România se înarmează | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. România se înarmează

Revista presei. România se înarmează

scris de Z.V.
63 afisari

Klaus Iohannis ia distanţă de PNL şi Ludovic Orban: Nu am girat eu racolările de primari. Preşedinte Klaus Iohannis s-a declarat ofensat când a fost întrebat de ce a girat racolările de primari şi parlamentari de către PNL. Mai mult, acesta a declarat că nu are nicio legătură cu vreun partid, deşi acesta a participat la numeroase evenimente ale PNL în fosta campanie, potrivit Adevărul.

România se înarmează. Rachete Patriot, în dotarea Armatei. O parte din echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer, cu bătaie mare, care va intra în dotarea Forţelor Aeriene Române au început să sosească în ţară, urmând a fi testate la Midia. Testarea de acceptanţă se va finaliza în a doua parte a lunii octombrie, fiind urmată de etapa de instruire a personalului din Regimentul 74 PATRIOT pe configuraţia specifică echipamentelor livrate României, titrează Evenimentul Zilei.

Lovitură pentru Guvern: „V-am dat lege, aveţi obligaţia să o aplicaţi!”. Ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea etapizată a alocaţiilor copiilor a fost respinsă, miercuri, şi în Camera Deputaţilor, astfel încât, după promulgare, Executivul va trebui să pună în aplicare legea de dublare a acestora, arată Cotidianul.
Poliţia Română pregăteşte o super armată de poliţişti pentru războiul cu grupările interlope! Cum va arăta noua mega-structură care va trebui să anihileze clanurile. Incidentele violente care au avut loc în ultima perioadă în Capitală, dar şi la Chiajna, în judeţul Ilfov, unde doi bărbaţi au fost internaţi ca urmare a unei răfuieli în stil mafiot, au determinat Poliţia Română să se reorganizeze în aşa fel încât să poată lupta eficient împotriva grupărilor infracţionale violente, titrează Gândul.

Comitetul Executiv al PSD a validat candidatura lui Eugen Teodorovici la şefia partidului. Liderii PSD au decis în şedinţa Comitetului Executiv să valideze candidatura lui Eugen Teodorovici la şefia partidului. Teodorovici se află în conflict direct cu actuala conducere a PSD după ce a depus la tribunal o cerere prin care solicită să fie recunoscut oficial drept singurul membru al conducerii executive a social-democraţilor, potrivit HotNews.ro.

Victorie în justiţie a primarului Daniel Florea împotriva USR-PLUS. Tribunalul Bucureşti a respins apelul formulat de USR-PLUS împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care a fost acceptată a candidatura primarului Sectorului 5, Daniel Florea. Sentinţa vine după ce partidele conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au sesizat DNA şi Poliţia Capitalei, în legătură cu falsificarea de semnături, pentru alegerile locale, în beneficiul PSD, anunţă Jurnalul.ro.

USR pierde un parlamentar de Prahova. Un deputat USR ales în Circumscripţia electorală 31 din judeţul Prahova a anunţat că-şi dă demisia din partid fără a preciza dacă se înscrie în altă formaţiune politică. Dan Răzvan Rădulescu, deputat USR de Prahova, a anunţat pe site-ul Camerei Deputaţilor că a decis să demisioneze din partidul de pe lista căruia a ajuns parlamentar în 2016, menţionează România Liberă.

Accesul bicicliştilor în pădure, permis numai pe trasee marcate. Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de modificare a Codului Silvic astfel încât potecile şi traseele pentru plimbare, alergare şi biciclete pot fi realizate în păduri numai din pământ, lemn şi pietriş, iar accesul turiştilor în păduri să fie permis doar în zonele amenajate, pe trasee şi poteci marcate, potrivit Stiripesurse.ro.

Un deputat USR il acuză pe primarul Pandele ca blochează candidaturile Alianţei USR PLUS în Voluntari: „Analizăm posibilitatea formulării de plângeri penale”. Deputatul Cristina Prună (USR) acuză că primarul din Voluntari, Florentin Pandele (PSD), încearcă să-i blocheze pe candidaţii USR PLUS la alegerile locale din localitate. Acest lucru s-ar face prin intermediul Biroului Electoral din Voluntari care a dat o decizie în baza căreia mai multe semnături au fost anulate, arată Ziare.com.

Sprijin de până la 7.000 de euro pentru fermele de vaci, din fonduri europene. Banii vor intra până în iunie 2021. Crescătorii din vite vor putea primi granturi finanţate de Comisia Europeană, prin FEADR, în valoare de până la 7.000 de euro. Măsura a fost gândită pentru ca fermierii să-şi rezolve problemele legate de lichidităţi, urmare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus, titrează Economica.net.

Legea RCA se schimbă. Ministerul Finanţelor Publice a publicat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă în care, printre altele, se propun modificări asupra “asiguratului cu risc ridicat”. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat pe 18 august proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii RCA, în urma avizului motivat al Comisiei Europene din data de 25 iulie 2019, conform informaţiilor publicate în documentul proiectului, anunţă Ziarul Financiar.

Patriarhul Daniel: Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină şcolară. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat o scrisoare Monicăi Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, cu privire la asigurarea prezenţei disciplinei şcolare Religie în trunchiul comun, în noile Planuri-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, consemnează Qmagazine.ro.

Poate sau nu FCSB să joace pe Ghencea? Oficialii MApN au dat verdictul! Potrivit oficialilor Ministerului Apărării Naţionale, doar clubul Steaua (secţiile de rugby şi fotbal) şi echipele naţionale vor putea evolua pe „bijuteria” de aproape 100 de milioane de euro, menţionează Gsp.ro.

Ionel Dănciulescu ştie de ce a fost demis de la Dinamo: „Nu am fost un tip care să spună ce vor şefii să audă“. Dănciulescu a declarat că se aştepta să fie demis de la Dinamo, odată cu schimbarea conducerii, pentru că nu era pe placul unor persoane care au rămas în club. Noii investitori i-au prelungit contractul lui Mulţescu şi au spus că îşi doresc ca fostele glorii să facă parte din noul proiect, dar Dănciulescu nu a fost inclus, potrivit Fanatik.ro.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult