Recalcularea pensiilor, o cacealma sinistră! | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Recalcularea pensiilor, o cacealma sinistră!

Revista presei. Recalcularea pensiilor, o cacealma sinistră!

scris de Z.V.
1 afisari

Respingerea cererii DNA în cazul Rovana Plumb de către Comisia juridică a Camerei Deputaților, trimiterea propunerilor de numire a noilor miniștri la Palatul Cotroceni, precum și ședința de la CSM în care s-a discutat despre raportul întocmit după controlul efectuat la DNA, dar și rezoluția APCE privind statul de drept care vizează și țara noastră sunt printre principalele subiecte ale zilei de 17 octombrie.

Recalcularea pensiilor, o cacealma sinistră! În urma recalculării, 80 la sută din pensii au scăzut. Doar 20 la sută din pensiile recalculate pentru cei care au lucrat în grupe de muncă au crescut, cât de cât. Totuși, cei cărora, în urma recalculării, le-a rezultat o pensie mai mică, vor rămâne cu pensia actuală. Altă lovitură: pensiile mărite nu se mai dau și pentru 2016, așa cum prevedea Legea nr. 192/2015, conform Libertatea.

Nicolicea rescrie geografia ca s-o salveze pe Rovana: Brațul Pavel a dispărut, malul s-a mutat pe partea cealaltă a insulei, deci nu mai există în albia minoră. Deputatul PSD Eugen Nicolicea, președintele comisiei juridice a Camerei Deputaților, susține că acuzațiile care li se aduc lui Sevil Shhaideh și Rovanei Plumb nu sunt susținute legal deoarece, pe de o parte, brațul Pavel nu mai există pentru că s-a colmatat și, prin urmare, nici insula Belina. ‘Deci albia minoră înseamnă între mal și mal, insula din interior. În momentul în care un curs de apă a dispărut — brațul Pavel — atuncea malul s-a mutat pe partea ailalată a insulei, firesc, deci nu mai există în albia minoră (…) S-a redesenat ceea ce s-a întâmplat la fața locului, nu geografia, geografia este știința care se ocupă cu ceea ce se întâmplă acolo’, a susținut Eugen Nicolicea la finalul ședinței comisiei juridice în care a fost respinsă cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb, potrivit Adevărul.

Se tranșează controlul făcut la DNA. Ministrul Justiției, un atac și două “nedumeriri” la CSM. Audierile la Secția pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistratiurii în privința controlului Inspecției Judiciare la DNA au continuat luni cu noi acuzații. Inspectorul-șef adjunct al Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, și-a prezentat punctul de vedere în fața CSM, critic la adresa șefei DNA, după ce, săptămâna trecută, a fost și Laura Codruța Kovesi la ședință. La ședința CSM a venit și ministrul justiției, Tudorel Toader. Ministrul a intervenit în scandalul dintre Inspecția Judiciară și Direcția Națională Anticorupție, care a criticat raportul elaborat în urma controlului, relatează Cotidianul.

Demisii în lanț în PSD! Este bomba anului în politică. Atac frontal la premierul Tudose. Fostul ministru, Rovana Plumb, a făcut dezvăluiri de la ședința PSD de la sfârșitul săptămânii trecute. Ea a lansat din nou un atac la adresa premierului Mihai Tudose, susținând că nu și-a dat imediat demisia, așa cum spusese șeful Executivului, după ședința partidului. “Eu nu mi-am dat demisia imediat. Demisia a fost dată după declarațiile publice ale premierului. În solidaritate, atât Doina Pană, cât și Lia Olguța Vasilescu au spus că își pot da demisia’, a spus Rovana Plumb, luni la Parlament, după ce a fost audiată de Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu privire la solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în dosarul “Belina’, conform Evenimentului Zilei.

Propunerile de numire a noilor miniștri, trimise la Cotroceni. Iohannis păstrează suspansul. Propunerile privind noii miniștri la Dezvoltare, Fonduri Europene și Transporturi au ajuns luni la Palatul Cotroceni, confirmă Administrația Prezidențială. Chiar dacă documentele au fost trimise în primele ore ale zilei, până acum președintele Klaus Iohannis nu a dat niciun răspuns privind semnarea decretelor de numire, notează Gândul.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cere autorităților române să ‘revizuiască legislația penală cât mai curând posibil’ și să ‘susțină politic și financiar activitatea remarcabilă a DNA’. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat Rezoluția 2188/2017 — “Noi amenințări la adresa statului de drept în țări membre ale Consiliului Europei’. Întocmită de parlamentarul german creștin-democrat Bernd Fabritius în calitate de raportor, rezoluția critică situația din România, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia și Turcia. Rezoluția a fost adoptată în ședința din 11 octombrie cu 47 voturi pentru, 7 contra și 2 abțineri, potrivit Hotnews.ro.

DNA, lovitură prin ricoșeu. Ce alte închirieri ar putea fi anchetate. Sute de proprietăți ale statului, administrate de Apele Române, au fost scoase la închiriere, alături de Brațul Pavel și Insula Belina, în perioada 2010-2012, potrivit unor documente oficiale. Închirierea acestor terenuri sau lucii de apă, precum și a unei peninsule de pe fluviul Dunărea, au făcut obiectul unor licitații organizate, pe vremea Guvernului Boc, de către Administrația Bazinală de Apă Argeș. În 2017, DNA deschide un dosar penal în care acuză un vice­premier al Guvernului României și un alt ministru, în legătură cu faptul că au promovat, în 2013, o hotărâre de Guvern prin intermediul căreia Brațul Pavel și Insula Belina au fost trecute în proprietatea Consiliului Județean Teleorman pentru a favoriza firma Tel Drum, care deja exploata aceste suprafețe din luna februarie a anului 2011, scrie Jurnalul Național.

Rezoluția României la adresa Ucrainei, adoptată de Consiliul Europei. Kievul, avertizat să modifice Legea educației. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluție care cere Ucrainei să modifice controversata Lege a educației adoptată recent, care restrânge accesul minorităților naționale la învățământul în limba maternă. Rezoluția a fost adoptată în urma unei solicitări a României, în condițiile în care în Ucraina trăiesc peste 400.000 de etnici români. ‘Kievul trebuie să respecte acest nou avertisment al Europei’, declară Titus Corlățean, șeful delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, informează Rfi.ro.

Comisia Juridică a Camerei a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a Rovanei Plumb în dosarul Belina. Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la încuviințarea efectuării urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb în dosarul Belina. S-au înregistrat 14 voturi pentru respingerea solicitării DNA și 9 voturi împotriva respingerii solicitării, a anunțat deputatul PNL Ioan Cupșa. Raportul comisiei urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților în ședința de marți, anunță România Liberă.

Carmen Dan schimbă Statutul polițistului: Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat luni, în plenul Camerei Deputaților, că a propus amendarea articolului din Statutul polițistului, care permite pensionarea în anumite situații chiar și la 45 de ani. “Ordonanța 21/2016 de modificare a Statutului polițistului (…) a fost emisă de guvernul tehnocrat în cursul anului trecut, în urma unei înțelegeri cu sindicatele polițiștilor. Acest articol, coroborat cu prevederile legii pensiilor militare, oferă posibilitatea încetării raporturilor de serviciu cu drept la pensie, în caz de reorganizare, sau pentru nevoile ministerului. Am propus amendarea acestui articol, în cadrul dezbaterilor pe care le avem în prezent cu sindicatele pentru modificarea Statutului polițistului. Eu vreau acest lucru”, transmiteStiripesurse.ro.

Alegerile din Austria: Carismaticul Kurz, conservatorii și impactul asupra României. Sebastian Kurz, 31 de ani, va fi noul cancelar al Austriei. Liderul Partidului Popular (OVP) a câștigat alegerile cu 31,7 procente, fiind urmat de Partidul Social Democrat (SPO) cu 26,9%, iar pe locul trei s-a clasat formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO) cu 26%. Deși, multă vreme, sondajele de opinie au dat drept câștigator FPO, formațiunea de extremă dreapta, aceasta nu a reușit să confirme la urne puternica ascendență din ultimii doi ani declanșată de criza imigranților sirieni, scrie Ziare.com.

Statul face o afacere mai proastă decât acum trei ani prin răscumpărarea de la FP a acțiunilor filialelor Electrica. De ce și care e miza. În ședința AGA din 26 octombrie, acționarii Electrica vor decide, pe lângă numirea unor noi membri ai Consiliului de Administrație, și răscumpărarea, pentru circa 750 de milioane de lei, a participațiilor minoritare pe care Fondul Proprietatea le deține la filialele companiei. O afacere mai proastă pentru stat decât acum trei ani, potrivitEconomica.net.

Ce pregătește Amazon în București: Gigantul american a închiriat 13.500 mp de birouri în clădirile lui Papalekas din Pipera. Gigantul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, va recruta cel puțin 1.300 de angajați pentru noul său sediu din București, din cadrul proiectului Globalworth Campus din Pipera, dezvoltat de fondul de investiții Globalworth condus de Ioannis Papalekas. Amazon a semnat cu fondul de investiții pentru 13.500 mp de birouri, în cea de-a treia cea mai mare tranzacție din acest an, după cea de 20.000 mp semnată de Renault Technologie Roumanie în North Center și cea de 18.000 mp dintre IBM și Forte Partners pentru The Bridge. Luând în calcul o chirie medie de 12 euro/mp, Amazon va plăti anual către Globalworth aproape 2 mil. euro, informează Ziarul Financiar.

Ce a spus Alibec în vestiar și ce s-a întâmplat cu banderola. Denis Alibec nu a vrut să arunce banderola pe gazon. Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Stelei, dar și căpitanul roș-albaștrilor, Denis Alibec a fost exclus din lot de către Nicolae Dică după ce a fost acuzat că a aruncat banderola pe jos, în momentul în care a fost schimbat cu De Amorim, în minutul 83, dar și după ce a făcut scandal în vestiar și a lovit cu piciorul una dintre uși. Însă acesta fost și amendat cu 75.000 de euro de către conducerea vicecampionilor, scrie Fanatik.ro.

L-am prins în ofsaid: “centralul” Rădulescu a min?it în raport după Sepsi — Astra! Gazeta Sporturilor a văzut ce a scris în foaia oficială “centralul” de la Sepsi — Astra 0-0, George Rădulescu, acuzat că a încălcat regulamentul fiindcă a permis să se mai joace repriza a doua, deși instalația de nocturnă a căzut de două ori pe parcursul partidei. Referitor la problemele cu nocturna, Rădulescu a scris în raport: “După timpul regulamentar al pauzei, când am ajuns pe tunelul care duce spre terenul de joc am observat că instalația de nocturnă era în perfectă stare de funcționare, iar cele două echipe se aflau pe terenul de joc”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult