Acasa Revista Presei Revista presei. Reguli noi pentru obținerea pașaportului și cazierului

Revista presei. Reguli noi pentru obținerea pașaportului și cazierului

scris de Z.V.
309 Afisari

Scandalul dezinfectanților Hexi Pharma, demiterea lui Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii, demararea procedurilor de revocare a lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, publicarea listei contribuabililor mari cu obligații restante către bugetul de stat, numirea lui Florin Marius Faur în funcția de director general al APIA, dar și decizia judecătorilor privind insolvența Complexului Energetic Hunedoara, majorarea avansului la creditele ipotecare, prognoza de primăvară a Comisiei Europene privind economia României, precum și calificarea echipei Atletico Madrid în finala Ligii Campionilor, calificarea Simonei Halep, Irinei Begu, Patriciei Țig și Soranei Cîrstea în optimile turneului WTA de la Madrid sunt principalele subiecte ale zilei de 4 mai.

cerere-cazier-Reguli noi pentru obținerea pașaportului și cazierului, anunță Puterea. Regulile de obținere a pașaportului sau cazierului au fost simplificate. Pașaportul poate fi cerut și obținut de la orice serviciu comunitar din țară.

Scandalul dezinfectanților. Controale la Institutul Oncologic, scrie Gândul. Corpul de Control al ministrului Sănătății verifică cum au fost încheiate contractele de achiziție între Institutul Oncologic București cu firma producătoare a dezinfectanților care poate avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor, informează, marți, Ministerul Sănătății.

Cadariu i-a prezentat lui Cioloș stadiul anchetei în cazul dezinfectanților. Premierul: „Am cerut urgentarea clarificării acestei probleme de siguranță sanitară”, potrivit ziarului Evenimentul Zilei. Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, care i-a prezentat stadiul anchetei în cazul dezinfectanților din spitale.

Cioloș a aflat ‘cu surprindere’ ce-i lipsește României în scandalul dezinfectanților, notează Gândul. Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit marți cu ministrul Sănătății, Patriciu-Achimaș Cadariu, căruia i-a cerut urgentarea clarificării problemei dezinfectanților din spitale. Mai mult, premierul a precizat că a constat ‘cu surprindere’ că în România nu există laborator acreditat care să facă „formal și oficial” teste de sanitație, iar Ministerul Sănătății nu poate să ia decizii într-o astfel de situație.
Scandalul dezinfectanților se extinde și la serviciile de curățenie. Control la Institutul Oncologic București, vizată fiind Medical Cleaning, o firmă deținută tot de patronul Hexi Pharma, scrie Puterea. Corpul de Control al ministrului Sănătății verifică cum au fost încheiate contractele de achiziție între Institutul Oncologic București și Hexi Pharma, firma implicată în scandalul dezinfectanților, declanșat după o anchetă realizată de ziariștii de la Gazeta Sporturilor.

Scandalul dezinfectanților. Dr. Florin Chirculescu, șeful secției de Chirurgie Toracică de la Spitalul Universitar București: ‘Se urmărește privatizarea sistemului public de sănătate’. O altă fațetă a afacerii cu dezinfectanți: reacții ale medicilor! EVZ prezintă mărturiile celor mai apreciați medici din țară în legătură cu scandalul dezlănțuit în jurul dezinfectanților diluați din spitalele românești. Paranoia, exagerare, asalt împotriva sistemului sanitar — aceștia sunt termenii folosiți de doctori, potrivit ziarului Evenimentul Zilei.

Dezinfectanții Hexi Pharma, diluați de zece ori și scumpiți de șapte ori, anunță Adevărul. Noi dezvăluiri despre firma Hexi Pharma arată modul în care producătorul de dezinfectanți pentru spitale își creștea artificial costurile pentru a umfla prețurile finale ale produselor. Hexi Pharma a reaționat la acuzele că ar fi diluat de până la zece ori dezinfectanții livrați spitalelor.

Scandalul dezinfectanților. Hexi Pharma a vândut Spitalului de Arși produse de peste 26.000 de euro, scrie Evenimentul Zilei. Acuzații dure aduse, de această dată, de mișcarea civică Inițiativa România, firmei Hexi Pharma, care ar fi furnizat dezinfectanți diluați în spitale. Organizația arată că firma era ‘abonată’ la contracte cu statul, câștigând, numai în perioada 2012-2015, aproape 12 milioane de euro. Firma incriminată neagă acuzațiile.

Spitalul de Arși trimite către DSP probele prelevate cu produsele Hexi Pharma folosite în spital, informează Puterea.. Medicul Adrian Stănculea a declarat, marți, că Spitalul de Arși trimite către Direcția de Sănătate Publică (DSP) probele prelevate cu produsele Hexi Pharma folosite în spital. Acesta a ținut să precizeze că rezultatele analizelor realizate în spital au fost negative.

Cioloș l-a revocat pe Vlad Alexandrescu. Corina Șuteu, noua propunere pentru Ministerul Culturii, anunță Adevărul. Premierul Dacian Cioloș l-a revocat, marți, pe Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii și a propus-o pe Corina Șuteu pentru numirea în această funcție. Noua propunere pentru minister a fost timp de șase ani director al ICR New York în perioada președinției lui Traian Băsescu.

Cioloș, despre demiterea ministrului Culturii: Regret că s-a ajuns aici, aflăm din Puterea. Premierul a transmis un mesaj pe facebook în care a încercat să explice absolut toate problemele, dar a vorbit și despre viitor.

Dîncu: Îi voi propune noului ministru al Culturii un profesionist de excepție la conducerea Operei — Beatrice Rancea, scrie Jurnalul Național. Vicepremierul Vasile Dîncu afirmă că ”unele conflicte și manifestări spontane” au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul Operei Române, precizând că în urma mai multor întâlniri și discuții avute cu angajații instituției nu a primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care țin de nevoia de reformă, de modernizare.

Gorghiu, despre demiterea ministrului Culturii: O lipsă de coagulare a Guvernului, notează Evenimentul Zilei. Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat despre evenimentele care au dus la schimbarea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, că reprezintă o „dovadă a lipsei de coagulare” a Guvernului Cioloș.

PSD a demarat procedura de înlocuire a lui Valeriu Zgonea din fruntea Camerei Deputaților, transmite Adevărul. Grupul deputaților PSD a decis, marți, în unanimitate, demararea procedurilor de revocare a lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, a anunțat secretarul general al PSD, Marian Neacșu.

Valeriu Zgonea a așteptat să treacă Paștele, ca să conteste excluderea sa din PSD, notează Jurnalul Național. „Va mulțumesc mult tuturor, dragi prieteni, pentru urările voastre telefonice, pentru sms-uri și mesajele de încurajare, inclusiv pe Facebook. Și eu vă urez toate cele bune! Acum, că a trecut Săptămâna Patimilor și am petrecut în familie Sfintele sărbători de Paști, e momentul să nu uităm de valori, inclusiv în politică. Legalitatea e una din aceste valori, haideți să ne uităm puțin la legalitatea deciziei de săptămâna trecută. (art. 120 din Statut)”, a scris fostul președinte al Cemerei Deputaților, Valeriu Zgeonea, pe pagina sa de Facebook.

Reacția lui Zgonea, după ce Ponta i-ar putea lua locul la Camera Deputaților, informează ziarul România Liberă. Victor Ponta a condus un guvern performant, a fost președinte al PSD și este dreptul fiecărui membru al Camerei să acceadă în funcția de președinte a forului legislativ, a declarat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Liviu Dragnea, presat de partid să facă pace cu Ponta, anunțăAdevărul. Liderii PSD din teritoriu au insistat ca Victor Ponta să fie instalat în fruntea Camerei Deputaților, în locul lui Valeriu Zgonea, iar Liviu Dragnea a cedat pentru a nu trezi o nouă răscoală în prag de alegeri. Totuși, Zgonea nu se dă plecat așa ușor.

Firea: Ponta și Dragnea vor decide dacă fostul premier preia șefia Camerei acum sau din noiembrie, transmite Gândul. Gabriela Firea a declarat luni seara că rămâne ca Victor Ponta și Liviu Dragnea să decidă dacă fostul premier va prelua președinția Camerei Deputaților acum sau după alegerile legislative din noiembrie, pentru un mandat întreg.

Victor Ponta ar putea deveni al treilea om în stat, în locul lui Zgonea, anunță Bursa. Ponta spune că a discutat cu Dragnea despre „tot ceea ce este bine pentru PSD”. Deputatul social-democrat Victor Ponta a evitat ieri să precizeze dacă va accepta sau nu funcția de președinte al Camerei Deputaților, menționând doar că a discutat cu președintele partidului, Liviu Dragnea, „despre tot ceea ce este bine pentru PSD”.

Patru legi importante, promulgate de Iohannis, notează Puterea. Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul pentru promulgarea legii privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate.

Ordonanța interceptărilor, amânată în Senat din lipsă de cvorum, anunță Evenimentul Zilei. Ședința de plen a Senatului în care ar fi trebuit să aibă loc dezbaterea ordonanței de urgență privind interceptările a fost suspendată marți din lipsă de cvorum, în prezența ministrului Justiției, Raluca Prună.

Camera Deputaților amână din nou legea achizițiilor publice. Ce sume poate pierde România aflăm din Gândul. Premierul Dacian Cioloș a cerut marți conducerii Camerei Deputaților adoptarea urgentă a pachetului de legi privind achizițiile publice, precizând că România riscă declanșarea procedurii de infringement în cazul în care depășește termenul impus, însă deputații au amânat, din nou, o decizie.

Proiect de lege: Pedepsele mai mari pentru infracțiunile de luare și dare de mită și trafic de influență, notează Libertatea. Două proiecte de lege de modificare a Codului Penal au fost depuse la Senat și prevăd modificare pragului inferior și pragului superior pentru infracțiunile de luare și dare de mită, precum și pentru trafic de influență. Cele două proiecte de lege au fost depuse de Andrei Valentin Sava, deputat PSD.

PNL, denunțat la DNA. Află de ce! din Q Magazine. Mișcarea civică Inițiativa România a depus astăzi la Direcția Națională Anticorupție 25 de pagini cu nume și date personale folosite de reprezentanți ai Partidului Național Liberal pentru falsificarea unor semnături pe listele de susținere a candidaților la alegerile locale din București.

Pe cine trimit partidele la CCR. Propunerile Camerei Deputaților pentru un mandat de judecător la Curtea Constituțională sunt fostul deputat UDMR Attila Varga și judecătorul Mona-Lisa Neagoe, susținută de PNL, au declarat surse din rândul deputaților, scrie Gândul.

Instanța a mai admis o sesizare de neconstituționalitate pe Legea alegerilor locale. CCR va decide câte semnături sunt necesare pentru o candidatură, aflăm din Adevărul. Tribunalul București și Judecătoriile de Sector au decis să trimită la Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate ridicată de 200 pentru București, M10 București, Noua Republică, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor și Uniunea Creștin Democrată din România cu privire la numărul minim de semnături care trebuie depuse în vederea candidaturii la alegerile locale.

UNJR cere președintelui Iohannis să sesizeze CCR pentru conflict juridic constituțional, scrie România Liberă. UNJR a transmis, marți, o scrisoare către Klaus Iohannis prin care solicită ca acesta să sesizeze Curtea Constituțională, pe motiv de conflict juridic între Senat și puterea judecătorească, conflict generat de hotărârea din martie prin care se modifică hotărârile de validare a membrilor CSM.

Fosta șefă Siveco, 2 ani și jumătate de închisoare, informează Gândul. Irina Socol, fostul președinte Siveco România, a fost condamnată marți, de Curtea de Apel București, definitiv, la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

Remus Truică și Prințul Paul, în arest prelungit la domiciliu, anunță Adevărul. Magistrații Curții de Apel Brașov au hotărât, luni, prelungirea cu 15 zile a perioadei arestării la domiciliu pentru Remus Truică și Prințul Paul, într-un dosar în care cei doi sunt acuzați de retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.

Cristian Burci contestă măsura controlului judiciar, scrie Gândul. Cristian Burci, patronul „Adevărul Holding” și Prima TV, a contestat decizia Tribunalului Olt prin care el și alți cinci inculpați în dosarul privind devalizarea ROMVAG Caracal au fost pusși sub control judiciar.

2,9 miliarde de euro, ‘valoarea’ DNA pe 2015. Procurorii anticorupție au reușit să recupereze prejudicii record, chiar dacă milionarii zgârciți își ascund averea, aflăm dinLibertatea. Aproape 12 miliarde de lei este valoarea sechestrelor asiguratorii puse de procurorii anticorupție anul trecut. Cu toate acestea, sunt și bogătași care se folosesc la tertipuri de dragul de a-și păstra averea. Giovanni Becali, spre exemplu, a apelat la mama lui și apoi la soră când și-a cedat proprietățile, iar miliardarul Ioan Niculae și-a trecut bunurile și pe numele amantei.

O delegație ONU pentru prevenirea torturii evaluează condițiile din penitenciarele românești, informeazăEvenimentul Zilei. O delegație a Organizației Națiunilor Unite (ONU) se află în România începând de marți până în data de 12 mai pentru a evalua condițiile de detenție din mai multe penitenciare și centre de arest preventiv, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

Toți agenții de circulație din Reghin rămân în arest, anunțăEvenimentul Zilei. În urma arestării preventive a celor șapte angajați de la Poliția Rutieră, orașul Reghin a rămas fără niciun agent de circulație.

Decizia judecătorilor privind insolvența Complexului Energetic Hunedoara, informează Cotidianul. Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis marți apelul formulat de Sindicatul „Noroc Bun” Petroșani împotriva sentinței prin care Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aceasta fiind anulată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

Cine sunt cei mai mari datornici ai statului român informează Cotidianul. Ministerul Energiei, oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula, Televiziunea Română, Ioan Niculae, familia Căzăcuț din Botoșani, o companie din Londra, două firme multinaționale și un șantier naval sunt cei mai mari datornici la bugetele statului român, conform unei liste prezentată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Schimbare la vârful APIA informează Evenimentul Zilei. Florin Marius Faur, director executiv la APIA Timiș, va fi numit director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în locul lui Ioan Merca, a declarat astăzi ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Ce va scrie de acum înainte pe eticheta produselor lactate, aflăm din Gândul. Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea privind informațiile obligatorii care trebuie inscripționate pe eticheta laptelui pentru consum și a produselor lactate proaspete.

Băncile au majorat avansul la credite, informează Curierul Național. Imediat după promulgarea legii dării în plată, BRD a decis să majoreze avansul la creditele ipotecare în lei și să renunțe la finanțările imobiliare în euro. Alpha Bank, cea mai mare bancă grecească din România, a înăsprit și ea condițiile de acordare a împrumuturilor ipotecare, majorând avansul de la 15% la 30% pentru creditele în lei și de la 25% la 40% pentru cele în euro. Raiffeisen Bank, Banca Românească, Garanti Bank, Bancpost și Intesa Sanpaolo Bank au mărit avansul pentru finanțările imobiliare în ultimele luni, la care se adaugă UniCredit Bank, care a testat intern un credit ipotecar cu opțiune de dare în plată.

ASF vrea să îmblânzească criteriile pentru administratorii de fonduri alternative, notează Bursa. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) dorește să modifice Regulamentului 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiții alternative (AFIA), astfel încât criteriile pentru cei care urmează să exercite diverse funcții în cadrul unui AFIA să nu mai fie imposibil de îndeplinit.

Prognoza Comisiei Europene: economia României va crește cu 4,2% în 2016, iar din vară inflația va începe să urce, notează Adevărul. Creșterea cheltuielor bugetare în România alimentează consumul și amplifică riscurile financiare, se arată în prognoza de primăvară a Comisiei Europene.

Creșterea salariului minim aduce 600 de milioane de euro net pentru consum. Cei peste 1,6 milioane de salariați care câștigă aproape de minimul pe economie încasau salarii nete de 3 mld. euro pe an. Noul salariu minim le aduce în buzunare 3,6 mld. euro pe an. Creșterea salariului minim de la 1.050 la 1.250 de lei brut începând din această lună va majora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de salariați cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de Ziarul Financiar pe baza informațiilor de la Ministerul Muncii.

Cât au cheltuit românii în minivacanța de Paște și 1 Mai, afăm din România Liberă. Cei aproximativ 116.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai în stațiuni din țară și străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de euro), mai puțin cu 38% față de anul trecut, când cheltuielile cumulate cu ocazia celor două sărbători au ajuns la 65 de milioane de lei, informează reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Benzina a depășit din nou pragul de 5 lei pe litru. Revenirea pe creștere a barilului de petrol s-a văzut imediat la București în creșterea prețului carburanților. Pentru prima dată de la începutul acestui an litrul de benzină a trecut de pragul de 5 lei, arată datele colectate de Ziarul Financiar de pe site-ul Petrom, compania-lider a pieței petroliere locale.

Chinezii de la CEFC plătesc 680 de milioane de dolari pentru 51% din Rompetrol, anunță Economica.net. CEFC China Energy Company Limited va plăti 680 de milioane de dolari pe pachetul de 51% din acțiunile KazMunaiGas Internațional, noua denumire a grupului Rompetrol.

Cod galben de ploi puternice și vânt pentru București și 29 de județele. Sunt anunțate și ninsori, informează Adevărul. Capitala și 29 de județe din țară se află, de marți dimineață și până miercuri seara, sub Cod galben de ploi și vânt. De altfel, în zona montană sunt anunțate precipitații sub formă de ninsoare.

500.000 de lire sterline, fond bursier exclusiv pentru români, scrie România Liberă. Pentru prima dată, Coventry University pune la dispoziție un fond de burse în valoare de 500.000 de lire exclusiv românilor care sunt acceptați la programe de licență sau masterat în cadrul universității. În cadrul prezentării generale s-au detaliat criteriile de eligibilitate și sistemul de alocare a acestora.

Bilete de tren mai ieftine în weekend pentru turiștii care merg la munte, anunță Libertatea. Biletele de tren sunt mai ieftine în weekend pentru turiștii care vor să plece în weekend. Oferta pe care CFR Călători a lansat-o pentru cei care vor să-și petreacă sfârșitul săptămânii în zonele montane cuprind prețuri cu aproape 50 la sută mai ieftine.

O școală din Scoția nu are niciun elev scoțian. Majoritatea elevilor sunt români sau slovaci, informează Libertatea. O școală din orașul scoțian Glasgow are 222 de elevi, însă niciunul dintre ei nu este scoțian. De fapt, 181 de elevi sunt români sau slovaci, restul sunt est-europeni sau asiatici.

Meci nebun la Munchen! Atletico se califică în finala Ligii Campionilor în fața lui Bayern într-un meci cu goluri, penalty-uri și nervi, scrie Gazeta Sporturilor. Atletico Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor, deși a fost învinsă în manșa retur a penultimului act de Bayern Munchen, în Germania, scor 1-2. În tur, spaniolii au învins cu 1-0 și au profitat de avantajul golului marcat în deplasare.

Moment memorabil pentru tenisul românesc. Simona Halep, Irina Begu, Patricia Țig și Sorana Cîrstea atacă ‘optimile’ de la Madrid, anunță Evenimentul Zilei. Simona Halep (7 WTA) a trecut ca un taifun, ieri, peste Karin Knapp, jucătoare din Italia (75 WTA), în ‘șaisprezecimile’ turneului de la Madrid. În „optimi” vor mai evolua Irina Begu, Patricia Țig și Sorana Cîrstea.

Andreea Mitu, în optimile de finală ale turneului din Franța, informează Puterea. Jucătoarea de tenis Andreea Mitu (locul 110 în clasamentul WTA) a câștigat meciul cu franțuzoaica Manon Arcangioli (383 WTA), scor 6-2, 7-5, în primul tur al turneului ITF de la Cagnes-Sur-Mer, Franța, disputat pe zgură și dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.

Previziune sumbră a unei foste glorii a Stelei ’86: ‘În trei ani se alege praful!’, scrie Adevărul. Componenții echipei Steaua, care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, au participat, marți, la o festivitate organizată de CSA Steaua la împlinirea a 30 de ani de la obținerea acestei performanțe, la care a fost prezent și premierul Dacian Cioloș.

Scandal uriaș în Franța înainte de Roland Garros. Federația Franceză, anchetată pentru trafic de bilete la turneul de Grand Slam, scrie ProSport. Federația Franceză de Tenis a fost percheziționată marți de autoritățile din ‘Hexagon’ ca parte dintr-o anchetă în care sunt suspiciuni de deturnare de fonduri și trafic de influență. Forul FFT este situat chiar în incinta complexului Roland Garros, care va găzdui începând din 22 mai al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Premieră în arbitrajul din fotbalul românesc: 5 arbitri, delegați la JO de la Rio, aflăm din România Liberă. România va avea 5 arbitri la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro — 3 bărbați și două femei—aceasta fiind o performanță unică pentru școala românească de arbitraj.

UEFA are un nou membru. De azi sunt 55 de echipe naționale în Europa, informează Adevărul. Numărul federațiilor naționale de fotbal afiliate la forul european se mărește pe zi ce trece, ajungând acum la 55. Votul pentru admiterea Kosovo în cadrul UEFA a fost unul strâns în cadrul organizației. Astfel, Kosovo a fost acceptat cu 28 de voturi pentru și 24 împotrivă. Două voturi au fost declarate nule.

Clubul Rapid, scos la licitație: o acțiune costă 2 lei, aflăm dinPuterea. Problemele financiare continuă la Rapid, iar o societate de executare silită a scos la licitație acțiuni ale clubului giuleștean. Societatea Civilă Profesională de Executori judecătorești Dobra, Coșoreanu & Asociații va avea pe 16 mai o licitație în care va vinde 1.520.818 de acțiuni deținute de Valerii Moraru.

Leicester, a opta minune a lumii, scrie Evenimentul Zilei. Vulpile’ au așteptat 132 de ani pentru a cuceri primul titlu din istorie, lucru ce s-a întâmplat luni, la capătului unui sezon fantastic în Premier League. Întreaga suflare fotbalistă a stat cu ochii pe noua minune din Anglia: Leicester City. După ce în acest sezon au zdrobit marile formații din Premier League, ‘vulpile’ lui Claudio Ranieri au reușit, luni, ceea ce a fost doar un vis vreme de 132 de ani: cucerirea primului titlu în Anglia.

Performanță în fotoliul rulant! După ce a străbătut lumea în lung și în lat, sportivul paraplegic Vasile Stoica face ultramaraton în România, notează Libertatea. Lugojeanul Vasile Stoica a anunțat că va pleca într-o nouă aventură, de data aceasta prin România. După ce a străbătut lumea în fotoliul rulant acționat manual, sportivul paraplegic de Cartea Recordurilor a decis să facă și înconjurul țării sale.

Cadavrul celui mai renumit alpinist din lume, găsit în Himalaya după 16 ani! A fost înghețat în timp, informează Evenimentul Zilei. Corpul neînsuflețit al unui alpinist renumit în toată lumea și al cameramanului care l-a însoțit în ultima sa expediție în Himalaya au fost găsite după 16 ani de la dispaariție, după ce un ghețar s-a topit parțial.

Decizie istorică a Curții Supreme din Italia: dacă furi mâncare ca să o mănânci nu e infracțiune, relatează Gândul. Să furi puțină mâncare nu este infracțiune, dacă îți e foame și într-adevar ai nevoie de hrana respectivă, a decis cea mai înaltă curte de justiție din Italia, potrivit La Repubblica.

Mesajele trimise din greșeală pot fi șterse înainte de a fi citite, anunță Evenimentul Zilei. Cei care regretă mesajele trimise sau, din viteză, expediază greșit unei alte persoane decât intenționaseră, pot răsufla liniștiți acum pentru că a apărut o soluție care reglementează această situație neplăcută.

Descoperire fără precendent: 3 planete locuibile, în apropiere de Pământ, scrie ONE.ro. O echipă de cercetători europeni a descoperit trei planete care au potențialul de a susține forme de viață.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult