Revista presei. Refugiaţii vor ajunge şi în România | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Refugiaţii vor ajunge şi în România

Revista presei. Refugiaţii vor ajunge şi în România

scris de Florin BUDESCU
9 afisari

France TV susţine că refugiaţii vor ajunge în România şi dă cele două rute pe care aceştia vor intra în ţară, conform Flux24. Evident, Bucureştiul este vizat de către cei ce fug din Siria, susţine grupul de presă din Hexagon.
refugiati sirieniNeagu Djuvara a declarat la Realitatea că ridicarea unei moschei în Bucureşti „este o crimă”, pentru că face din capitala României „un punct de dezvoltare a islamismului” în Europa, notează Aktual24.
Presa scoate la lumină nenorocirile făcute de Robert Negoiţă, idolul PSD anticorupţie, managerul frenetic al Bucureştiului. Adevărul trece în revistă deturnările de fonduri făcute de edil, cu milioane de lei tocate pe lucrări fictive. Alo, DNA, citiţi presa?
Doi refugiaţi s-au bucurat când au trecut graniţa în România, din Serbia, la Beba Veche, în Timiş. Opinia Timişoarei notează că, atunci când au aflat că sunt în România, au izbucnit în plâns.
Despre cum lucrează mafia din Portul Constanţa scrie Curierul naţional. Deja lucrurile sunt dramatice, pentru că în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor s-a discutat despre acest lucru şi Ministerului Transporturilor i se cere să controleze activitatea Administraţiei Portului.
Privatizarea Poştei Române a eşuat. InCont anunţă că belgienii de la BPost nu au făcut nici o ofertă angajantă. Procesul de privatizare va fi reanalizat, anunţă oficialii români. E felul lor indirect de a recunoaşte eşecul. Este posibilă, conform Profit, o vânzare prin ofertă publică de acţiuni.
Simona Halep nu va participa la turneul premier mandatory de la Beijing, conform România liberă. Până la Masters, la Singapore, va mai juca la Wuhan şi Canton.
România exportă modelul DNA în America de Sud, anunţă Ştiri pe surse. Ambasadorul Mexicului tocmai a lăudat instituţia din Bulevardul Ştirbei Vodă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult