lipsesc nici meserii precum cea de astrolog, de agent de pază, de cântăreț bisericesc sau de „team lider”. Printre candidați se află și sute de pensionari și zeci de șomeri și „casnici”.

Sponsorizările pentru alegerile parlamentare, la jumătate față de cele pentru locale, scrie Gândul. AEP a informat, sâmbătă, că partidele și candidații independenți la alegerile parlamentare din 11 decembrie au declarat contribuții pentru campania electorală de peste 32,5 milioane de lei, mai puțin cu circa 25 milioane de lei față de cât s-au cheltuit în campania pentru alegerile locale.

Surpriză la alegeri. Traian Băsescu a luat o decizie importantă în legătură cu alianțele PMP și alte partide, citim în Evenimentul Zilei. Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Reșița, că această formațiune politică exclude orice guvernare cu PSD și ALDE. Liderul PMP, Traian Băsescu, a precizat că această formațiune politică nu vrea să participe la guvernare de dragul de a-și exercita puterea, ci pentru că sunt de făcut lucruri extrem de importante.

Tăriceanu spune că PSD și ALDE vor propune același premier la consultările de la Cotroceni și nu-l exclude pe Dragnea, scrie Adevărul. Călin Popescu Tăriceanu, copreședintele ALDE, a declarat astăzi că formațiunea pe care o conduce și PSD vor propune un singur premier după alegeri, menționând că Liviu Dragnea ar putea fi nominalizat pentru această funcție, pentru că, deși legea ‘aduce restrângeri’ pentru persoanele condamnate penal, Constituția nu prevede ‘interdicții suplimentare’ .

Nicușor Dan, președintele USR: Propunerea USR pentru premier este Dacian Cioloș. Nu dorim să ne impunem oamenii în ministere, primul ministru să formeze guvernul cu persoanele pe care le consideră competente, notează Ziarul Financiar. Propunerea USR pentru premier este Dacian Cioloș, pentru că deja are experiența unui an de guvernare. Nicușor Dan, președintele USR, susține că nu va dori să impună vreun ministru sau să se lupte pentru vreun minister. El îl susține pe actualul premier, Dacian Cioloș, și vrea să lase la latitudinea acestuia formarea guvernului.

Elena Udrea explică de ce nu a candidat din partea PMP: ‘N-am vrut să fie atacat fostul președinte’, potrivit ziarului Gândul. ‘Nu al ales PMP pentru că nu am vrut să fiu o slăbiciune pentru partidul pe care l-am construit și eu și nu am vrut să fie atacat fostul președinte care conduce acum partidul, cu texte de genul: uite, o pune pe Udrea pe liste’, a declarat Elena Udrea sâmbătă, explicând astfel decizia de a încerca să obțină votul bucureștenilor pentru un nou mandat de deputat din postura de independent și nu mergând pe listele PMP.

Victor Ponta, limbaj dur la adresa Alinei Gorghiu: „E prostituție în toată regula!” titrează Evenimentul Zilei. Fostul premier, Victor Ponta a făcut, în cadrul unei emisiuni televizate, mai multe declarații dure la adresa șefei PNL, Alina Gorghiu, după ce aceasta din urmă a afirmat că USL a fost o greșeală.

Alina Gorghiu, provocare pentru Liviu Dragnea, pe final de campanie electorală, citim în Gândul. Președintele PNL, Alina Gorghiu, l-a provocat pe Liviu Dragnea la un dialog și i-a transmis, sâmbătă, de la Iași, că „iluziile nu se vând la kilogram”.

Preotul Constantin Necula a transmis un mesaj la un eveniment electoral al PNL: ‘să aibă frică de Dumnezeu și respect față de poporul român’, scrie Adevărul. Preotul Constantin Necula, consilierul misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, a transmis un mesaj video liberalilor adunați, vineri, la un eveniment electoral la Sibiu, cărora le-a spus că cei care participă în campanie sau care încearcă să ne hotărască viața în următorii patru ani trebuie să înțeleagă importanța a două lucruri nenegociabile pentru poporul român: Dumnezeu și sufletul poporului.

Un partid din România promite, în campania electorală, să interzică Uber, aflăm din Gândul. Unul dintre partidele intrate în cursa electorală pentru alegerile parlamentare promite că va interzice serviciul de taximetrie UBER în România.

Jeremy Clarkson o ia pe urmele lui Nigel Farage și își bate joc de români. Reacția ambasadorului Dan Mihalache, citim înRomânia Liberă. Fosta vedetă de la Top Gear Jeremy Clarkson, acum prezentatorul unei emisiuni auto la Amazon Prime, a luat-o pe urmele ex-liderului UKIP Nigel Farage, bătându-și joc de români.

Autoritățile române, implicate în cea mai complexă operațiune împotriva infracțiunii cibernetice din istorie, informează Evenimentul Zilei. Una din cele mai mari rețele de criminalitate informatică din întrega lume, Avalanche, a fost anihilată în urma unei operațiuni la nivel mondial, în care autoritățile române au jucat un rol important. Rețeaua Avanlanche era folosită pentru atacuri malware la nivel mondial, dar și pentru campanii de recrutare a cărăușilor de bani, 500.000 de calculatoare fiind infectate în fiecare zi, potrivit Europol. Pagubele sunt estimate la nivelul sutelor de milioane de dolari, mai ales că printre țintele hackerilor s-au numărat câteva zeci de instituții financiare de prim rang.

Un afacerist român a fost condamnat la zece ani de închisoare în SUA. El a fost acuzat că a încercat să vândă arme antiaeriane gherilelor FARC, relatează Adevărul. Virgil Georgescu — un cetățean american de origine română — a fost condamnat definitiv la zece ani în spatele gratiilor, după ce a încercat să vândă arme de tehnologie militară în Europa. Sentința traficantului de arme român a fost pronunțată vineri noaptea de o instanță din Manhattan, transmite Mexico Star. Românul a fost arestat în urmă cu doi ani, în urma unei operațiuni a Agenției Guvernamentale Antidrog (DEA), care a avut loc în Muntenegru.

Anchetatorii au ridicat din casa criminalului din Palilula 4 pistoale modificate, citim în Gândul. Patru pistoale modificate au fost ridicate de anchetatori, vineri seara, din subsolul casei din Palilula în care tânărul care a ucis doi bărbați, tată și fiu, și a rănit alți doi, locuia alături de concubină, potrivit unor surse judiciare

Noi detalii despre cazul șocant din Dolj. Criminalul din Palilula vindea arme pe internet, scrie Cotidianul. Dragoș Furtună, tânărul de 28 de ani care, vineri seară, a ucis doi oameni și a rănit alți doi, în satul doljean Palilula, iar apoi s-a sinucis vindea arme pe forumuri pentru motocicliști. În 2015, acesta a postat pe internet un anunț prin care anunța că vinde un pistol de colecție, iar cumpărătorii trebuiau să fie doar din Germania și Austria.

Marian Munteanu a deschis acțiuni în instanță împotriva unor politicieni care l-au acuzat de colaborare cu Securitatea, informează Jurnalul Național. Președintele Alianței Noastre România (ANR), Marian Munteanu, a afirmat că deschis zeci de acțiuni în instanță împotriva unor lideri politici care l-au acuzat de colaborare cu fosta Securitate.

Mihail Vlasov avea imaginație la deturnat fonduri: a închiriat Camerei de Comerț și Industrie a României colecția sa de vechituri pentru 10.000 de euro pe lună, aflăm din Adevărul. Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, a reușit să închirieze instituției pe care o conducea o colecție de obiecte vechi în schimbul unei chirii considerabile. Totul s-a făcut cu ajutorul unui tovarăș cu care avea aceeași pasiune: jocurile de noroc.

Dosare de trafic de persoane: Aproape 200 de traficanți din 34 de grupări, puși sub acuzare. Peste 50 de mașini și milioane de lei puse sub sechestru, potrivit ziarului Adevărul. Aproape 200 de traficanți de persoane din 34 de grupări au fost prinși în acest an și le-au fost puse sub sechestru bunurile pe care le-ar fi obținut din exploatarea sexuală sau prin muncă a zeci de persoane, printre care peste 50 de mașini, aproape 2,8 milioane de lei și 300.000 de euro. Potrivit Poliției Române, în primele zece luni ale anului, polițiștii au avut 404 plângeri, denunțuri și sesizări din oficiu privind fapte de trafic de persoane,

Poliția Română: Peste 120 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate, scrie ziarul Puterea. Poliția Română a anunțat, sâmbătă, că peste 120 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate în urma controalelor făcute în piețe, târguri, la centre comerciale și la firme, 50 de persoane fiind cercetate pentru vânzarea și folosirea unor obiecte pirotehnice interzise.

Pachetul de măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă intră în vigoare de astăzi | Finanțarea, asigurată și din fonduri europene, citim în Q Magazine. Pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă va intra în vigoare începând de sămbătă, 3 decembrie 2016, după ce Guvernul a adoptat normele de aplicare a OUG 60/2016, finanțarea măsurilor fiind asigurată din fonduri naționale și europene.

România are un deficit de 50.000 de IT-ști, anunță Jurnalul Național. Numărul șomerilor a crescut ușor în luna octombrie, cu 725 față de luna precedentă, până la 522.472, rata șomajului rămânând la 5,8%, arată datele Institutului Național de Statistică.

ANOFM: 116 programe de formare profesională vor începe în luna decembrie, la nivel național, aflăm din Bursa. Un număr de 2.109 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în luna decembrie, fiind 116 programe de formare profesională disponibile la nivel național, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.

Șomerii care se angajează vor primi până la 15.500 de lei, începând de azi. Legea include și beneficii pentru firme, scrieEconomica.net. În data de 3 decembrie intră în vigoare OUG 60/2016, prin care șomerii care se angajează, angajatorii lor, dar și românii care se întorc în țară vor primi stimulente financiare de la stat. Beneficiile pot ajunge și la 15.500 de lei de persoană.

Când va începe Ministerul Sănătății consultările pentru stabilirea noilor proceduri de transplant: ‘Să fie făcute de profesioniști fără antecedente penale”, aflăm din Gândul. Activitatea de transplant în România nu este întreruptă, finanțarea este continuă, urmând ca săptămâna viitoare să fie demarate consultări pentru elaborarea și implementarea unor proceduri clare referitoare la modul în care sunt alocate organele recoltate, potrivit Ministerului Sănătății.

MS: Nu există niciun motiv pentru ca activitatea de transplant să fie întreruptă, scrie ziarul Puterea. Ministerul Sănătății a precizat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că nu există niciun motiv pentru ca activitatea de transplant să fie întreruptă, cadrele medicale implicate în acest domeniu având la dispoziție toate resursele necesare.

Agenția Națională de Transplant, necontrolată între 2008 și 2011. Manager de spital, către experții care trebuie să facă evaluarea: ‘Nu sunteți bineveniți’, potrivit ziarului Adevărul. Scandalul de la Agenția Națională de transplant e departe de final. Problemele de acolo datează încă din 2008, după cum arată un nou raport al Guvernului. Corpul de Control al Primului Ministru a fost la Agenția de Transplant încă din 2008, iar raportul făcut în 2011 arată aceleași probleme ca în prezent.

A dat vreodată Cioloș șpagă la medic? Ce spune premierul, citim în Jurnalul Național. Premierul Dacian Cioloș a declarat că nu a avut ocazia să dea vreodată un plic cu bani unui medic dintr-un spital din România, precizând însă că apropiați de-ai săi au făcut acest lucru.

Procedura obligatorie pentru părinții care refuză să-și vaccineze copiii. Ce sancțiuni riscă, aflăm din Gândul. Părinții care nu vor să-și vaccineze copiii vor trebui să semneze un formular de refuz, dar acest lucru se va întâmpla doar după ce vor fi stat de vorbă specialiști în domeniu. Procedura este obligatorie și, dacă refuză consilierea sau să semneze formularul, părinții vor fi sancționați cu amendă care poate ajunge la câteva mii de lei.

Aproximativ 200 de persoane cu dizabilități au protestat în Piața Victoriei, informează Adevărul. În jur de 200 de persoane cu dizabilități au protestat astăzi în Piața Victoriei, nemulțumite că nu le sunt respectate drepturile, că nu au acces la sănătate și la educație, că nu pot ajunge în instituții publice din cauza lipsei rampelor, că nu au locuri de muncă și că mulți nu au bani să își cumpere mâncare și medicamente.

Țările ex-sovietice în care Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ Suceava caută studenți, scrie Gândul. Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava(USV) și-a prezentat oferta educațională în Uzbekistan, Ucraina și Kazahstan în cadrul strategiei de atragere de studenți din țări non-UE în contextul în care în țările UE numărul absolvenților e în scădere.

Autocar cu 46 de români la bord, implicat într-un accident în Ungaria, informează Adevărul. Un autocar în care se aflau 46 de cetățeni români a fost implicat, sâmbătă dimineață, într-un accident de circulație în Ungaria, la Gyor, oraș aflat la 130 de kilometri de Budapesta. În urma accidentului, patru persoane au fost rănite.

Accident rutier în zona Cotroceni. O ambulanță SMURD a fost implicată, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă la intersecția Șos. Cotroceni cu Piața Leu, după ce un șofer nu a acordat prioritate unei ambulanțe.

Veronel Rădulescu, avocatul lui Dan Șova, al ‘prințului’ Paul Lambrino și al Lui Ovidiu Tender, a fost împușcat la o partidă de vânătoare, anunță România Liberă. Avocatul Veronel Rădulescu, în vârstă de 56 de ani, din județul Vâlcea, cunoscut ca apărător al lui Dan Șova, ‘prin?ul’ Paul Lambrino sau Ovidiu Tender, a fost împușcat în umăr la o partidă de vânătoare.

Radu Opaina, fost director al RADET: Legea prin care facturile la utilități se achită mai devreme, este, practic, fără efect, citim în Capital. Toți cei care au contracte cu furnizorii de utilități vor fi obligați să-și achite facturile mai devreme, conform noilor reglementări. Radu Opaina, fost director al RADET, a declarat că legea a fost modificată pentru a se bifa o măsură electorală și că nu are efect.

Incendiul de la groapa de gunoi Glina, stins după 12 ore, informează Gândul. Incendiul de la groapa de gunoi Glina a fost lichidat după aproximativ 12 ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov. Sâmbătă dimineața flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

Incendiu puternic la o hală din Agigea. Pericol de explozie, înăuntru sunt butelii, scrie România Liberă. Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-o hală din Agigea, județul Constanța, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.

13 turiști, izolați în Retezat, salvați de jandarmii montani, potrivit ziarului Jurnalul Național. Treisprezece turiști cazați în Refugiul Bran, din Munții Retezat, pentru a-și petrece vacanta de Ziua Națională și care au rămas blocați pe munte au fost salvați de către pompierii și jandarmii hunedoreni după aproximativ zece ore.

Zăpada a prins pe picior greșit sute de turiști, pe Valea Prahovei. Mașinile fără lanțuri și anvelope de iarnă au patinat haotic pe șosea, citim în România Liberă. Străzile din Sinaia s-au transformat în patinoar și asta a provocat un carambol. Poliția a restricționat temporar accesul pe drumul spre Cota 1400.

Se deschide hotelul de gheață de la Bâlea Lac. Turiștii sunt așteptați cu multe surprize, anunță Q Magazine. Turiștii dornici să petreacă o noapte într-un hotel unic în Europa își pot face bagajele. La Bâlea se deschide hotelul construit integral din blocuri de gheața. Constructorii au venit cu noutăți și în acest an: vizitatorii se vor putea bucura de personaje de cinema.

Prahova: Trei pârtii, deschise la Azuga; stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri, informează Jurnalul Național. Turiștii care se află în această perioadă în stațiunile de pe Valea Prahovei pot practica sporturi de iarnă pe pârtiile din Azuga, unde stratul de zăpadă artificială și naturală măsoară 30 de centimetri.

Viitorul a învins CSU Craiova, 2-0, și a urcat în poziția de lider al Ligii 1! scrie Gazeta Sporturilor. Viitorul e noul lider al Ligii 1, după ce a învins pe teren propriu pe CSU Craiova, scor 2-0. Băieții lui Hagi au deschis scorul după doar 5 minute de joc prin Chițu, care a pătruns în careu și l-a învins pe Calancea cu un șut la colțul scurt.

N-avem piste în țară, dar avem o mare performanță la sanie! Juniorii au cucerit argint în prima etapă de Cupa Mondială, informează Pro Sport. Echipa națională de sanie juniori a României a cucerit medalia de argint în prima etapă de Cupă Mondială de la Calgary, Canada.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult