Războiul invitațiilor la Ziua Națională | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Războiul invitațiilor la Ziua Națională

Revista presei. Războiul invitațiilor la Ziua Națională

scris de Z.V.
9 afisari

Trimiterea în judecată a lui Vasile Blaga și plasarea acestuia sub control judiciar, decizia magistraților de la ICCJ privind începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, avizul favorabil dat de Comisia Juridică a Camerei Deputaților pentru începerea urmării penale în cazul lui Eugen Bejinariu, scandalul transplanturilor, dar și controlul efectuat de ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, la SPCRPCIV sunt principalele subiecte ale zilei de 29 noiembrie.

Lista noilor generali din MApN şi MAI avansaţi de 1 Decembrie

Generali din MApN

Războiul invitațiilor la Ziua Națională continuă! Gabriela Firea îl atacă pe președintele Iohannis, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Mai este doar o zi până la Ziua Națională a României, iar scandalul invitațiilor la festivitate e în plin. Primarul Capitalei, Gabriela Firea a redeschis, după foarte multă vreme, Arcul de Triumf, dar nu a primit invitație din partea președintelui Klaus Iohannis pentru a lua parte la Ziua Națională.

Iohannis: Prin angajamentul unei clase politice responsabile, să dăm națiunii proiectele pe care România le merită, scrie Adevărul. Președintele Klaus Iohannis arată, într-un mesaj transmis la sesiunea solemnă a Academiei Române, că este potrivit ca, la un secol de la Marea Unire, prin angajamentul unei clase politice responsabile, să fie date națiunii proiectele pe care România merită să le primească.

Iohannis a promulgat Legea vânătorii modificată. Care sunt noile prevederi, afăm din Evenimentul Zilei. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind aprobarea OUG nr. 60/2015 pentru suspendarea unor prevederi din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

1 Decembrie, ziua vrajbei în politică, notează Jurnalul Național. Politicienii cu probleme penale au sărit ca arși după decizia președintelui Klaus Iohannis de a scoate persoanele certate cu legea de pe lista de invitați pentru festivitățile organizate pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Liderii PNL sunt de acord cu interdicția impusă de șeful statului.

Ministrul Finanțelor anunță ca va lăsa un proiect de buget pentru 2017, citim în ziarul Puterea. Ministerul Finanțelor Publice lucrează la un proiect al Legii bugetului de stat pe 2017, însă acesta nu va fi prezentat în fața actualului Parlament, a declarat, luni după-amiază, la Botoșani, ministrul Anca Dragu. Potrivit ministrului, aprobarea bugetului pe anul viitor va reveni viitorului Executiv, care va avea și obligația de a-l trimite spre adoptare în Parlament.

Deputații amână luarea unei decizii în cazul urmăririi penale a lui Bejinariu. „De ce să demisionez? Acuzația de abuz în serviciu nu mi se pare relevantă”, titrează Gândul. Plenul Camerei Deputaților a amânat, pentru lunea următoare, votul în cazul cererii DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a deputatului Eugen Bejinariu, ședința fiind suspendată din lipsă de cvorum, în condițiile în care în sală erau prezenți doar 130 de deputați

Cristian Ghinea, atac la Dâncu: Tot ce propuneau oamenii lui Cioloș era blocat de Dâncu. Ministerul Dezvoltării a fost condus de oamenii lui Dragnea tot anul, citim în Adevărul. Fostul ministru al Fondurilor Europene, actual candidat USR la parlamentare, a declarat într-un interviu, că Ministerul Dezvoltării a fost condus de oamenii lui Liviu Dragnea în acest an, iar vicepremierul Vasile Dîncu s-a opus reformelor, arată un comunicat al USR.

MAI cere mutarea IGSU în Palatul Parlamentului, actualul sediu fiind cu risc seismic, anunță Gândul. Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Camerei Deputaților sprijin pentru mutarea temporară a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un imobil aflat în administrarea Palatului Parlamentului, sediul actual al inspectoratului fiind încadrat în clasa a II-a de risc seismic.

Caz ciudat în Parlament. Un deputat demisionează pentru ‘a nu beneficia de pensie specială’, potrivit ziarului Adevărul. Deputatul neafiliat Viorel Ionel Blăjuț a anunțat, luni, de la tribuna plenului Camerei Deputaților, că demisionează din Parlament deoarece nu vrea să beneficieze de pensie specială.

Corina Șuteu, a șaptea încercare de a trece ordonanța privind cinematografia, citim în Gândul. Corina Șuteu încearcă, pe ultima sută de metri, în tăcere, să treacă ordonanța privind cinematografia și să schimbe regulile astfel încât să deființeze modelul actual funcțional și să lase finanțările la mâna cui împarte banii, iar supraviețuirea cinematografiei să stea în decizii bugetare anuale.

Elena Udrea, atac devastator:” Numai orbii nu au văzut că, în ultimul an, TVR a fost folosit ca și canal de propagandă a Sistemului în folosul unui Guvern care nu s-a remarcat prin nimic”, scrie Evenimentul Zilei. Elena Udrea a postat pe pagina sa de socializare despre scandalul „Cioloș cenzurat la TVR” spunând că este un nou plan al sistemului care lansează tot felul de petarde pentru a-l victimiza pe actual premier.

Șefa TVR respinge acuzațiile de cenzură în cazul interviului nedifuzat cu Cioloș: „Această situație a domnului premier e fără precedent”, titrează Gândul. Președintele CA al TVR, Irina Radu, a respins, luni, după o întrevedere cu membrii Comisiei de cultură din Camera Deputaților, acuzațiile de cenzură primite după ce TVR nu a difuzat un interviu cu premierul Dacian Cioloș, susținând că interviul va fi planificat la o altă dată. În viziunea sa, difuzarea interviului cu fostul candidat PSD la scrutinul prezidențial din 2014, Victor Ponta, la „Viața satului”, a fost o eroare. Cu toate acestea, Irina Radu a ținut să precizeze că „ar trebui făcute precizări mult mai clare”, în contextul în care situația premierului Dacian Cioloș „e fără precedent”. „Nu candidează, dar se află pe afișe, în spoturi și așa mai departe”, a adăugat Irina Radu.

Ministrul Justiției anunță câți bani a valorificat statul din bunurile confiscate, citim în ziarul Puterea. Statul a obtinut in acest an din valorificarea bunurilor confiscate aproximativ 21 de milioane de lei, sumele urmand a fi distribuite catre ministere, iar o parte si catre ONG-uri, a declarat luni ministrul Justitiei, Raluca Pruna.

11 șoferi sunt urmăriți penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală, după accidentul în lanț de pe autostrada A2. Instructorul auto, acuzat de ceilalți șoferi că ar fi produs carambolul, este martor în dosar, aflăm din România Liberă. 11 conducători auto sunt urmăriți penal, începând de luni, pentru ucidere în culpă și vătămare corporală, după accidentul în lanț produs pe autostrada A2. În acest dosar, instructorul auto Ilie Marin Țîră, care se afla la volanul primei mașini implicate în accident, din capul coloanei, are calitatea de martor. Dosarul, care fusese inițial în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Județean Călărași.

Blaga, trimis în judecată pentru trafic de influență, potrivit ziarului Gândul. Vasile Blaga a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 700.000 de euro pentru finanțarea PDL, împreună cu Gheorghe Ștefan (Pinalti), fostul primar de la Piatra Neamț, condiționând firmei de IT Romsys câștigarea unor contracte cu o companie națională de energie de remiterea unui comision de 10% până la 25% din valoarea contractelor. Cauza urmează să fie soluționată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), dosarul fiind trimis cu propunerea de a se menține măsura controlului judiciar și cea asigurătorie.

Cum a jucat Vlasov banii Camerei de Comerț la cazinou. Martor: ‘Juca și pierdea sume variind între 30.000 și 50.000 de euro’, titrează Adevărul. Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată pentru delapidare după ce a jucat banii Camerei de Comerț la cazinou. Acesta este al treilea dosar penal în care a fost trimis în judecată. Martorii audiați de procurori spun că Vlasov juca și pierdea sume variind între 30.000 și 50.000 de euro pe seară.

Curtea de Apel București a emis un nou mandat de arestare pe numele lui Daniel Dragomir, arestat în dosarul Black Cube, anunță România Liberă. Magistrații Curții de Apel București au decis, luni, arestarea preventivă a lui Daniel Dragomir în dosarul de corupție în care a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, anul trecut. În prezent, fostul ofițer SRI este arestat și în dosarul Black Cube.

Fostul soț al șefei DNA, Eduard Kovesi, nu vrea despăgubiri de la Black Cube, citim în Evenimentul Zilei. Eduard Kovesi nu a venit la procesul israelianului Ron Weiner ca să se constituie parte civilă. La fel a procedat și în cazul lui David Geclovicz.

Elena Udrea, aprecieri laudative la adresa fostei șefe DIICOT, Alina Bica, făcute în fața judecătorilor Curții Supreme care soluționează dosarul ANRP, scrie Adevărul. Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea a declarat luni că prietena sa, Alina Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, era percepută în Guvern ca fiind o persoană ‘rea’, deoarece nu făcea pe plac nimănui, nici prim-ministrului sau șefilor SRI, dacă ceea ce i se cerea era împotriva convingerilor ei. Elena Udrea a fost audiată în calitate de martor în dosarul ANRP, în care fosta șefă a DIICOT Alina Bica este judecată pentru abuz în serviciu.

O ‘crimă’ financiară perfectă. Afacerea Prisma. Procurorii au trimis în instanță un dosar cu fapte deja prescrise, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Judecătorii Curții de Apel București au pe masă cadavrul unui dosar prescris. Magistrații judecă o speță la care procurori au ‘lucrat’ mai bine de 10 ani încercând să demonstreze că s-au săvârșit fapte penale grave ca spălare de bani, bacrută fraudulosă, grup infracțional organizat și alte infracțiuni de natură economică.

Rafael Garay, economistul din Chile prins la Brașov, rămâne în arest la domiciliu, anunță Libertatea. Rafael Garay rămâne în arest la domiciliu, a decis luni Înalta Curte de Casație și Justiție. Bărbatul a fost prins săptămâna trecută la Brașov, după ce a depus actele pentru a se căsători cu Maria Runcan, o harghiteancă focoasă care ar fi lucrat o vreme în cluburile de noapte din Japonia.

Inspectorii ANI au constatat că directorul APIA Gorj s-a aflat în incompatibilitate, informează România Liberă. Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Gorj, Constantin Negrea, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan și funcția de expert tehnic judiciar în specializarea agricultură, a decis Agenția Națională de Integritate (ANI).

Cât a durat până când fiul unui procuror a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, aflăm din Gândul. Fiul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, trimis în judecată pentru trafic de droguri, a fost condamnat de Tribunalul Olt, luni, la trei ani de închisoare cu executare

Magistrații Înaltei Curți au hotărât începerea procesului lui Tăriceanu, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă. Șeful Senatului va face contestație, citim înRomânia Liberă. Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că va contesta decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de începere a judecării pe fond în dosarul întocmit de DNA Brașov.

George Scripcaru rămâne sub control judiciar, informează ziarul Puterea. Primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu legat de atribuirea unui contract privind rețeaua de termoficare unei firme care nu îndeplinea condițiile legale, prejudiciind astfel bugetul local cu 1,9 milioane de lei, precum și pentru că ar fi luat mită 400.000 de lei de la administratorul societății, constând în materiale electorale pentru alegerile locale din 2012, a decis luni instanța supremă.

Fostele sedii ale Antenei 3, prezentate pentru vânzare pe site-ul ANABI care urmează să le comercializeze pentru recuperarea a 60 de milioane de euro, scrie Adevărul. Ministerul Justiției, împreună cu Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a lansat astăzi versiunea BETA a site-ului ANAB. Deja pe site-ul Agenției apar și clădirile confiscate în dosarul ‘ICA’, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare: sediul Antenei 3, blocul Grivco și fostul sediu al ICA.

Fostul șef al firmei care hrănea Armata Română a fost trimis în judecată. Faptele murdare de care este acuzat omul de afaceri, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Mitroi, fostul director al Ro-Armycatering, firma care hrănea Armata Română, pentru fapte de corupție.

Fostul vicepreședinte al CJ Prahova, condamnat la închisoare, anunță ziarul Puterea. Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, Radu Ionescu, a fost condamnat, luni, la închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fapta fiind comisă în anul 2006. Potrivit reprezentanților Tribunalului Prahova, instanța de fond l-a condamnat pe Radu Ionescu la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de încercare de 6 ani. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Ministrul Finanțelor spune că legislația fiscală este bine gândită, problema fiind implementarea ei, citim în Ziarul Finanaciar. Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat, luni, la Suceava, în cadrul unei întâlniri cu oamenii de afaceri care au atacat în special ANAF, că legislația în domeniu fiscal este bine gândită, dar că implementarea este anevoioasă.

Oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, anunță Economica.net. Toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, a anunțat Compania Națională ‘Poșta Română’ (CNPR), într-un comunicat de presă.

Romeo Urjan, desemnat director general al Companiei Naționale a Uraniului, potrivit ziarului Jurnalul Național. Consiliul de Administrație al Companiei Naționale a Uraniului (CNU) l-a desemnat pe Romeo Urjan, membru al CA, în funcția de director general al societății, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Energiei.

Licitațiile pentru cea mai așteptată autostradă din România, la start. Care este termenul ‘bătut în cuie” de ministrul Transporturilor, aflăm din Gândul. Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat, luni, întrebat despre nouătățile în privința autostrăzii Sibiu — Pitești, că intenția ministerului este să lanseze licitațiile pentru capetele de autostradă, pentru a demara lucrarea ce va fi terminată în 2021

Anul acesta, CFR SA își reduce cheltuielile cu investițiile, dar obține mai mulți bani de la buget, scrie Bursa. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru acest an al companiei care administrează infrastructura de cale ferată din România, CFR SA, prin care bugetul de investiții al companiei este redus drastic, cu 31,4%, până la 1,91 miliarde lei, dar vor fi mai mulți bani alocați de la bugetul de stat pentru investiții.

Ziua porților deschise la metroul din Drumul Taberei, prilej de campanie electorală. Când se inaugurează noua magistrală de metrou, aflăm din România Liberă. După ce, în primăvară, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Dan Costescu, anunța că Magistrala 5 de metrou, care va lega stația Eroilor de cartierul Drumul Taberei, va fi gata în prima jumătate a anului viitor, acum avem un alt termen. Succesorul lui Dan Costescu, actualul ministru Sorin Bușe, a anunțat, împreună cu directorul general al Metrorex, Marin Aldea, că punerea în funcțiune va avea loc peste un an, în noiembrie 2017.

Metrorex vrea să cumpere 26 de trenuri noi, potrivit ziaruluiPuterea. Regia de transport cu metroul Metrorex va renunța la achiziția a 51 de trenuri de metrou în cadrul unei proceduri începute în 2014, însă va demara o nouă procedură în care va cumpăra doar 26 de garnituri. Numărul mai mic de garnituri achiziționate este explicabil prin impărțirea proiectului Magistralei 5 în trei tronsoane, din care ultima Iancului — Pantelimon se va realiza de abia în perioada 2023-2028.

Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri va fi prelungit cu 12 luni printr-o ordonanță de urgență, anunțăZiarul Financiar. Ministerul Finanțelor a publicat luni pe site un proiect de Ordonanță de Urgență prin care prelungește durata Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii cu 12 luni.

Programul Prima Casă va avea o strategie pe cinci ani, scrieEvenimentul Zilei. Guvernul va adopta o strategie privind derularea Programului Prima Casă în următorii cinci ani, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu. Potrivit acesteia, strategia pe termen mediu este necesară pentru ‘a oferi sustenabilitate și predictibilitate în business’, subliniind că o astfel de decizie îi va ajuta atât pe cei care doresc să cumpere casele, cât și pe cei care construiesc sau vând.

ANOFM lansează în decembrie peste o sută de programe gratuite pentru formare profesională, citim în Economica.net. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat, luni, că în luna decembrie va lansa 116 programe de formare profesională la care sunt așteptate peste 2.100 de persoane, conform unui comunicat de presă al instituției

Inspecții la trei firme din domeniul prelucrării lemnului, informează Curierul Național.Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a trei companii care activează pe piața prelucrării masei lemnoase: Forestar SA, Nico — Paul SRL și Saniral SRL. Inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri anticoncurențiale între cele trei companii, referitoare la fixare de preț și împărțire de piață, cu ocazia licitațiilor și negocierilor organizate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, în vederea achiziționării de masă lemnoasă.

Producătorii de mobilă: „Participarea la târguri internaționale este blocată!’ titrează ziarul Puterea. Programul de participare la târguri și expoziții internaționale este blocat de câteva luni, din cauza nerealizării la timp a procedurilor de achiziție publică, arată Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) într-o scrisoare deschisă transmisă luni premierului Dacian Cioloș.

Lukoil, acreditată de CNAIR ca distribuitor de rovinietă, anunță Ziarul Financiar. Compania petrolieră Lukoil România a devenit distribuitor autorizat pentru încasarea tarifului de utilizare a drumurilor (rovinieta), potrivit unui comunicat transmis luni de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Scandalul transplanturilor explodează. Foștii miniștrii știau de mafia organelor, citim în Q Magazine. Un raport al Corpului de Control din 2014, când ministru al Sănătății era Eugen Nicolaescu, scotea la iveală de atunci mai multe nereguli în sistemul sanitar de transplant. Cel mai grav ar fi faptul că unele organe erau acordate discreționar de către personalități medicale.

Șeful Agenției naționale de transplant: Niciun transplant nu a mai fost făcut în România de la declanșarea ”scandalului mediatic”, scrie Gândul. Nicio procedură de transplant nu a mai fost făcută în țară de când au început atacurile în spațiul public asupra Agenției Naționale de Transplant (ANT), a spus Radu Deac, președintele ANT, care a precizat că un medic a refuzat să își dea acordul pe o astfel de procedură de teamă să nu fie implicat.

Doi copii cu meningită virală, internați la Suceava, anunță ziarul Puterea. Doi elevi din municipiul Suceava cu vârste de 6 ?i 10 ani au fost diagnosticați cu meningită virală și au fost internați în SJU Suceava pentru tratament de specialitate, iar copii cu care au intrat în contact sunt sub supraveghere.

Vaccinarea — între campanii de informare și lipsa vaccinurilor, citim în Q Magazine. În România mor anual sute de copii și adulți din cauza unor boli care pot fi prevenite prin vaccinare. Pentru alte câteva mii, statul cheltuie milioane de euro anual pentru tratamente și spitalizare, bani care pot fi economisiți prin vaccinare. Organizația Mondială a Sănătății recomandă autorităților să ia decizii în ceea ce privește programele de vaccinare pe baza indicațiilor făcute de Comitetele Naționale de Vaccinologie, organisme specializate care pot oferi o perspectivă realistă, bazată pe dovezi medicale, privind sănătatea publică.

Anchetă GSP: La Spitalul Malaxa din Capitală se ține contabilitate dublă. Managerul ar scoate bani din bugetul unității medicale, pe baza unor facturi fictive, scrie România Liberă. O anchetă a jurnaliștilor GSP relevă faptul că, la Spitalul ‘Nicolae Malaxa’ din Capitală s-ar ține o contabilitate dublă. Astfel, managerul instituției, Florin Secureanu, ar scoate bani din bugetul unității medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iași care este dizolvată din vara anului trecut și ar deconta inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoștințe din Primărie.

Firea: Dacă dezvăluirile de presă se confirmă, va înceta contractul de management cu Spitalul ‘Nicolae Malaxa’, titrează Adevărul. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacționat după dezvălurile din presă privind managerul Spitalului ‘Nicolae Malaxa’, care îi înjură și amenință pe angajați. Firea a declarat, luni, că a trimis Corpul de control la Spitalul ‘Nicolae Malaxa’ și că, dacă neregulile vor fi confirmate în raportul acestuia, contractul de management va înceta.

Gabriela Firea a trims Corpul de Control la AFI, informeazăEvenimentul Zilei. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis Corpul de Control la Administrația Fondului Imobiliar (AFI), după ce Evenimentul Zilei a dezvăluit faptul că șeful instituției, Mihai Enăchescu, ține la secret averea imobiliară a Bucureștiului.

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a mers în control la Direcția de permise auto, după scandalul cozilor, de săptămâna trecută. Persoanele care doresc să obțină permisul de conducere se pot programa online, începând de luni, anunță România Liberă. Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a efectuat, luni dimineața, un control la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV). ‘Începând de azi sper, încet-încet, să intrăm în normalitate. E posibil să fi fost făcute și programări online doar de dragul de a vedea dacă funcționează sau nu. Am venit să văd doar dacă este disponibilă, nu m-am programat”, a declarat Dragoș Tudorache.

Programări online la Direcția Permise Auto București, citim înCurierul Național. Cozile infernale de la Direcția de Permise Auto București au determinat oficialii să permită efectuarea programărilor online. Astfel, începând de ieri, cetățenii vor putea să-și aleagă ziua și ora la care să depună documentele în vederea înmatriculării/transcrierii vehiculelor și a preschimbării permiselor de conducere, prin rezervare on-line.

Scandalul cozilor la permise auto trimite pașapoartele la mall, scrie Adevărul. Program în două schimburi și programări online sunt primele măsuri luate de autorități pentru a detensiona scandalul cozilor la Serviciul de permise din Capitală. Totodată, Serviciul Pașapoarte se va muta în incinta Mall Plaza România, unde este mai mult spațiu. Specialiștii afirmă că problemele erau cunoscute demult, dar nepăsarea și birocrația au înclinat prea greu asupra Ministerului de Interne.

A fost redeschis Arcul de Triumf, anunță ziarul Puterea. Primarul general, Gabriela Firea, care a inaugurat luni Arcul de Triumf, monument istoric consolidat, restaurat și conservat de Municipalitate prin cofinanțare europeană, a declarat că în perioada următoare vor fi amenajate treceri pentru pietoni și o alveolă pentru turiștii care doresc să viziteze obiectivul.

50 de aeronave vor zbura deasupra Bucureștiului de Ziua Națională a României, anunță Curierul Național. Peste 3.000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, cu peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, și militari din mai multe țări aliate sau partenere vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București.

Biblioteca Națională a interzis accesul la tezele de doctorat. ”Calcul greșit, pot fi studiate în continuare”, citim în Gândul. Biblioteca Națională a României a interzis accesul publicului la consultarea tezelor de doctorat care fac parte din Depozitul Legal al instituției. Emilia Șercan, jurnalista care a dezvăluit plagierea doctoratelor de către grupul Gabriel Oprea, arată că analiza doctoratelor poate fi continuată.

Alerta de gripă aviară la Constanța. ANSVA anunță măsuri severe în zonă după ce s-a găsit o lebădă moartă, aflăm dinRomânia Liberă. O tulpină a virusului gripei aviare a fost depistată la o lebădă găsită moartă în Constanța, iar Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) anunță măsuri severe în zonă. Vicepreședintele ANSVA, Mihai Ponea, a declarat că virusul H5N8, o tulpină a virusului gripei aviare, a fost descoperit la o lebădă moartă în Constanța.

PSD cere Guvernului explicații publice privind achiziția Cumințeniei, scrie Gândul. Președintele PSD Liviu Dragnea a cerut luni Executivului explicații cu privire la modul în care a fost pregătită și desfășurată campania de achiziție a sculpturii lui Constantin Brâncuși, Cumințenia Pământului

Traian Băsescu critică eșecul Guvernului Cioloș în privința achiziționării operei Cumințenia Pământului: „Dacă la o statuetă s-au încurcat în felul ăsta, cum să administrezi o țară?”, titrează Evenimentul Zilei. Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre campania electorală în plină desfășurare, atacându-l pe premierul Dacian Cioloș cu exemple din activitatea sa de până acum la șefia Executivului.

Ce trebuie să faceți dacă vreți să primiți înapoi banii donați pentru ‘Cumințenia Pământului”, scrie Gândul. Ministerul Culturii a transmis Parlamentului o listă de amendamente la OUG privind ‘Cumințenia Pământului”, Executivul cerând aleșilor ca donațiile pentru achiziționarea sculpturii să poată fi restituite până la 31 decembrie 2017 pe bază de cerere scrisă.

Arhitecții vor o firmă mamut pentru construcțiile din București, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Președintele OAR, Șerban Sturdza, a arătat că Bucureștiul are nevoie de un Centru de urbanism care poate să integreze o multitudine de viziuni, proiecte, informații și bază de date.

Acces gratuit la Muzeul ‘Brukenthal’ din Sibiu, de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, anunță Libertatea. Muzeul Național ‘Brukenthal’ oferă un cadou de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, permițând accesul gratuit vizitatorilor. Pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României, toate expozițiile vor fi deschise, în regim gratuit de vizitare. Astfel, cei care vin să vadă, de exemplu, expoziția despre viața și activitatea lui Andrei Șaguna la Muzeul de Artă Contemporană, să cunoască povestea Muzeului de Vânătoare sau expozițiile de la Palat, Galeria de Artă Europeană și Românească, Muzeul de Istorie, Istoria Farmaciei sau de Istorie Naturală au acces liber.

Orașul din România care se laudă cu cel mai mare brad de Crăciun din țară: va avea 42 de metri, citim în Gândul. Cel mai mare brad de Crăciun va fi împodobit la Cisnădie, în județul Sibiu, acesta fiind deja montat în centrul orașului și urmând să fie iluminat în Ajunul Sfântului Nicolae

Cutremur de 3,5 în zona seismică Vrancea, anunță România Liberă. Un cutremur de 3,5 pe scara Richter s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în zona seismică Vrancea, epicentrul fiind localizat la 140,2 kilometri adâncime.

Prognoza meteo: Vreme mai rece decât în mod normal și precipitații însemnate cantitativ, din 4 decembrie, potrivit ziarului Adevărul. În perioada 28 noiembrie — 11 decembrie, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an. Așa arată prognoza meteo întocmită de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele două săptămâni.

Hațegan va arbitra derby-ul Dinamo — Steaua! Două remize și o victorie a roș-albaștrilor au fost înregistrate cu el la centru, anunță ProSport. Ovidiu Hațegan va conduce la centru derby-ul dintre Dinamo și Steaua. Hațegan va fi ajutat de tușierii Sebastian Gheorghe și Octavian Șovre, informează gsp.ro. Hațegan le-a mai „fluierat” pe cele două rivale de două ori în campionat (1-1, în martie 2016 și 0-0, în august 2015) și o dată în Cupa României, în 2014, atunci când Steaua a câștigat cu 5-2.

Martin Ambros a anunțat lotul României pentru Campionatul European de handbal! Programul „tricolorelor” în Suedia, aflăm din Gazeta Sporturilor. După Trofeul Carpați, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca, selecționerul Martin Ambros a anunțat lotul de 18 jucătoare pentru Campionatul European din Suedia.

10 români au fost nominalizați pentru titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani”, citim în ProSport. Nu mai puțin de zece sportivi români, printre care scrimera Simona Gherman, tenismanul Horia Tecău, luptătorul Albert Saritov, handbalista Oana Manea sau jucătoarea de tenis de masă Daniela Dodean, au fost nominalizați în ancheta ”Cei mai buni 10 sportivi ai anului în Balcani”, realizată de agenția bulgară de presă BTA.

Chinul continuă! Steaua a avut o nouă evoluție penibilă, reușind doar o remiză cu ocupanta locului 7, Botoșani, scrieGazeta Sporturilor. Pas greșit pentru Steaua aseară, cu Botoșani. Trupa lui Reghe a scos un 0-0 insipid cu echipa lui Leo Grozavu. La lipsa totală de spectacol au participat frigul de la ora meciului, dar și tribunele pustii ale Arenei Naționale.

Legendarul Anatoli Karpov a vizitat Casa Olimpică. Multiplul campion mondial se află în România pentru Turneul Regilor — Romgaz, in memoriam Elisabeta Polihroniade, informeazăProSport. Celebrul șahist Anatoli Karpov, multiplu campion mondial, care se află în România pentru a participa la cea de-a X-a ediție a Turneului Regilor — Romgaz, in memoriam Elisabeta Polihroniade, a vizitat Casa Olimpică, scrie siteul COSR.

Atmosferă senzațională creată de fanii argentinieni la finala Cupei Davis. Eroul Del Potro a făcut spectacol, citim în Gazeta Sporturilor. Argentina a câștigat Cupa Davis pentru prima dată în istorie. Aceștia au tranșat soarta finalei duminică, la Zagreb, după ce i-au învins pe croați cu scorul de 3-2. Punctul decisiv a fost adus de Federico Delbonis, victorios cu 6-3, 6-4, 6-2 în meciul decisiv cu veteranul Ivo Karlovic.


Erou într-o finală istorică! Dezvăluirea lui Del Potro după meciul epic cu Croația: „Mi-am rupt degetul mic, dar în minte aveam doar gândul victoriei”, titrează ProSport. Tenismenul Juan Martin del Potro a declarat duminică, după ce Argentina a câștigat Cupa Davis pentru prima dată în istorie, faptul că și-a rupt degetul mic în timpul partidei cu Marin Cilic, dar că nu s-a gândit decât la faptul că trebuie să câștige confruntarea, notează Tennis World USA.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult