Relația dintre serviciile de informații și justiție | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Relația dintre serviciile de informații și justiție

Revista presei. Relația dintre serviciile de informații și justiție

scris de Z.V.
8 afisari

Aprobarea de către Parlament a anchetei privind rectificările bugetului de stat din 2016, anunțul referitor la audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, în comisia parlamentară de profil în cazul lui Florian Coldea, controversa legată de participarea la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, audierea fostului președinte Ion Iliescu în dosarul „Mineriada”, precum și respingerea ordonanței care mărea salariile demnitarilor, dar și cazul românului care a furat bijuterii dintr-un magazin din Paris sunt principalele subiecte ale zilei de 17 ianuarie.

justitieRelația dintre serviciile de informații și justiție, într-un document CSAT. Uniunea Națională a Judecătorilor din România a pus la dispoziția opiniei publice un document transmis de Consiliul Suprem de Apărare a Țării referitor la extinderea competențelor SRI în zona justiției, în contextul discuției despre implicarea SRI în justiție potrivit Cotidianul. UNJR, care a făcut mai multe referiri în trecut în legătură cu acest document, precizează că este făcut acum public ca urmare a solicitărilor repetate din partea presei.

PSD a făcut comisie pentru rectificarea lui Cioloș. PNL: „Să nu ne cereți să anchetăm și prognoza meteo”. Răspunsul lui Dragnea. Plenul reunit al Parlamentului a adoptat cu 248 de voturi „pentru” și 102 „împotrivă” hotărârea de constituire a comisiei de anchetă privind rectificările bugetare din lunile august și noiembrie 2016, făcute de Guvernul Cioloș, după ce președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a cerut o anchetă „asupra veridicității datelor care au stat la baza celor două rectificări pozitive”, invocând o „gaură” la buget de 10 miliarde de lei, transmite Gândul. Deputatul PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, în fața plenului reunit, că liberalii resping această anchetă, precizând că deputaților și senatorilor li se cere să ancheteze o prognoză, „ceva ce prin natura lui e incert”.

Dragnea cere Curții de Conturi un control în legătură cu gaura din bugetul pe 2016. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni o scrisoare către Curtea de Conturi a președintelui forului legislativ, Liviu Dragnea, prin care acesta solicită „anchetarea de urgență” a rectificării bugetare pe 2016, informează Evenimentul Zilei. Biroul permanent a aprobat în acest sens un proiect de hotărâre care intră pe ordinea de zi a plenului de luni, a anunțat secretarul Camerei Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloș: Gaura în buget — o „fumigenă” a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile de campanie. Fostul premier Dacian Cioloș susține că nu există nicio gaură în bugetul pe 2016, această idee fiind, în opinia sa, „o fumigenă” a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile pe care PSD și ALDE le-au făcut în campania electorală, transmite Jurnalul Național. „Nu există nicio ‘gaură’ în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de ‘gaură’ ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului”, a afirmat Cioloș, pe Facebook.

Kelemen Hunor: Proiectul de buget pe 2016 a fost greșit făcut. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la RFI, că proiectul de buget pentru anul trecut a fost conceput „greșit”, conform Evenimentului Zilei. El a precizat că Uniunea susține o anchetă parlamentară a comisiilor de buget-finanțe privind bugetul pe 2016, în defavoarea înființării unei comisii de specialitate. „În acest moment, vorbim despre comisiile de buget și finanțe din ambele Camere și nu despre o comisie de anchetă. Dacă se înființează o comisie de anchetă, acest lucru înseamnă că de la bun început plecăm de la premisa că există undeva o încălcare gravă a legii”, a spus Hunor la RFI.

Șeful SRI, așteptat să dea explicații în Parlament după dezvăluirile lui Ghiță. Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI se va reuni marți, a anunțat președintele acesteia, senatorul PSD Adrian Țuțuianu luni, afirmând că va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellving, pentru a veni în fața aleșilor, scrie Gândul. ”Mâine (marți-n.r) vom face o primă întâlnire mai informală a Comisiei de control pentru că dorim să vedem exact ce avem de făcut, să vedem Regulamentul Comisiei. Apoi, instituțional voi adresa o solicitare directorului SRI, domnului Hellving, și vom stabili de comun acord o odată și o oră pentru audiere pe acest subiect și pe altele dacă vom aprecia că sunt necesare audieri și pe alte subiecte”, a declarat președintele Comisiei pentru controlul activității SRI, senatorul PSD Adrian Țuțuianu, întrebat dacă îl va chema la comisie pe Eduard Hellving după afirmațiile lui Sebastian Ghiță.

PSD preia șefia Comisiilor SRI și SIE. Cine sunt oamenii propuși să controleze serviciile secrete. Plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților a votat luni constituirea Comisiei de control a SRI, amânând votul pentru componența Comisiei SIE, relatează Gândul. PSD ar urma să preia șefia ambelor comisii de control SRI și SIE, senatorul PSD Adrian Țuțuianu, fostul președinte al CJ Dâmbovița, fiind deja numit președintele Comisiei de Control al SRI. Deputatul PSD Mihai Weber urmează să fie propus la președinția Comisiei SIE, au menționat surse din PSD. PSD a propus în Comisia SRI și un deputat, pe Radu Babuș, care este urmărit penal într-un dosar al lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței. Din partea PNL, în comisia SRI vine un tânăr deputat care a fost consilierul Robertei Anastase și deține acțiuni la o farmacie, în timp ce USR îl trimite pe Manuel Costescu, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei din cabinetul Cioloș.

Turcescu, contre dure cu Tăriceanu în Parlament: ‘Jos abuzul’. Un scandal de proporții a izbucnit în plenul Parlamentului între deputatul PMP, Robert Turcescu și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, notează Puterea. Tot scandalul a plecat de la faptul că PMP nu are dreptul de a fi reprezentat în comisiile de control ale SRI și SIE, conform algoritmului parlamentar. Inițial, Tăriceanu a spus că cei care nu au dreptul la reprezentare sunt cei de la USR, însă ulterior i-au parvenit hârtiile cu algoritmul politic și s-a corectat, arătând că PMP este cel care nu are reprezentanți în aceste comisii.

Ordonanța privind salariile demnitarilor a fost respinsă în comisiile Camerei Deputaților. Comisiile de muncă și de buget din Camera Deputaților au respins astăzi Ordonanța Guvernului 14/2015, prin care au fost majorate salariile demnitarilor, însă liberalii și deputații USR s-au opus și au votat pentru aprobarea ei, un parlamentar cerând chiar și majorarea salariilor în rândul demnitarilor din administrația locală, informează Bursa. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că Guvernul susține respingerea Ordonanței: „Nu este normal ca salariile înalților demnitari să fie aprobate, majorate, înaintea celorlați bugetari. Lucrăm la proiectul de salarizare unitară din sectorul bugetar, care va reglementa toate aceste salarii”.

Dragnea și Grindeanu, invitați la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Administrația republicană a lui Donald Trump i-a invitat pe Liviu Dragnea, președinte PSD, și Sorin Grindeanu, premierul României, la ceremonia de învestire din 20 ianuarie, potrivit unor surse, scrie Evenimentul Zilei. Cele două personalități din România vor merge în SUA pentru instalarea oficială a președintelui american. Aceștia vor avea o întâlnire cu generalul Thomas Flynn care va fi numit consilier pentru securitatea națională al SUA.

Reacția Administrației Prezidențiale, după invitația primită de Grindeanu și Dragnea privind participarea la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor. Administrația prezidențială a reacționat, luni seara, după ce președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și șeful Guvernului, Sorin Grindeanu, au fost invitați în SUA pentru a asista la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, transmite România Liberă. Astfel, Președinția precizează că nicio delegație străină nu este invitată oficial la ceremonie, astfel că singurul care va fi prezent la învestire este ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură’, precizează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis redacției.

Nedumeririle lui Dragnea privind invitația la ceremonia de învestire a lui Trump. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit luni despre invitația de a participa, alături de premierul Sorin Grindeanu, la ceremonia de învestitură a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, scrie Cotidianul. Dragnea a anunțat că va onora invitația, precizând că nu înțelege de ce „e atâta supărare’ pe marginea acestui subiect. ‘Nu înțeleg de ce e atâta supărare pe marginea acestei invitații. Este un eveniment important la care eu am primit o invitație și am decis să o onorez, și eu, și prim-ministrul”, a declarat Liviu Dragnea.

Camera Deputaților și Senatul și-au votat bugetele pe 2017. De ce sunt aceste bugete mai mici față de anul precedent. Deputații au aprobat luni, în plen, cu 221 de voturi ‘pentru’ și 19 abțineri, bugetul Camerei Deputaților pe anul 2017 care va fi cu 17,9% mai mic față de cel de anul trecut, potrivit Adevărul. De asemenea, Senatul a aprobat un buget de 121,5 milioane de lei, mai mic tot cu aproape 7% față de cel pe 2016. Reducerea acestor bugete e datorată diminuării numărului de parlamentari, de la 588 la 465.

Liviu Dragnea: De vreo două luni, mi se tot spune că o să fiu condamnat cu executare cât de curând, în primăvara asta. Pre;edintele Camerei Deputa’ilor, liderul social-democrat Liviu Dragnea, a declarat, luni, că în ultimele două luni i se spune că, în primăvară, va primi o condamnare cu executare, conformRomânia Liberă. Totodată, el a susținut că presiunile vin din partea „celor supărați că au pierdut alegerile’. „Presiunile nu le simt, alea le vedem cu toții la televizor. Nu există un prilej în care să nu primesc amenințări din toate zonele”, a susȚinut Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, despre o posibilă Lege a amnistiei și grațierii: Nu cred că va veni. Șeful Camerei Deputaților, social-democratul Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu crede că o Lege a amnistiei și grațierii va fi inițiată, potrivit România Liberă. Întrebat despre posibilitatea unei legi privind amnistia și grațierea, Dragnea a răspuns: „Întrebați la Ministerul Justiției, nu știu. (…) Eu nu cred că va veni”.

Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, promulgată de președintele Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, informează luni Administrația Prezidențială, scrie Jurnalul Național. Pe 5 ianuarie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară.

Cea mai așteptată lege va fi gata în iunie! Bugetarii se așteaptă la majorări salariale. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că Legea salarizării unitare va fi finalizată cel mai târziu în luna iunie a acestui an, ea menționând că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13, conform Capital. „Acum lucrăm la Legea salarizării unitare, iar toate salariile bugetarilor vor crește. Evident că se vor majora și cele ale demnitarilor în raportul care este absolut necesar, dar credem că e bine să se întâmple toate aceste creșteri odată pentru toată lumea”, a declarat minustrul.

Sebastian Ghiță, înregistrarea nr. 8: Coldea și Kovesi sunt ofițeri ai unui serviciu secret străin. Șefa DNA Laura Codruța Kovesi și generalul SRI Florian Coldea sunt „amândoi de fapt ofițeri ai unui serviciu secret străin”, serviciu dintr-o țară parteneră României, susține Sebastian Ghiță într-o nouă înregistrare difuzată luni seara de România TV, relateazăCurierul Național. „Puterea lui Coldea asupra colegilor și asupra celorlalte instituții vine din relația sa de exlusivitate cu Kovesi. Amândoi sunt de fapt ofițeri ai unui serviciu secret străin. Un serviciu secret al unei țări partenere României, dar totuși ai unui serviciu secret străin”, afirmă Ghiță.

Sebastian Ghiță a prezentat factura zborului făcut să o „acopere” pe Kovesi. Sebastian Ghiță a prezentat, într-un nou videoclip publicat de Romania Tv, factura zborului făcut să o „acopere” pe Laura Codruța Kovesi, scrie Bursa. Sebastian Ghiță a spus „În cazul plagiatului doamnei Kovesi, Parchetul General a spus că nu a putut verifica zborul de la Cluj, cu avion privat, pentru că nu au găsit firma. Pentru că firma e în insolvență, iar Parchetul nu a reușit să recupereze niște documente. Eu cred că a mințit”.

Premierul moldovean: Ambasadorul din România nu va fi rechemat din funcție. Prim-ministrul Pavel Filip nu va satisface cerința președintelui Igor Dodon privind rechemarea ambasadorului în România, Mihai Gribincea, anunță Cotidianul. Filip a primit, astăzi, demersul prezidențial privind propunerea de revocare a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România, domnul Mihai Gribincea, și anunță că nu va da curs acestei solicitări.

Studiu: România nu e într-un context favorabil pentru introducerea votului electronic. România nu este într-un context favorabil pentru introducerea votului electronic pe termen scurt, relevă un studiu realizat de Centrul pentru Studiul Democrației (CDS) din cadrul Universității ‘Babeș — Bolyai’ (UBB) Cluj-Napoca, dar nici autoritățile nu stăpânesc instrumentele electronice, transmite Ziarul Financiar. Potrivit studiului realizat de CDS, dat, luni, publicității, Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui să își asume cât mai curând lansarea unei dezbateri ample pe această temă.

Dosarul „Mineriada’. Fostul președinte Ion Iliescu a fost informat că este anchetat pentru infracțiuni contra umanității. Fostul președinte Ion Iliescu a fost audiat, luni, la Parchetul instanței supreme, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității, alături de mai multe persoane, printre care Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma, informează Adevărul. Ion Iliescu a părăsit sediul Parchetului după aproximativ o oră fără să facă declarații, avocatul fostului președinte spunând că acesta nu a dat declarații în dosarul Mineriadei, ci a luat la cunoștință că i s-a schimbat încadrarea în inculpat și că este învinuit de infracțiuni contra umanității, urmând să își pregătească apărarea.

DNA cere închisoare cu executare pentru Ludovic Orban; sentința — pe 31 ianuarie. Un procuror DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție condamnarea fostului deputat Ludovic Orban la închisoare cu executarea pedepsei, în dosarul în care acesta este acuzat că i-a cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, transmite Jurnalul Național. La ultimul termen al procesului, desfășurat luni, procurorul de ședință a solicitat magistraților ca lui Orban să i se aplice o pedeapsă cu executare, orientată spre mediu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Elevii pot întârzia azi și mâine la ore, fără să li se pună absențe. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat ieri că traficul din Capitală va fi îngreunat astăzi și mâine din cauza ninsorilor, motiv pentru care a stabilit, împreună cu Inspectoratul Școlar General, să nu li se pună absențe elevilor care vor întârzia la primele două ore, conform Curierului Național. „Prin consultare cu Inspectoratul Școlar General s-a stabilit ca preluarea elevilor mâine și miercuri să se facă până la ora 9:00 — 9:30 astfel încât să nu fie absențe pentru prima oră deoarece datorită ninsorilor traficul va fi îngreunat’, a afirmat Gabriela Firea cu ocazia unui comandament de iarnă ce a avut loc la Primăria București.

Firea: „Toate mașinile parcate care blochează circulația pe banda întâi vor fi ridicate”. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni că toate mașinile parcate, care blochează circulația pe banda întâi, transportul în comun, dar și alte căi de acces, vor fi ridicate de către o platformă a Administrației Străzilor, informează Capital. „Legea, așa cum știți, s-a clarificat prin norme, la sfârșitul anului. Aceste norme trebuie să fie însușite de către toate primăriile — atât Generală, cât și de sectoare — prin norme interne. Începând de astăzi, toate mașinile care vor bloca tramvaiele, troleibuzele, autobuzele, transportul în comun, în general, alte căi de acces, circulația — banda întâi — vor fi ridicate până la aprobarea acestor norme de către consiliile locale, respectiv general, de către o platformă aflată la Administrația Străzilor și care va putea să acționeze urgent”, a precizat primarul general, la Comandamentul de iarnă.

Gabriela Firea: Ar trebui scurtate procedurile pentru îndepărtarea țurțurilor, sunt foarte multe clădiri ai căror proprietari nu sunt în localitate. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că ar trebui scurtate procedurile privind îndepărtarea țurțurilor, întrucât în prezent, conform acestor proceduri, trebuie să sune la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) chiar proprietarul clădirii și se poate întâmpla ca el să nu fie în oraș, transmite Curierul Național. „În legătură cu problema țurțurilor care se formează, înțeleg că acum procedura pentru ca ISU să intervină este ca proprietarul să sune la 112. Dar noi, dacă vedem cu ochii noștri și spunem, nu trebuie să sunăm la 112?”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Șoferii își pot lăsa și noaptea mașinile la mall. Măsura se aplică doar în Sectorul 6, începând de astăzi, pe durata a câtorva zile. Ninsorile abundente care au lăsat în urma lor troiene uriașe, dar și avertizările privind un nou val de căderi abundente de zăpadă, au rezolvat, culmea!, problema locurilor de parcare, notează Libertatea. Cel puțin în Sectorul 6 al Capitalei unde șoferii își pot lăsa și noaptea mașinile la mall. Măsura, una de ‘avarie’ este valabilă în perioada 16-19 ianuarie.

Protest la Circul Globus pentru susținerea directorului demis. Gabriela Firea: „Am primit amenințări’. Protest la Circul Globus pentru susținerea directorului demis de Gabriela Firea la sfârșitul săptămânii trecute, notează Libertatea. Zeci de angajați ai circului au mers luni luni la sediul din Parcul Circului unde au desemnat trei reprezentanți pentru a merge la discuții cu primarul Capitalei. De cealaltă parte, Gabriela Firea spune că a primit amenințări din partea directorului demis, Victor Coman.

Românul care a furat diamante și inele prețioase din Paris și-a recunoscut fapta. George Ploscaru a mai fost condamnat pentru furt în alte cinci state din Europa. Românul care a furat diamante și inele prețioase din Paris de la celebra casă de bijuterii „De Grisogono” și-a recunoscut fapta, anunță Libertatea. George Ploscaru a ascuns unul dintre inele într-o dependință a unui apartament din București. Bijuteria, evaluată la 1,7 milioane de euro, a fost descoperită de procurori într-o trusă de scule. Prahoveanul George Ploscaru, considerat autorul jafului secolului în Franța, are condamnări pentru jafuri în Franța, Italia, Germania, Turcia și Ungaria.

Sistemul informatic care gestionează cardul de sănătate este blocat. CNAS: „E din cauza unor defecțiuni tehnice’. Sistemul de sănătate care gestionează cardul de sănătate este blocat în întreaga țară, astfel că medicii de familie nu pot verifica dacă un pacient este asigurat sau nu, motiv pentru care deși pacienții se duc la cabinet, aceștia nu vor putea beneficia de rețete sau bilete de trimitere, relatează Adevărul. Potrivit medicului de familie Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Sistemul Informatic Unic Integrat nu funcționează, motiv pentru care pacienții care au ajuns deja la cabinete vor fi doar consultați.

85% din români susțin legea care interzice fumatul în spațiile publice închise. Susținerea populației pentru legea care a interzis fumatul în spațiile publice închise este de 85 la sută, cei mai mulți dintre fumători nefumând în casă, arată un studiu realizat în luna octombrie 2016 și prezentat, luni, de Inițiativa 2035 Fără Tutun, conform Puterea. Realizat de compania de cercetare Mercury Research, studiul a evaluat cantitativ atât aspecte epidemiologice, legate de prevalența declarată a fumatului în rândul celor intervievați, dar mai ales aspecte legate de comportamentul fumătorilor, percepțiile legate de fumatul pasiv, gradul de susținere al inițiativelor care reglementează promovarea produselor din tutun, precum și opiniile asupra legislației de interzicere a fumatului în spațiile publice închise la aproximativ șapte luni de la aplicare.

ANSVSA: Bacteria E-Coli, depistată în carne de mici, cârnați, brânză de vaci și cașcaval. Un număr de 69 de probe dintr-un total de 1.484, prelevate în perioada de 16 mai — 30 decembrie 2016, au fost depistate cu bacteria Escherichia Coli, prezentă cu precădere în cârnați, carne de mici, carne de ovine, brânză de vaci sau cașcaval, informează luni Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), anunțăEconomica.net. Probele au fost recoltate din abatoare, magazine alimentare, carmangerii, supermarketuri și dozatoare de lapte.

Primarul sectorului 1: 36 de mașini cu gunoi sunt blocate. Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, a anunțat la Comandamentul de iarnă convocat la sediul Primăriei Capitalei că 36 de mașini ale Romprest au fost blocate să deverseze gunoiul la groapa Iridex, scrie Puterea. Edilul a menționat că are o divergență cu administratorul gropii de gunoi, dar se teme să nu fie blocată centura orașului. „La intrarea în această ședință, aveam informația că groapa de gunoi Iridex, care se află pe raza sectorului 1, 36 de mașini care ar trebui să deverseze gunoiul la groapa de gunoi sunt blocate. Ne este frică, pentru că este în apropierea centurii, să nu fie blocată centura”, a spus Tudorache.

Șeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, vine la București să cunoască noul Guvern. Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România, Reza Baqir, va sosi în țara noastră pentru o săptămână, pentru a avea un prim contact cu noul Executiv condus de Sorin Grindeanu, potrivit reprezentanților biroului local al instituției financiare, transmiteBursa. Echipa FMI va sosi în România în această săptămână, cel mai probabil miercuri.

CIA afișează pentru România o creștere economică estimată la 5% în 2016. Serviciul de informații american CIA (Central Intelligence Agency) a actualizat datele privitoare la economia României, indicând o estimare de creștere pentru anul trecut, scrie Capital. CIA afișează pe site-ul propriu, pentru România, o creștere economică estimată la 5% în 2016. La acest capitol, România ocupă locul 37 dintr-un total de 225 de state monitorizate.

Privatizarea Oltchim: Companiile care cumpără activele combinatului nu preiau nici datoriile, nici contractele cu clienții. Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, și de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, scrie Economica.net.

IKEA a obținut PUZ-ul pentru al doilea magazin din România. Deschiderea va avea loc la finele lui 2018. Primăria Generală a Capitalei a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru magazinul IKEA de pe Bulevardul Theodor Pallady, nr. 57, anunțăEconomica.net. Inaugurarea celui de-al doilea magazin din România este prevăzută pentru finele lui 2018. Planul este de nouă unități la nivel național.

Două „calde”, două „reci”. Ce au făcut româncele în primul tur de la Australian Open. Irina Begu și Sorana Cârstea au izbutit să acceadă în turul secund al turneului de la Australian Open, în timp ce Simona Halep și Patricia Țig au părăsit competiția de la Antipozi încă din primul tur, scrie Gazeta Sporturilor. Irina Begu s-a calificat în runda secundă a turneului de la Antipozi, învingând-o pe Yaroslava Shvedova după ce a pierdut primul set.

Declarație îngrijorătoare a Simonei Halep după înfrângerea din primul tur de la Melbourne: „Posibil să nu mai joc o perioadă”. Simona Halep a fost învinsă de Shelby Rogers în manșa inaugurală a turneului de Mare Șlem de la Antipozi, iar după meci a pus înfrângerea pe seama unei accidentări, conformGazetei Sporturilor. „Sunt frustrată un pic de situație, dar ce să fac?! Nu pot schimba multe. Doar să mă uit înainte. Se întâmplă. Tot ce vreau e să fie bine cu genunchiulȚ, a spus Halep.

„Sunt îngrijorat pentru ea!” Reacția lui Ilie Năstase după eliminarea-șoc a Simonei Halep de la Australian Open. De ce se teme Nasty. Simona Halep a fost eliminată surprinzător în chiar primul tur al turneului Australian Open, fiind învinsă de americanca Shelby Rogers, scor 3-6, 1-6, notează ProSport. La final, Simona Halep a pus prestația sub așteptări și pe seama unei accidentări suferită la genunchi, precizând ca a resimțit dureri puternice din cauza unei tendinite. Căpitanul nejucător al echipei României de FED Cup, Ilie Năstase, a comentat situația Simonei precizând că este îngrijorat pentru sportiva din Constanța, luând în considerare și apropierea meciului cu Belgia, din turul 1 al Grupei Mondiale II a FED Cup.

Răspunsul oficial al FRF după ce Florin Talpan a cerut retrogradarea FCSB. Ce spune Federația despre schimbarea denumirii. FRF susține că nu a primit nicio solicitare din partea CSA Steaua în care să informeze că FCSB ar trebui să-și schimbe denumirea, potrivit ProSport. Comunicatul Federației vine după ce Florin Talpan a declarat că echipei lui Gigi Becali n-ar trebui să i se mai dea voie să înceapă campionatul, ca urmare a deciziei Curții de Apel care i-a interzis să mai folosească denumirea ‘Steaua’.

Raport UEFA. Cum arată situația financiară a Ligii 1. De unde vin banii și cât de dependente sunt echipele românești de drepturile TV. Cluburile din Liga 1 sunt dependente de banii din drepturile TV și nu reușesc să atragă venituri din activitățile comerciale și din bilete, se arată într-un raport făcut de UEFA pe sezonul 2014-2015, scrie ProSport. Cluburile din Liga 1 au avut în 2015 venituri cumulate de 72 de milioane de euro. Concluziile raportului făcut de UEFA nu sunt o noutate, deci nu surprind. Însă sunt îngrijorătoare dacă este să ne raportăm la celelalte campionate cu o valoare similară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult