Acasa Revista Presei Revista presei. Realitatea ii face temenele lui Boc

Revista presei. Realitatea ii face temenele lui Boc

scris de Ziua Veche
29 Afisari

Realitatea TVCurentul: Realitatea lui SOV îi face temenele lui Boc, via Tatulici . “Încolţit din toate părţile şi conştient că nu poate face mai nimic pentru dărâmarea guvernului Boc, după ce de aproape un an de zile se încearcă manipulări ale opiniei publice prin nesfârşite greve şi moţiuni de cenzură în Parlament, Sorin Ovidiu Vîntu a gândit o schimbare de strategie.”

 

Adevarul: Omul lui Putin, trimis în Moldova să facă alianţe . “Serghei Narîşkin, delegat al Kremlinului, venit într-o vizită-fulger la Chişinău, a reuşit să-i apropie  pe comuniştii lui Vladimir Voronin de democraţii lui Marian Lupu. Oficial, alianţa nu este recunoscută de liderii celor două partide. Practic, şefii PD şi PCRM, alături de Narîşkin, au transmis ieri mesaje de apropiere faţă de Rusia.”

Romania libera: Scriitorul Radu Paraschivescu : “Îmi vine greu să accept că Ion Iliescu e liber” “Comandourile minereşti binecuvântate de Ion Iliescu au însemnat cel mai ruşinos pas înapoi pe care l-ar fi putut face o ţară dornică să-şi regăsească drumul firesc. Ororile de la Bucureşti au împins toată România în feudalismul timpuriu. În beznă. De aceea, îmi vine greu să accept că Ion Iliescu e liber, în dispreţul crucilor sub care stau oameni nevinovaţi. Şi cei din iunie 1990, şi cei din decembrie 1989.”

Evenimentul zilei: Felix îşi mută antenele la PNL . “Alianţa PSD-PC nu se rupe, dar moare încet. Conservatorii lucrează de pe acum la “lipirea” de PNL din 2012.”

Gandul: Cristian Tudor Popescu: Discursul lui Antonescu – din ce în ce mai politicianist, superficial, subţire . “C.T. Popescu a opinat că preşedintele PNL, Crin Antonescu, deţine abilităţi oratorice remarcabile, fiind, în acest moment, cel mai bun orator politic din România, dar că încearcă să câştige cu aceste abilităţi şi nu să devină mai profund în discursul şi în acţiunea politică.”

Puterea: Mircea Diaconu, în rolul de primar general . “Liberalii au planuri ambiţioase pentru câştigarea Primăriei Capitalei. La vârful PNL se vorbeşte despre stabilirea unui candidat-surpriză pentru funcţia de edil, o variantă de lucru fiind cunoscutul actor şi senator Mircea Diaconu.”

Ziarul financiar: Nicolae Dănilă, cel mai bogat bancher român, a ajuns la 21 mil. euro active lichide. Cum se apără de risc: are conturi la 15 bănci . “Bancherul are peste 6 mil. euro în depozite denominate în moneda unică, plus economii în moneda naţională de 23,2 mil. lei (circa 5,4 mil. euro) şi 50.107 dolari americani.”

Curierul national: Coplata, dovada eşecului sistemului public? “Glăvan: Instituirea sistemului nu face decât să ateste falimentul furnizării de către stat a serviciilor de sănătate. Dobre (Palmed): Statul ar trebui să preia o parte mică din asiguraţi, iar restul să se ducă către privat. Crăciun (Cegedim): Coplata este o confirmare timidă a faptului că sistemul public nu va putea să-şi onoreze promisiunile către pacient”

Financiarul: Cosmote ridica miza in ”razboiul cartelelor” si ofera 5.000 de minute in retea cu un cent . “Incepand cu data de 3 decembrie, toti clientii cartelelor preplatite care acti­veaza extraoptiunea 5.000 pana pe 15 ianuarie 2011 vor beneficia de 5.000 de minute si 5.000 de SMS-uri in retea, pentru practic 1 eurocent.”

Bursa: Pregatiri pentru listarea la Bursa: “Poli” Timişoara adună titluri de campioană . “Palmaresurile campioanelor interbelice, “Ripensia” şi “Chinezul”, ţintele lui “Poli” Timişoara pentru creşterea valorii de piaţă”.

 StareaPresei.ro

0 comentariu

Pribeagul 29-11-2010 - 17:56

eroi si martiri:

Rebreanu:

„bun la gimnastică, se distinge la dueluri cu sabia, călăreşte bine”.

„caracterul său nu este stabil şi este uşuratic,… „

„…a administrat uşuratic banii încredinţaţi lui şi nu i-a putut deconta.”

…si, avea niste frati, dinte cari ii amintim pe Emil si Vrgil.

„Luptele din Primul Război Mondial sînt descrise excepţional în operele lui Liviu Rebreanu. Nuvelele şi, mai apoi, romanul „Pădurea Spînzuraţilor”, descoperă psihologic românul ajuns pe front, efervescenţa interioară şi zbuciumul ostaşului român ce luptă sub steag străin…

Emil Rebreanu, fratele scriitorului:
Ajuns pe frontul românesc, la Pasul Ghimeş, îşi plănuieşte să evadeze. Dorinţa arzătoare de a trece la fraţi reiese, după cum susţine profesorul Rodica Cojocaru (o înfocată colecţionară de Rebreanu) din corespondenţă: „Într-una dintre scrisori spune acasă: M-am săturat de toate şi de tot. Veţi vedea voi toţi că într-o zi nu o să mai fiu. De fapt, în cazul lui se încălca o lege – nu era permis să fie trimis, ca român, în prima linie, împotriva românilor”. Pentru că nu avea cum schimba această situaţie, reuşeşte să evadeze. Ca să fie sigur că, într-un fel sau altul, zbuciumul lui interior se va stinge, ia asupra sa documente privind frontul austro-ungar de la Ghimeş. Este prins de patrulă şi începe procesul…

Pribeagul 29-11-2010 - 18:04

Ordonanţa lui Emil Rebreanu, Iovan Curici (n.r. – numele real), a fost bănuit că l-a ajutat să evadeze, dar nu s-a putut dovedi nimic. Dar l-au rezolvat altfel: l-au trimis în prima linie de front. Aici a fost rănit şi, la spital, a scris acasă la Rebreni şi le-a spus acestora că Emil fusese condamnat şi spînzurat”, explică profesorul Cojocaru. Dar informaţia survine la luni bune după actul spînzurării. Din mai, abia în toamnă află familia cum s-a prăpădit sublocotenentul Emil. Familia hotărăşte să respecte ultima dorinţă a acestuia: aceea de a fi înmormîntat „la români” şi, după ce vin la Ghimeş prima dată în 1918, începînd cu anul următor, scriitorul Liviu Rebreanu demarează demersurile, iar în 1921 Emil este înmormîntat acolo unde şi-a dorit – deşi acum Transilvania nu mai era a imperiului Austro-Ungar, ci se reîntorsese la ţara-mamă.

Ca o ironie a sorţii, în ziua următoare celei în care Emil Rebreanu fusese spînzurat, fratele Virgil Rebreanu, numit în scrisori Ghilu, moare. Fusese rănit grav de un obuz şi internat într-un spital din Budapesta.”

Lucaciu…

http://www.youtube.com/watch?v=MKkayz3C8Aw

Doina lui Lucaci

Canta o mierla pe paduri
Rob ii Lucaci in lanturi
Pentru sfanta libertate
De care noi n-avem parte

Nu fii mierla suparata
Nu-i robia ne-ncetata
Vine dalba primavera
Fi-va Lucaci liber iara

Nu suspina in zadar
Du-mi-te pan’la Satmar
Unde-i Lucaci la-nchisoare
Nu vede nici cer nici soare

Si mi-i spune inchinaciune
De la-ntreaga natiune
Ca el mandru s-a luptat
Ca roman inflacarat

Au mai fost multi, multi…

Pribeagul 29-11-2010 - 18:08

Achimu Onichii, diacul din Danesti…

http://www.formula-as.ro/2005/658/acasa-1/omul-lui-dumnezeu-5834

Dl Presedinte descopera si el… istoria. Cauta sa ne convinga ca le sunrem datori ungurilor cu nu stiu ce si cit…

Le vom plati „datoria”! Ce va urma?

Credeti ca in acest fel romanii vor rezolva problema ungurilor, tiganilor si… rusilor?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult