Revista presei. Salariul minim brut pe economie majorat | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Salariul minim brut pe economie majorat

Revista presei. Salariul minim brut pe economie majorat

scris de Z.V.
9 afisari

De la 1 iulie românii vor câștiga bani pe de-o parte și vor pierde pe alta. Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie de la 850 la 900 de lei, 960.000 de români vor câștiga ceva mai mulți bani. Vor plăti însă și amenzi de circulație mai mari, în care vor încălca regulile de circulație, un punct de amendă reprezentând 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Tot de la 1 iulie va crește cu 2,5% prețul gazelor naturale, în timp ce factura pentru energie electrică va scădea cu 2,6%. De asemenea, serviciile de roaming în interiorul Uniunii Europene vor costa cu 20% — 55% mai puțin. (Gȃndul)

Revista presei. Salariul minim brut pe economie majorat

Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a clarificat declarațiile controversate făcute vineri, despre aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Într-un interviu acordat corespondentului Adevărul la Bruxelles, Cristian Unteanu, oficialul european a evaluat importanța României în politica de vecinătate și extindere a UE, explicând și de ce a contat impunerea unui Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV). (Adevǎrul)

Zgomotul începe să se risipească și social-democrații se reîntorc la disciplina de partid: reuniți în ‘tabăra’ militară de la Orăștie, în formula Comitetului Executiv Național (CExN), conducătorii celei mai mari formațiuni politice din țară au decis să se termine cu ideea unei competiții interne pentru desemnarea candidatului pentru Președinție. Victor Ponta va fi propunerea unică a CExN către Consiliul Național, ce se va reuni pe 1 august, apoi candidatura sa va fi validată de Congresul partidului. (Puterea)

PDL și PNL vor depune miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă prin care vor cere ca ministrul Robert Cazanciuc să dea explicații în cazul Duicu, a anunțat, luni, președintele PDL, Vasile Blaga. El a arătat, după ședința BPN al PDL, că această moțiune simplă va fi depusă în sesiune extraordinară și a menționat faptul că Parlamentul trebuie să știe exact ce a făcut premierul în cazul Duicu. (Cronica Română.)

Departamentul pentru Energie a modificat recent Legea petrolului, astfel încât Transgaz să poată prelua activitatea de operare a interconectorului cu Republica Moldova — gazoductul Iași — Ungheni, actul normativ fiind deja aprobat în ultima ședință a Guvernului. (Curierul Național)

Firmele care contestă rezultatul unei licitații publice vor fi obligate să constituie o garanție financiară „de bună conduită”, reprezentând 1% din valoarea estimată a contractului contestat, care va fi reținută integral în care contestația formulată este respinsă. (Ziarul Financiar)

Dacă ar fi pusă pe hârtie încercarea statului de a vinde 51% din acțiunile CFR Marfă ar fi unul dintre cele mai bune best-seller-uri: schimbări de reguli, demisii, acuzații. Și toate acestea într-un context politic nu tocmai lipsit de evenimente notabile. (Capital)

Doi magistrați tineri vor relua astăzi, de la zero, apelul lui Dan Voiculescu față de condamnarea la cinci ani de pușcărie. Procurorii DNA insistă: vor ca acesta să facă 12 ani de închisoare. Procesul începe odată cu vacanța judecătorească. (Evenimentul Zilei)

Populația României se va reduce cu până la opt milioane de persoane până în 2060, dacă se mențin actualii indicatori demografici, arată un studiu al Institutului Național de Statistică (INS). Astfel, în țară ar mai putea rămâne doar circa 12 milioane de oameni, în varianta pesimistă luată în calcul în cadrul cercetării, care presupune o migrație constantă, natalitate scăzută și mortalitate ridicată. (România Liberă)

De cinci ori câștigător de Turul Franței, între 1991 și 1995, spaniolul Miguel Indurain nu ține cu conaționalul Alberto Contador, ci înclină spre britanicul Chris Froome în lupta pentru tricoul galben. (Gazeta Sporturilor)

16 comentarii

ancuta 01-07-2014 - 10:00

Patru lucruri stiute:
– antena 3 e aici;
– cresterea saraciei;
– s-apropie ceasul pentru hemoroiDAN;
– urmeaza hemoroVIOREL.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 01-07-2014 - 14:12

Este ABSOLUT SCANDALOS pentru un guvern al unei tari care SE CREDE si o si declară că face parte din grupul unor tari valoroasae d.p.d.v.d. economic si democratic sa anunti ca majorezi niste salarii DE MIZERIE cu 12 euro ! Acest asa-zis guvern al Romaniei, nu este guvern ci o şleatcă de nemernici care se joaca de-a guvernul pe spatele unor prosti si idioti care, in mişelia lor sufletească accepta orice mizerie de la actualii guvernanţi chiar şi in situatia in care, un inalt oficial american ii indeamna sa iasa in strada ca sa-şi apere drepturile şi demnitatea. Uite ca pe tâmpiţii şi idioţii de antenizaţi cetăţeni români, faptul că Ponta le „mareşte” mizeria de salar’ intr-un gest de bătaie de joc, ii lasă rece, ba!, mai mult !, hoardele de pensionari îndobitociţi, au acum cu ce să se laude în spatele blocurilor unde joaca table şi de unde se uita la cracii puştoaicelor care-şi mai întind rufele pe frânghii, că au toată dreptatea să voteze pentru comuniştii din psd. Nu ? „Uite, domnule, ca „s-a arătat” dreptatea ! Ponta … IARĂ NE DĂ CEVA ! Ne mai dă, bani, taticu ! Nu-i aşa ? Boul de Boc doar ne-a luat şi nu ne-a dat niciodată nimic ! Uite că micuţul Titulescu, minca-l-ar maica … ne dă !” Asta e, domnule ! Totul e bine in Românika dacă cineva, cumva, … DĂ ! Dacă le dai la români „ceva”, te-ai asigurat de respect. Ceva, acolo, un cinci lei, nu contează, doar să dai ! În halul asta de dezumanizare a ajuns poporul lui Constantin Brâncoveanu. Pai, bine domnule, ce-o zice sărmanul Sfânt, de-acolo din norii raiului ? „Cine dracu m-a pus să accept să mi se taie capul pentru spurcaciunile astea de români ?” Asta-şi va zice sărmanul. El impreună cu familia lui si sfetnicul Ianachie au murit degeaba. ABSOLUT degeaba. In asa hal a fost batjocorit acest erou, martir si sfânt, pină când şi din manualul de istorie a fost scos, pentru că, nu-i aşa, nu este politically correct. 12 euro le-a dat Ponta supuşilor lui ! Ce să faci, mă, ordinarule şi nemernicule cu aceşti bani, când toată românimea ştie că, de fapt tu nu ai dat nimic, ci, mai mult AI LUAT ! Dai 50 de lei (cumpăraţi-ai lumânări de ei), dar iei înapoi două sute ! Eh, ce contează. E vară acum, cu 10 lei o astâmperi pe doamna Foame. E bine, domnule ! „Uite, NE vorbeşte Gâdea, minca-l-ar maica pe iel de frumuşel; ia uin-te şe-i faşi lu’ Băsiescu, că ne-a luat tăt din bătăturâ, n-ar mai apuca ziulica di mâni !” Da ? Asta-i Românika cu ai ei limbrici. Dacă nu te uiti la campionatul mondial de fotbal, pentru că, chiar aşa, de ce sa te uiti, acolo nu s emai joacă fotbal ci ţurcă, te duci şi tu să mai afli ce crime s-au mai făcut la Chitila sau Ghiojdeanca, ce soră a mai fost violată de fratele ei împreună cu colegii lui, ce soţ şi-a mai tranşat soacra şi sacul cu cotlete şi pulpe l-a aruncat în râul Argeş, după o veche datină mayaşă, dar auzi şi de faptul că cel mai odios personaj ÎNCĂ în viaţă, Dan Voiculescu, porcul ordinar şi împuţit care conduce în grobianism tot ce are mai joegos ţara lui Brâncoveanu, a ajuns la judecătorie PREA devreme aşa încât a ieşit pe uşa din dos la o „cafea” (sta-i-ar în gâtul ăla de taur în călduri). Înainte, însă, venind la judecătorie, a fost – aşa cum îi stă bine unui spurcat ca el – luat pe sus de jurnaliştii de la „alte” trusturi şi televiziuni şi a trebuit să ţină o conferinţă de presă pe asflat. Ce-a făcut spurcatul şi ordinarul de turnător, Felix?, s-a luat „în gură” cu jurnaliştii. „Ia, vino, aicea, bă, da, da, tu, ăla de-acolo. Cine eşti tu, mă ? Ia zi-m’ mie aici, ai 150 de milioane de euro ca să-i dai pe terenurile mele? Î ? Dacă n-ai, taci şi vezi-ţi de treaba ta ! … Cum ? Aud ? Mă faci pe mine oligarh ? Păi ce, mă, eu sunt oligarh cu terenurile statului? Aşa este un oligarh ? Are în proprietate terenurile statului? Hai, mai informează-te !” Exact ca Jiji Becali. Acelaşi discurs, aceleaşi aere de mitocan împuţit şi ordinar. Porcul de Voiculescu nu a pierdut prilejul nici de data asta sa ceara CSM-ului nici mai mult nici mai puţin decât să o dea afară din magistratură pe Kovesi. Nimic mai mult ! De ce ? Pentru că „asta” a cerut nimic mai mult decât să se dea un verdict pe dosarele care zac în instanţe de ani şi ani de zile, indiferent care ar fi verdictul numai să se termine o dată cu aceste dosare pentru că s-au cheltuit din banii statului, adică din banii noştri, ai tuturor, jdemilioane de euro şi dosarele zac nerezolvate. Ce-a înţeles porcul de Voiculescu ? El a înţeles în bunul spirit huhuiesc că madam Kovesi s-a „amestecat” în verdictul judecătorilor ! Cât de ordinar, cât de nemernic, cât de spurcat trebuie să fii ca să vii şi să spui astfel de enormităţi ? Uite ca porcul de Voiculescu este capabil s-o facă ! Şi, tot porcul şi nemernicul de Voiculescu, mai dă şi un semnal de tipul „fiţi atenţi că nu ştiţi cu cine vă puneţi”, declarând reporterilor care l-au înconjurat în faţa tribunalului că, auziţi, „a studiat” cv-urile celor doi judecători care-l judecă şi că, nu a găsit nimic ne la locul lui, adică, aceşti doi judecători sunt „profesionişti” în a judeca acele cazuri de spălare de bani ! „Adică, ce spălare de bani am făcut io, mă ? Am spălat banii mei cu banii mei ? Asta-i spălare de bani ?” Curat Becali, ce mai ?, da’ umflă-l. România stă cu sufletul la gură să afle verdictul justiţiei, dacă-i dă cinci sau 12 ani acestei flegme ordinare şi spurcăciuni de Voiculescu ! O dată cu anihilarea acestui monstru mizrerabil, vor începe, din nou, să răsară iarba şi florile în Românika, iar prostimea va incepe, lent, lent, bineânţeles, să se trezească din somnul prostiei şi al ignoranţei. M.A.I. este puţin, Doamne ajută-ne !

pathfinder 01-07-2014 - 14:20

Ti-ai revenit.
Felicitari!

urbos 01-07-2014 - 14:22

Acuma ciripeste fa!
Auzi la tampa, si-a revenit schizofrenicul ala. Hahaha!

pathfinder 01-07-2014 - 14:28

Lasa ca ai tu pasarelele tale.
Nu-ti mai trebuie alte ciripituri…

Da’ o ambulanta ti-ar trebui!
ninooo-ninoooooo-ninooooooooo

Antibasistul 01-07-2014 - 17:02

Basistule Calugarul, baga-ți in kur Propaganda Mincinoasa basista si dispari!!!!!!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 01-07-2014 - 15:10

„Doamna” Laura Georgescu, psd-izda din fruntea CNA-ului l-a facut bou pe Sebastian Ghita, intr-o convorbire privata ce a fost data in vileag de televiziunea Realitatea tv, televiziune care incet si sigur revine in topul televiziunilor de stiri.

Sigur ca, atunci cind vorbesti la telefon, te exprimi si ai o privire plastica asupra lucrurilor, este foarte usor sa faci bou pe cineva. Dar, haide sa vedem, in general, cine este Sebastian Ghita, si vom cita dintr-o fraza ceva mai lunga a domniei sale, care, cred eu, ni-l prezinta pe Ghita cel autentic, si il vom analiza dupa ce vom prezenta acest citat. Deci, vom cita din contextul in care Ghita se opineaza in ceea ce priveste revenirea lui Antonescu in cursa pentru Cotroceni, intr-un interviu luat zilele trecute. Ce spune deputatul psd, care se arata sceptic, si mi-a placut expresia : „mortul de la groapa nu se mai intoarce!”, privind eventuala reusita a lui Cacarau la viitoarele alegeri, dupa care vorbeste despre ce stie el mai bine, adica despre Victor Viorel Ponta :

„Democratia in Romania se dezvolta si se consolideaza an de an ! 🙂 Politica este precum o tinara de douazeci si cinci de ani ! 🙂 Iar actorii politici arata ca niste tineri de discoteca ! 😉 Agitati, tumultosi, agresivi, gata sa faca oricit de mult zgomot si scandal doar ca sa atraga tentia. Romania are nevoie de oameni politici hotariti care sa se poata subsuma unui plan national. Acestia vor veni din decembrie 2014 o data cu Victor Ponta. Sper ca Victor Ponta sa candideze si sa cistige alegerile prezidentiale. E un om care invata cu o viteza impresionanta ! 🙂 Trei ani l-au pregatit sa inteleaga ce inseamna statul ! 🙂 Dreptate, in primul rind, pentru toti, dar si bunastare. Dincolo de ce a facut pentru economie dar si pentru cei mai loviti de criza prin activitatea de guvernare, cred ca Victor Ponta a facut foarte multe pentru Justitie ! 🙂 🙂 Bugete mai mari, numiri de specialisti, oameni fara pata, precum Codruta Kovesi, Robert Cazanciuc si Tiberiu Nita, Alina Bica, reforma la antifrauda, cele mai bune (nuu wc-uri!) mcv-uri, pardon, pentru Romania, o relatie exceptionala cu I.C. de J.si Casatie si chiar si cu d-na Livia Stanciu, a sprijinit A.N.I., care face in prezent un sistem informatic de 7 milioane de euro .. eGcetera ! (obosise aici, putin, S. Ghita). Apoi, V. Ponta a aratat ca poate construi la nivel international. Fie ca vorbim de SUA sau de Buxelles, a construit o relatie f. buna cu ministrii din regiune, s-a impus la nivelul PES, a deschis Romania spre tari cum ar fi China sau Japonia, deasemenea Ponta are capacitatea sa gaseasca metode cu care sa impinga societatea inainte (in prapastie !), a dovedit ca poate gasi consens pentru majoritati guvernamentale, si a aratat flexibilitate in negocierile politice”, … and on, and on, and on … bine ca la un moment dat s-a oprit !, sau, mai bine zis, m-am oprit eu, caci, deja dadea in Corneliu Vadim Tudor.

Cred ca daca VeCe Tudor i-ar fi scris chestia asta lui nea Nicu, nu cu 25 de ani in urma, ci cu 35 de ani in urma, Ghita ar fi fost premiat, si, poate, A. Paunescu l-ar fi pizmuit pinal a sfirsitul vietii pentru „calitatea” scriiturii.

Este un text de o lasitate, as spune, agresiva, a sefului de la Romania tv, astazi el neavind o zi prea fericita, pentru faptul ca i se demasca lingusenia, dar, si pentru ca, ati vazut, a fost facut BOU de presedintele CNA, Laura Georgescu, dupa ce aceasta preciza foarte clar in convorbirea ei telefonica, ca l-ar fi aparat, i-ar fi tinut spatele, ar fi intervenit pentru el. Sigur ca aceste lucruri erau evidente pentru toti timpitii Romaniei, noi ne asteptam la un moment dat ca vor veni si niste stenograme privind audientele, sau, mai bine zis, despre mafia audientelor tv, pentru ca ele au legatura cu ceea ce se intimpla la CNA, care CNA mafiotizeaza aceste audiente, tinind pe locul intii acest mizerabil canal tv al haznalei 3 cu forta, pentru ca aceste bestii sa primeasca jdemilioane de euro din reclame.

Iata care este diferenta dintre declaratiile politicienilor si realitatea din teren. In fata e gardul, iar in spate e leopardul. Acest nemernic de Ghita „epateaza” cu un limbaj de lemn absolut tembel si dement, pe cind, in spate, vedem ca cei care sunt sclavi comunismului psd-ist, de fapt, il tin in brate si-i asigura o viata linistita si banoasa, fara, insa, sa inceteze a se exprima real ca, de fapt, ei nu fac nimic altceva decit sa indeplineasca o porunca de partid mafiotic in a-l sustine pe Ghita indiferent cite enormitati si mizerii produc canalul lui de stiri tv de cacat. Da ? Intrebarea, retorica, bineinteles, este : vede cineva acest lucru ? Il constientizeaza vreun roman pe Ghita a fi un nemernic, o lepra ordinara ? NU ! Bineinteles ca nu ! El are toata libertatea sa se cace pe onoarea si demnitatea noastra, servindu-ne numai ordinarii si voma toxica in fiecare zi. Pe acest fundal, se poate explica astfel si existenta in spatiul virtual al unor nemernici si traumatizati psihic care ii sustin pe acesti calai ai neamului romanesc. Uite cine produce in Romania oameni-scursori care, in bunul spirit democratic, zic ei, au dreptul la opinie !, au dreptul la a improsca spatiul virtual cu vomele lor toxice in care tot ei se ineaca, pentru ca noi, ceilalti, trezi si neatinsi de mizeriile acestor ordinari, supravietuim datorita inteleigentei nostre si a demnitatii cu care am fost haraziti de bunul Dumnezeu. Ata ete ! „Farmacia inimii, Catenaaa !” 🙂 OGLINDA NU MINTE !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 15:16

Calugare , Farmacia din Ploiesti este in continuare propriet, nefestei?
Te mai ,tolereaza dupa DECADEREA TOTALA ?
….

Antibasistul 01-07-2014 - 17:00

Basistule Calugarul, baga-ți in kur Propaganda Mincinoasa basista si dispari!!!!!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 01-07-2014 - 15:29

REALITATEA ROMANEASCA

Scandal la Orăștie. Ministrul Costoiu l-a bătut pe președintele organizației București Marian Vanghelie. De vreo două zile, tot PSD-ul vuiește de un zvon. Între ministrul Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică și președintele organizației PSD București, Marian Vanghelie, s-a iscat un conflict verbal care ulterior s-a transformat într-o altercație fizică.

Spre surprinderea tuturor, ministrul pentru Învățământ Superior s-a dovedit a fi mult mai abil decât Marian Vanghelie și a scăpat neatins. Marian Vanghelie s-a ales cu câteva contuzii și ditamai lovitura la cap.

Incidentul a avut loc acum două zile la Orăștie, la masa de final, când, ușor afumat, președintele PSD București, Marian Vanghelie a început să-l înjure pe ministrul pentru Învățământ Superior. Sursa nemulțumirii lui Marian Vanghelie provine din faptul că Mihnea Costoiu vizează președinția organizației București.

Supărarea lui Vanghelie a fost amplificată și de vestea că urma să piardă majoritatea în Consiliul General al Capitalei, veste pe care a primit-o în aceeași zi.

Marian Vanghelie, îmbărbătat de numărul de pahare consumate, a continuat să-l jignească pe Mihnea Costoiu, neputând fi potolit de colegii prezenți în număr mare. La un moment dat, Vanghelie s-a repezit la Mihnea Costoiu, însă, după cum relatează participanții la această altercație, alcoolul i-a jucat feste și în loc să-l nimerească pe Costoiu, dus de avânt, a intrat cu capul într-o scară.

urbos 01-07-2014 - 15:36

Hai ca ti-ai revenit onanistule, ti-ai revenit total.

Antibasistul 01-07-2014 - 16:59

Basistule Calugarul, baga-ți in kur Propaganda Mincinoasa basista si dispari!!!!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 01-07-2014 - 15:37

Narcisa Iorga: Laura Georgescu, dă-ți demisia!

Narcisa Iorga a publicat pe blogul personal un material în care îi cere demisia Laurei Georgescu pentru atitudinea nepotrivită pe care a avut-o față de elevii de clasa a III-a în fața cărora a vorbit în cadrul ”Săptămânii altfel”, dar și pentru limbajul folosit față de alți demnitari într-o serie de înregistrări audio.

”Ai vorbit unor copii despre ”crăpat creierii pe pereți”, l-ai întrebat pe un altul ”de ce e supraponderal” și ”de ce mănâncă în halul ăsta”. Mai poți ridica privirea din pământ? Ai răcnit la niște copii, i-ai jignit, ai pretins că le faci educație deși îi vedeai pentru prima oară. Te-ai erijat în psiholog. Ai putea privi în ochi pe vreunul dintre părinții acelor copii?”, scrie Narcisa Iorga pe blogul său.

”Ce vei spune când vei auzi la monitorizarea unor emisiuni expresii cu mult mai blânde decât cele pe care tu le-ai folosit într-o ședință cu angajații CNA, înjurând birjărește, vorbind despre șeful comisiei de cultură din Senat ca fiind ”jigodia de…” sau despre un deputat ca fiind ”boul ăla de…”? Mai poți să te uiți în ochii lor, când vei merge în Parlament?”

”Consiliul Național al Audiovizualului este o instituție constituită pe reguli și cu exigențe europene, cu mult înainte ca tu să o conduci. Ralu Filip a ridicat-o la un nivel la care tu nu vei putea nici măcar să visezi că poți. Laura Georgescu, dă-ți demisia!”, încheie Narcisa Iorga.

urbos 01-07-2014 - 15:41

Gata onanistule, ti-ai revenit, se vede, poti sa-tui dai foc la familie.

Antibasistul 01-07-2014 - 16:58

Basistule Calugarul, baga-ți in kur Propaganda Mincinoasa basista si dispari!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-07-2014 - 15:55

Traian Băsescu, nevinovatul vinovat
Opinii
Sorin Avram

În 10 ani, Traian Băsescu a schimbat nenumăraţi şefi de Poliţie, de Parchete şi de Servicii şi a condus Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Traian Băsescu a ştiut ce mănâncă politicianul X, ce vorbeşte ministrul Y, la ce inginerii financiare se pretează omul de afaceri Z şi când va începe acţiunea de arestare a vameşilor. În zece ani de mandat, Traian Băsescu a răsfoit mape profesionale şi a pus la păstrare în cartea primită cu dedicaţie de la Mircea Cărtărescu bileţele roz pe care i le-a trimis Călin Popescu Tăriceanu.

În cei zece ani de când este preşedintele României, Traian Băsescu a primit zilnic revista presei româneşti, în care nu apăreau doar informaţii despre Adrian Năstase, Mona Muscă, Teodor Atanasiu, Paul Păcuraru, Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase, Anca Boagiu şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, Elena Udrea, ci şi despre ingineriile imobiliare ale mafiilor ţigăneşti din Craiova sau Timişoara. În cei zece de preşedinţie, Traian Băsescu a primit zi de zi revista presei internaţionale din care a aflat că mafiile ţigăneşti au dezvoltat reţele de cerşetori, de proxeneţi şi de hoţi de maşini şi de bijuterii în toată Europa. În cei zece ani de când este preşedinte, Traian Băsescu a aflat pe diferite canale oficiale sau neoficiale că clanurile ţigăneşti fură, omoară, fac evaziune fiscală, corup şi îşi subjugă instituţii ale Statului Român.

Poate că, după 2009, SRI nu l-a mai informat pe Traian Băsescu în legătură cu activitatea infracţională a clanului Bercea Mondial. Poate că, atunci când Traian Băsescu era invitat la masă la fratele său, cei doi vorbeau numai despre covoarele persane, cartuşele de „Kent” şi blugii pe care-i introduceau ilegal în ţară, dar în niciun caz despre afacerile recente. Poate că Traian Băsescu nu a primit niciun ban de la familia lui Bercea Mondial. Însă Traian Băsescu nu poate spune că este nevinovat în afacerea care a dus la arestarea preventivă a fratelui său.

În loc să folosească informaţiile de care a beneficiat în calitate de preşedinte al României şi instituţiile de forţă ale statului pe care le-a coordonat în calitate de preşedinte jucător pentru a-şi distruge rivalii, Traian Băsescu ar fi trebuit să-şi folosească puterea pentru a desfiinţa clanurile ţigăneşti, care au nenorocit oameni şi au făcut găuri uriaşe în bugetul de stat şi în bugetele localităţilor. Dacă Traian Băsescu ar fi dus o luptă eficientă împotriva mafiei ţigăneşti, poate că fratele său nu ar fi ajuns la puşcărie, iar imaginea Preşedinţiei României nu ar fi fost compromisă în ultimul hal.
Sursa Cotita di Anul…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult