Acasa Revista Presei Revista Presei: Romȃnia dupǎ al doilea val de viscol

Revista Presei: Romȃnia dupǎ al doilea val de viscol

scris de Z.V.
7 afisari

România a fost lovită de un al doilea val de viscol, iar oameni din mai multe orașe ale țării se luptă cu gerul cumplit și cu troienele care le-au acoperit casele.

Revista Presei: Romȃnia dupǎ al doilea val de viscol

Puterea: Meteorologii au emis, ieri, avertizarea de cod roșu de viscol pentru județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, atenționarea fiind valabilă între orele 15.00 și 22.00, în timp ce alte județe se află sub cod portocaliu sau galben de ninsori și viscol, valabil de ieri-dimineață până astăzi la ora 10.00. Autoritățile au decis instituirea stării de alertă pentru județele Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea. După ninsorile și viscolul din ultimele zile, meteorologii anunță, pentru astăzi și mâine, în sud-estul țării, temperaturi foarte scăzute, mergând până la—15 grade Celsius.

Adevǎrul: Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri dimineață, că bucureștenii ar trebui să se plângă mai puțin sugerând că situația deszăpezirii din oraș este sub control. Dacă bucureștenii se plâng de munți de zăpadă și de adevărate aventuri pentru a ajunge la serviciu, există și capitale europene unde deszăpezirea se face atât de bine încât pistele de biciclete sunt aglomerate.

Q Magazine: Amânarea majorării accizei la motorină cu trei luni de la 1 aprilie este singurul lucru pe care FMI îl acceptă iar în cazul în care o astfel de măsură va fi luată, se estimează că golul de încasări la buget urmează să ajungă la 1,1 miliarde de lei până la 1 iulie, a afirmat premierul Victor Ponta miercuri.

Ziarul Financiar: Guvernul estima că va strânge la buget 33,6% din PIB, adică 47,3 miliarde de euro, dar veniturile s-au prăbușit anul trecut la doar 32% din PIB (45 mld. euro), sub media din ultimii cinci ani. Veniturile bugetului general consolidat s-au întors în 2013 la un mediocru 32% din Produsul Intern Brut (32,9% în 2012), marcând astfel unul dintre cei mai mai „gri” ani din punctul de vedere al colectării bugetare din ultimul deceniu, și asta în ciuda cruciadei declarative împotriva evaziunii fiscale, dar și a restructurării Fiscului.

Capital: Doar 100 de milioane de euro a „economisit” Guvernul în 2013 prin tăierea schemei de sprijin pentru energia verde. Iar banii nu au fost economisiți, ci doar amânați pentru câțiva ani. Costurile de business sunt însă uriașe: sute de proiecte aflate în diverse stadii de execuție se află sub semnul întrebării, iar la alte sute s-a renunțat definitiv. Per total, este vorba de câteva miliarde de euro care ar fi urmat să fie investite în România.

Romȃnia Liberǎ: Premierul Victor Ponta a înființat, ieri, un Departament pentru situații de urgență care va funcționa în cadrul Ministerului de Interne. Nu este, însă, clar cum va interacționa această structură cu restul comitetelor cu atribuții în domeniu. Departamentul de intervenții în situații de urgență, care va funcționa în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către Raed Arafat, a anunțat premierul Victor Ponta. Pentru a ocupa acest post, Raed Arafat va deveni secretar de stat la Interne, părăsind funcția similară pe care a avut-o în Ministerul Sănătății.

Evenimentul Zilei: Apropiata intrare în vigoare a noilor Coduri penale, de la 1 februarie 2014, face ca sistemul de Justiție să fiarbă, din mai multe motive. Unele au fost invocate de președintele Instanței Supreme, Livia Doina Stanciu, și privesc chestiuni care țin de aplicarea legii mai favorabile. Altele au fost făcute de procurorii DNA și DIICOT și privesc chestiuni care ar pune piedici eficienței anchetelor.

Gȃndul: Premierul Ponta a anunțat că noul Cod de Procedură Penală și noul Cod Penal vor intra în vigoare fără să fie modificate. DNA, DIICOT au solicitat Ministerului Justiției să modifice cele două legi după ce au depistat o serie de erori. În forma actuală a Codul de Procedură Penală interceptările pot fi utilizate doar în faza de urmărire penală, ceea ce înseamnă mai exact că persoana vizată este pusă în gardă din start.

Bursa: Toate casele de marcat cu jurnal de hârtie vor fi înlocuite cu case de marcat cu jurnal electronic, acestea urmând să fie conectate la un server comun instalat la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), după cum a anunțat, ieri, Dan Manolescu, secretar de stat în MFP. Oficialul a precizat că autoritățile speră ca, în câteva luni, să fie gata Ordonanța care va viza implementarea noului sistem.

6 comentarii

urbos 30-01-2014 - 09:19

Cum nu mai apare numele Closetescu, cum revista presei devine una normala. Chiar daca presa nu mai e normala demult, caci pute a basism ordinar.

UnUL 30-01-2014 - 09:24

DA? Eu credeam că duhnește a felixianism și USL-ism.

UnUL 30-01-2014 - 09:25

Nu știu ce presă citești tu; În niciun ziar citit de mine nu a apărut vreodată numele de Closetescu.

salut 30-01-2014 - 16:19

„Capital: Doar 100 de milioane de euro a “economisit” Guvernul în 2013 prin tăierea schemei de sprijin pentru energia verde. Iar banii nu au fost economisiți, ci doar amânați pentru câțiva ani. Costurile de business sunt însă uriașe: sute de proiecte aflate în diverse stadii de execuție se află sub semnul întrebării, iar la alte sute s-a renunțat definitiv. Per total, este vorba de câteva miliarde de euro care ar fi urmat să fie investite în România.”

=========================

Iata o stire standard din ciclul „Vai saracii investitori, cat sunt oropsiti ei in Romania ”

Hai sa citim cu atentie si sa traducem stirea. O rearanjam putin:
„Per total, este vorba de câteva miliarde de euro care ar fi urmat să fie investite în România”

Cineva ar spune: „Nasol”. Uite cum saracii romani pierd „cateva miliarde de euro”. Dar de fapt, pentru ce „se investeau” acele „cateva miliarde de euro”? Scrie mai sus:
Doar 100 de milioane de euro a “economisit” Guvernul în 2013 prin tăierea schemei de sprijin pentru energia verde. . Oups….

Deci, cativa flatulenti d’astia numiti „investitori” cheltuiau niste bani ca ei sa beneficieze de o alta jecmanire de 100 milioane pe an a romanilor.

Altfel zis,
– fara „investitori”, romanii plateau suma X pentru energie.
– cu „investitori” romanii vor plati suma X + 100 de milioane pentru aceiasi energie.

Hehehe, cand eu ziceam ca Romaniei i-ar fi infinit mai bine fara 90% dintre „investitorii” si „intreprinzatorii” astia…..!

pathfinder 30-01-2014 - 16:29

S-a mai discutat despre marlania asta cu „energia verde”.
Dar va veni Eurooooopeeeeaaaaaanuuuuullllll si sa vezi cum intoarce el treburile…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 30-01-2014 - 22:30

Localizați și arestați „branconierul”,…până nu se duce pe copcă !

http://1.bp.blogspot.com/-f9zK_rFbm48/UunlRACNsKI/AAAAAAAARAQ/ahWVQ1RDqbM/s1600/Sa+te+duci+pe+copca.jpg

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult