Acasa Revista Presei Revista presei. România criticată pe MCV din cauza lui Năstase

Revista presei. România criticată pe MCV din cauza lui Năstase

scris de Florin BUDESCU
7 afisari

Romania libera: România, criticată pentru că Năstase şi alţi cinci parlamentari condamnaţi fac legi „In raportul intermediar din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană a lăudat, din nou, activitatea Direcţiei Nationale Anticoruptie şi Agenţiei Nationale de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost din nou criticate, dar ȋn dreptul lor au fost apreciate unele progrese”

adrian nastaseCurentul: Parlamentarii USL riscă pedeapsa cu închisoarea pentru abuz în serviciu „Decizia USL de a bloca prin orice mijloace instalarea unui nou executiv la Palatul Victoria s-ar putea întoarce ca un bumerang chiar împotriva aleșilor PNL, PSD și PC. Liderul grupului deputaților PSD, Mircea Dușa, s-a grăbit ieri să declare că președinții de comisii care vor întocmi avize la audierea candidaților de miniștri, în lipsa cvorumului, săvârșesc abuz în serviciu, pedepsit de Codul Penal”

EvZ: Ţintele Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu „Cabinetul lui Mihai Răzvan Ungureanu a pus pe hârtie noul program de guvernare. El prevede, printre altele, creşterea veniturilor populaţiei (prin majorare directă, prin reduceri de CAS sau prin indexări de pensii) şi salarizarea di­fe­­renţiată, în func­ţie de per­formanţă, a personalului din sistemul sanitar. Noul Executiv mai vrea să eşaloneze datoriile fiscale pe maxim cinci ani şi să taxeze marile averi”

AdevarulProgramul electoral al Guvernului Ungureanu „Liderii Coaliţiei au introdus în programul de guvernare al noului Cabinet creşterea veniturilor populaţiei, în funcţie de resursele economiei”

Puterea: Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la SIE „Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) după ce, luni, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pentru funcţia de premier al României.”

Bursa: The spy who shagged us (de MAKE) „chimbarea tuturor miniştrilor lui Emil Boc ar vrea să spună că nu doar oamenii, ci şi stilul se schimbă, iar Programul de guvernare, aruncat ieri pe piaţă, sugerează stilul rapoartelor serviciilor speciale, de unde este înălţat premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu”

Gandul: Cristian Petrescu, după ce a luat 1,7 milioane de euro din bugetul ministerului pe care îl va conduce: „A trebuit să vin cu 2% de acasă” „Deputatul PDL Cristian Petrescu a primit recomandarea comisiilor parlamentare pentru a deveni noul ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deşi Asociaţia Profesioniştilor de Turism din România, pe care o conduce, a primit aproximativ 1,7 milioane de euro de la ministerul pe care Petrescu urmează să îl preia de la Elena Udrea, pentru 7 proiecte de promovare a turismului românesc”

Fin.ro: Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe „Fie ca vorbim de finantele tarii, de transporturi sau pretiosul minister al dezvoltarii regionale, cabinetul Ungureanu, daca va trece de votul parlamentarilor, va trebui sa impace capra cu varza”

Curierul national: Se apropie divorţul de FMI. Ce urmează? „Mugur Isărescu spune că actualul acord cu Fondul Monetar Internaţional ar putea fi şi ultimul”

Detalii pe StareaPresei.ro

1 comentariu

neverlandd 09-02-2012 - 10:03

este ilegal sa se taxeze suplimentar marile averi. odata ce se platesc de catre firme impozite pe profit sau tva ori altele, apoi salariile ce sunt impozitate in fel si chip , e o jecmaneala bagarea mainilor statului in buzunarul omului gospodar ce pe langa faptul ca s-a imbogatit prin propriile puteri fizice si mintale si nu prin ajutorul statului! sunt prosti cei ce accepta impozitarea marilor averi personale daca nu vor depune plangeri la tribunalul European sau nu se actioneaza in instanta posibila lege sau pe cei care au de gand sa bage mana in buzunarul omului ce se descurca . nu e nimeni obligat , prin legea nescrisa a democratiei , ca unul mai bun sa sustina in spate pe cel mai bou. democratia inseamna asemeni legilor junglei , ca cel mai bun sa invinga iar cel mai slab sa fie eliminat. altfel se va ajunge ca lumea sa fie populata doar de handicapati pentru ca asa vor comunistii ce supun lumii legi prin care ca cei ce muncesc sa suporte pe cei prosti ce nu muncesc.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult