Acasa Revista Presei Revista presei. Sorin Oprescu vrea să revină la muncă!

Revista presei. Sorin Oprescu vrea să revină la muncă!

scris de Z.V.
20 afisari

Deciziile luate de Guvern în ședința de miercuri, cazul familiei Bodnariu, perchezițiile DNA de la Sinaia, rezilierea de către CNADNR a contractului cu Salini Impregilo pentru construcția lotului 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu, precum și modificarea normei RCA, dar și calificarea Simonei Halep în semifinalele turneului de tenis de la Sydney sunt principalele subiecte ale zilei de 14 ianuarie.

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu

Sorin Oprescu vrea să revină la muncă! Nu la primărie, ci la Spitalul Universitar. Fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, astăzi judecătorilor de la Tribunalul București înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru a se putea întoarce să muncească la Spitalul Universitar, conformLibertatea. Instanța a rămas în pronunțare. Oprescu a acuzat însă faptul că procurorul de caz nu a admis solicitarea sa de confruntare cu denunțătorul în dosarul în care este cercetat, ceea ce l-a determinat să creadă că „a existat o înțelegere” și că a fost „o țintă”.

Guvernul vrea finalizeze noua lege a salarizării publice până la jumătatea lunii februarie. Guvernul a decis, în ședința de miercuri, să formeze un grup de lucru interministerial care să elaboreze noua lege a salarizării publice, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a adăugat că actul normativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii februarie, conform Capital. Suciu a precizat, după ședința de Guvern, că Executivul a aprobat două memorandumuri în acest sens, el arătând că legea salarizării publice va trebui reactualizată.

Guvern: Grup de lucru pentru elaborarea unui mecanism de stabilire a salariului minim brut pe țară. Guvernul a decis miercuri constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut pe țară, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, potrivit Capital. Acesta a precizat că Executivul a aprobat în acest sens un memorandum. „În urma discuțiilor pe care le-am avut pentru stabilirea salariului minim la finalul anului trecut, am anunțat că vom constitui acest grup de lucru. Suntem una dintre cele șapte țări europene care nu au un sistem cuantificabil și direct de stabilire a salariului minim”, a afirmat Suciu, la Palatul Victoria.

Cioloș, mesaj dur pentru miniștrii săi. Premierul Dacian Cioloș le-a cerut, miercuri, miniștrilor ca în cazul în care au ordonanțe de prorogare pentru anumite legi, printre care și cea a insolvenței persoanelor fizice, să respecte planul de măsuri pentru a putea pregăti implementarea lor și a evita o nouă amânare a aplicării, scrie Gândul. „Avem pe ordinea de zi un Proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea 151. Știți că am fost nevoiți să prorogăm această lege tocmai pentru că implementarea ei nu era prăgătită cu anumite măsuri. V-am cerut atunci fiecăruia dintre dumneavoastră care ați venit cu ordonanțe de prorogare a unor legi să vă prevedeți planuri măsuri pentru a pregăti implementarea acestor legi”, a declarat premierul Dacian Cioloș, miercuri, la debutul ședinței săptămânale a Guvernului.

Cioloș: „Am finalizat planurile de acțiuni sectoriale, le trimitem Parlamentului”. Guvernul a finalizat planurile de acțiuni sectoriale care conțin prioritățile fiecărui minister, a anunțat astăzi premierul Dacian Cioloș, care a precizat că documentul rezultat va fi trimis Parlamentului, informeazăBursa. „Am finalizat planurile de ac’iuni sectoriale, deci cu priorită’ile pe fiecare minister, ceea ce ați trimis de la fiecare minister în urma întâlnirilor, discuțiilor pe care le-am avut, inclusiv în ședințele informale de guvern de sâmbăta, de la instalarea guvernului până acum”, le-a transmis Cioloș miniștrilor, la începutul ședinței săptămânale a Guvernului.

Guvernul a aprobat reguli mai transparente pentru finanțarea partidelor politice. Guvernul a aprobat noi norme metodologice de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, conform România Liberă. Hotărârea de Guvern aprobată miercuri va asigura mai multă transparență și un control mai riguros al aplicării legislației privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Decizia Guvernului se referă la modalitățile și înregistrarea donațiilor, cotizațiilor, împrumuturilor și veniturilor proprii, precum și a cheltuielilor partidelor politice în documente contabile.

Dîncu: Guvernul va cupla reforma funcției publice cu legea salarizării. Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri seara, că legea salarizării, la care Guvernul începe să lucreze, va fi cuplată cu reforma funcției publice, arătând că în această lege trebuie prevăzute principii de echitate și de ierarhie, notează Q Magazine. Dîncu a arătat, la TVR1, că ministrul Muncii, Ana Costea, a anunțat că, până la mijlocul lunii februarie, se vor finaliza consultările cu partenerii sociali în privința legii salarizării, pentru a vedea standardele pentru fiecare profesie, modul cum se poate obține performanță și pentru a se aplica principiile, cum ar fi cel al echității și cel ierarhic.

MAE, despre cazul Bodnariu: Încercăm să evităm orice acțiune sau element care ar crea daune. Din cauza scandalului care s-a iscat în urma momentului în care statul norvegian a luat copiii familiei Bodnariu, ambasadorul român a decis să se întâlnească cu soții Bodnariu la Olso, scrie Curierul Național. Potrivit unui comunicat al al Ministerului Afacerilor Externe, ancheta nu a pus în discuție partea religioasă, iar un expert din cadrul ministerului a fost trimis în Norvegia. De asemenea, potrivit informațiilor din conferința de presă, acest caz este în atenția principală a Ministrului de Externe.

MAE: Ambasadorul român la Oslo, discuții privind cazul Bodnariu. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat miercuri că, în cursul zilei, ambasadorul român la Oslo a avut discuții la Ministerul norvegian de Externe și la Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia, unde a propus o cooperare politică pentru gestionarea cazului Bodnariu, reamintind propunerea privind integrarea copiilor în familia extinsă a tatălui, transmite Q Magazine. Autoritățile române se află în permanent contact cu autoritățile norvegiene și cu familia Bodnariu, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE, Raluca Lunculescu.

În ultimii cinci ani, 16 copii ai unor familii de cetățeni români au fost preluați de autoritățile norvegiene. Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) au în atenție, în prezent, șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluați de autoritățile norvegiene, au precizat autoritățile române, în urma protestelor cetățenilor cu privire la situația din Norvegia a familiei Bodnariu, relateazăBursa. Copiii lui Marius Bodnariu, inginer IT, și soției sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luați de la părinți de Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți.

Cazul familiei Bodnariu: O delegație a Parlamentului va face o vizită oficială la Oslo, pentru a discuta legislația de protecție a copilului. O delegație comună a Camerei Deputaților și Senatului va efectua, săptămâna viitoare, o vizită oficială la Oslo pentru a discuta despre legislația privind protecția copilului, cu reprezentanții Parlamentului Norvegiei, potrivit președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip, scrieRomânia Liberă. „O delegație comună Camera Deputaților — Senat, în săptămâna viitoare, 18 — 20 ianuarie probabil, va fi la Oslo”, a declarat Petru Filip.

Cotroceniul, despre întâlnirea cu delegația Băncii Mondiale. Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții Băncii Mondiale care s-au arătat optimiști în privința performanțelor economice ale României, subliniind însă că nu trebuie neglijate anumite riscuri și vulnerabilități potențiale, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, relatează Cotidianul. „Discuțiile purtate în cadrul întrevederii au vizat oportunitățile de consolidare a colaborării dintre România și Banca Mondială, fiind evidențiat interesul Băncii Mondiale de a sprijini, în continuare, reformele economice și instituționale care să susțină dezvoltarea pe termen lung”, se arată în comunicatul menționat.

Nuland vine la București. Întrevedere cu Iohannis și Cioloș. Adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Victoria Nuland, va efectua o vizită în România unde avea întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș, anunță Q Magazine. „Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, se va întâlni cu președintele Iohannis, premierul Cioloș și alți reprezentanți ai noului guvern pentru a discuta probleme bilaterale de interes comun în cadrul parteneriatului nostru strategic”, precizează Ambasada Statelor Unite la București.

Când merge Cioloș în Franța. Premierul Dacian Cioloș va efectua o vizită în Franța, pe 20 și 21 ianuarie, urmând să se întâlnească cu președintele Francois Hollande și cu premierul Manuel Valls, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Suciu, potrivit Cotidianul. „Va fi o vizită de două zile, se pleacă pe 20 (ianuarie-n.r.) în cursul dimineții, cu un avion de linie, și vor fi mai mulți miniștri care pleacă”, a spus Dan Suciu.

Corina Crețu: România a reușit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Politica de Coeziune. Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu, a primit miercuri, la Bruxelles, o delegație a Ministerului Fondurilor Europene din România, condusă de ministrul Aura Carmen Răducu pentru a discuta despre situația implementării proiectelor din perioada de programare 2007-2013, finanțate prin Politica de Coeziune, relatează Jurnalul Național. Corina Crețu a subliniat că România a reușit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Politica de Coeziune.

Percheziții la Poliția Sinaia: șeful și adjunctul instituției, suspectați de trafic de influență. Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, și un om de afaceri pe care îl proteja, Cristian Simion, au fost reținuți miercuri seară de procurorii DNA Ploiești, transmite Adevărul. Procurorii Serviciului Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a lui Marin Tudorică, șef al Poliției Stațiunii Sinaia, acuzat de trafic de influență și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și a lui Cristian Bogdan Simion, administrator al unei societăți comerciale, acuzat de cumpărare de influență și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Scandal în familia regală: Prințesa Lia, suspectă în dosarul retrocedărilor ilegale, titrează Curierul Național. O nouă lovitură pentru Casa Regală a României! Prințesa Lia a României este suspectă, potrivit unor surse, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri! Lia a României susține că ea este doar denunțător în acest caz, la fel ca soțul său, însă actele procurorilor o contrazic. Lia a României este cercetată, potrivit unor surse, sub acuzația de fals în declarații.

Remus Truică și prințul Paul, la ÎCCJ. Omul de afaceri Remus Truică și prințul Paul s-au prezentat miercuri dimineața la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se vor analiza contestațiile lor la decizia instanței de a le prelungi cu 30 de zile măsura arestului la domiciliu în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa, scrie Jurnalul Național. La sediul instanței supreme, Remus Truică a declarat că denunțul prințului Paul în acest dosar a fost făcut „într-un moment greu pentru el și cu conotațiile de rigoare”.

Cristian Borcea, din nou la Spitalul Penitenciarului Jilava. Cristian Borcea a fost dus, miercuri, din Arestul Poliției Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a putea sta sub supraveghere medicală, au declarat surse judiciare, anunțăGândul. Potrivit surselor citate, Cristian Borcea, fost președinte executiv al Clubului de fotbal Dinamo, a solicitat să fie transferat din Arestul Capitalei la Penitenciarul Poarta Albă, însă nu a primit aviz favorabil, acesta fiind însă mutat la Spitalul Penitenciarului București Jilava, unde poate să primească îngrijiri medicale.

Ofițeri de la Poliția Sectorului 6, reținuți pentru luare de mită. DNA a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii anticorupție au dispus reținerea lui Nicos Colesca și a lui Daniel Mihai Chivu, subcomisari de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București — Poliția Sectorului 6 — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, anunțăPuterea. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.

Surpriză. Gruia Stoica: „DNA procedează corect!” Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat în primă instanță la patru ani închisoare cu executare în legătură cu trucarea unei licitații publice, a afirmat marți că ceea ce fac procurorii DNA „este corect” și că România avea nevoie de „un moment zero”, potrivit Puterea. Gruia Stoica a participat la Înalta Curte de Casație și Justiție la ultimul termen al procesului în care a fost trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență, urmând ca instanța să anunțe pe 26 ianuarie sentința definitivă. La ieșirea din sala de judecată, Gruia Stoica a declarat că este pregătit „pentru orice eventualitate” dacă judecătorii vor decide că el a greșit, susținând că România avea nevoie de „un moment zero” în lupta împotriva corupției.

Șefa DSV Bacău lua șpăgi pentru examene și făcea controale „telefonate”. Directoarea executivă a Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, Carmen Carleta Bodea, a fost reținută de procurorii DNA și propusă pentru arestare, informează Evenimentul Zilei. Acuzațiile la adresa acesteia sunt dintre cele mai diverse: luare de mită, instigare la abuz în serviciu și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității. Astfel, încă de anul trecut, aceasta ar fi primit 2.700 de lei de la directorul unei firme care procesa carne pentru a fi avertizat sau „sărit” de eventuale controale.

Ambasada Norvegiei a reacționat! Dă explicații despre Protecția Copilului. Ambasada Norvegiei la București a reacționat după cazul Bodnariu și a oferit explicații despre Protecția Copilului, Barnevernet, notează Libertatea. Cazul familiei lui Marius Bodnariu, românul care a declarat că autoritățile sociale din Norvegia i-au luat cei cinci copiii, a iscat indignare și în România, dar și în întreaga lume. Mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a susține familia Bodnariu și pentru a protesta față de practicile abuzive ale Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet. Ambasada Norvegiei din țara noastră a reacționat și a dat explicații despre Protecția Copilului din țara nordică.

Patriarhia se implică în cazul Bodnariu. Reacție vehementă. Patriarhia Română susține că, în cazul Bodnariu, rolul familiei trebuie să rămână prioritar în creșterea copiilor și consideră că o analiză obiectivă a autorităților din Norvegia ar putea duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut și au crescut, potrivit Evenimentului Zilei. „Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situația critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorități, rolul părinților, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creșterea și educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Politehnica București: Comisia de Etică face anchetă în cazul profesorilor care au avizat operele pușcăriașilor. Comisia de Etică și Integritate Academică a Universității Politehnica din București va analiza documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susținerea publicării unor lucrări scrise de către deținuți, iar concluziile vor fi „aplicate cu celeritate”, scrieGândul. Reprezentanții UPB au precizat că documentele semnate de cadrele didactice nu reprezintă angajamente ale instituției de învățământ superior, ci puncte de vedere exprimate în nume personal.

Anchetă la Craiova. Zeci de universitari sunt cercetați în scandalul condamnaților cu valeități de scriitori. Lista cadrelor didactice care au „girat” bun de tipar. Prorectori, Prodecani și Decani sunt pe lista procurorilor în megascandalul recomandărilor pentru deținuții „scriitori”, notează Evenimentul Zilei. Cel puțin 30 de profesori universitari de la Craiova vor fi cercetați în perioada imediat următoare. Procurorii anticorupție cred că profesorii universitari, sub îndrumarea cărora s-au scris sute de lucrări științifice în spatele gratiilor, și-au vândut într-un fel sau altul expertiza. DNA verifică acum toate lucrările științifice elaborate după gratii.

Asociația 21 Decembrie, o nouă nemulțumire în cazul dosarului Revoluției. Asociația 21 Decembrie 1989 se declară nemulțumită de trimiterea a nouă plângeri împotriva soluțiilor procurorilor de clasare a dosarului Revoluției de la un complet la altul al instanței supreme, conform Cotidianul. „Astăzi, 13 ianuarie 2016, un număr de nouă plângeri împotriva soluțiilor procurorilor militari de clasare a dosarului Revoluției, aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost trimise la un alt complet de judecată, cu termen pe 22 ianuarie, soluția asupra redeschiderii dosarului fiind iar amânată, deși astfel de măsuri puteau fi luate pe cale administrativă încă din luna decembrie când au fost înregistrate”, reclamă Asociația într-un comunicat.

CNCD: Sancționarea elevilor care nu poartă uniformă școlară reprezintă discriminare indirectă. Sancționarea elevilor care nu poartă uniforma școlară, prin scăderea notei la purtare sau prin absență nemotivată, reprezintă discriminare indirectă, chiar dacă obligativitatea purtării uniformei este prevăzută în regulamentul școlii, a stabilit Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anunță Adevărul. Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care a stabilit că se face o discriminare indirectă prin prevederile din regulamentul unei școli gimnaziale din București, potrivit cărora este obligatorie purtarea uniformei școlare, iar nerespectarea acestei norme se sancționează cu scăderea notei la purtare, măsură care duce la pierderea dreptului la bursă, dar și cu trecerea absenței nemotivate pentru ziua respectivă, în condițiile în care acumularea absențelor nemotivate are ca efect exmatricularea elevului.

Pacienta de la Chișinău a fost operată cu succes. Intervenția chirurgicală la cea de-a treia pacientă rănită în incendiul de la Chișinău a decurs normal, informează România Liberă. „A fost operată și a treia pacientă, operația a decurs normal. S-au excizat și grefat mâini, antebraț și o zonă la frunte. Pacientele sunt grave, dar stabile. Prognosticul rămâne rezervat în continuare, mai au multe de trecut”, a explicat medicul Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși din București, unde au fost transferate duminică femeile.

Peste 1.800 de mineri din Valea Jiului se pregătesc de grevă generală. Peste 1.800 de mineri din Valea Jiului, județul Hunedoara, au semnat pentru declanșarea unei greve generale pe fondul nemulțumirilor privind contractul colectiv de muncă și intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), informează Economica.net. Liderul Sindicatului Muntele, Petre Nica, a declarat, miercuri, că minerii de la Lupeni, Livezeni, Lonea și Vulcan, precum și angajați de la Electrocentrale Deva au semnat pentru declanșarea grevei generale.

Incendiu de proporții în Parcul Copiilor. Un restaurant a luat foc. Un restaurant din Parcul Copiilor, din Sectorul 4 al Capitalei, a fost cuprins de flăcări, transmite Libertatea. La locul incidentului s-au deplasat 9 autospeciale de pompieri. Incendiul a izbucnit la acoperișul mansardat al restaurantului, iar pompierii au început decopertarea acoperișului, a cărui structură este din lemn. Din fericire, nu există posibilitatea extinderii incendiului.

Șocant. Un dascăl propune dreptul profesorului de a purta armă în școală, pentru a-i împușca pe elevi. Un profesor de la Liceul de Arta „Hariclea Darclee” a propus, într-o postare pe Facebook, „dreptul profesorului de a purta armă în școală, pentru a-i împușca pe elevii care refuză predarea unui telefon folosit la ore”, conform Puterea. Propunerea acestuia vine în contextul în care Consiliul Național al Elevilor vrea să modifice Statutul elevului, lucru care l-a deranjat pe dascăl. „Îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul ‘drept’ al folosirii telefoanelor mobile în școală de către elevi — este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în școală!”, a scris profesorul Ștefan Lupu pe Facebook.

CNADNR a reziliat contractul cu Salini Impregilo, firma care a realizat lotul 3 din Autostrada Orăștie-Sibiu. Contractul cu Salini Impregilo pentru construcția lotului 3 al Autostrăzii Orăștie — Sibiu a fost reziliat și va fi demarat procesul pentru selectarea unui nou constructor care să remedieze deficiențele din zonă, lucrările urmând să fie finalizate în luna august, potrivit ministrului Transporturilor, Dan Costescu, scrie Jurnalul Național. În aceste condiții, traficul pe autostradă ar putea fi reluat în luna septembrie a acestui an.

Negrițoiu: Am aprobat modificarea normei RCA, tarifele urmând să fie corelate cu daunalitatea. ASF a aprobat modificarea normei privind RCA, astfel că asigurătorii vor fi obligați să coreleze evoluția tarifelor RCA cu nivelul daunalității pentru fiecare segment de asigurați, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia și polițe Carte Verde, relatează Ziarul Financiar. „Am aprobat astăzi (miercuri — n.r.) în Consiliul ASF amendamentele la Norma 23, avem clauza cu privire la corelarea primelor și majorărilor de prime cu daunalitatea”, a declarat președintele ASF, Mișu Negrițoiu, într-o întâlnire cu jurnaliștii.

Crăciunescu, revocat din funcția de membru în Consiliul de Administrație al Romsilva. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a semnat, astăzi, ordinul de revocare a domnului Adam Crăciunescu din calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor — ROMSILVA, informează Capital. Referitor la funcția de director general al RNP Romsilva, ocupată de domnul Adam Crăciunescu, Conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, singura autoritate care poate numi sau revoca directorul general este Consiliul de Administrație.

INS: 2015, primul an cu inflație negativă în România. Prețurile de consum au scăzut, în decembrie 2015 față de decembrie 2014, astfel încât inflația anuală s-a situat la minus 0,9% și a stabilit un nou record al perioadei post-comuniste, după cel din 2014, de plus 0,83%, potrivit datelor INS, transmite Bursa. „Prețurile de consum în luna decembrie 2015, comparativ cu luna decembrie 2014, au fost mai mici cu 0,9%, măsurate prin IPC, și cu 0,7%, măsurate prin IAPC”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică.

Forestierii și producătorii de mobilă acuză Romsilva că umflă exagerat prețul lemnului scos la licitațiile de stat. Sectorul forestier din România este blocat la ora actuală din cauza refuzului Romsilva de a recunoaște că prețurile cu care vinde masa lemnoasă sunt foarte mari, dar și a faptului că Ministerul Mediului nu schimbă această situație, a declarat, miercuri, Cătălin Tobescu, vicepreședintele Nostra Silva — Federația Proprietarilor de Păduri din România — într-o conferință de presă, conform Adevărul. „Codul Silvic a apărut în mai, anul trecut, și s-a pierdut foarte mult timp în elaborarea Hotărârii de Guvern. Romsilva a înțeles să abuzeze de poziția dominantă și a stabilit prețuri de referință obligatorii pentru toate subunitățile care pornesc de la prețul de adjudecare de anul anul trecut”, a afirmat Tobescu.

Statul se împrumută de teamă ca ar putea pierde procesul cu frații Micula. Ministerul Transporturilor vrea să ceară un împrumut ca rezervă pentru plata salariaților de la Romatsa, anunță Economica.net. Asta pentru că frații Micula ar putea cîștiga procesul cu statul român, după ce au pus poprire pe conturile de la Bruxelles ale Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian. „Principala mea preocupare este de a asigura banii după această perioadă de două-trei luni cand rezervele Romatsa se vor termina”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Investițiile străine directe au crescut cu 35%, în primele 11 luni ale anului trecut. Investițiile străine directe în România au crescut cu 99 de milioane de euro în noiembrie și au ajuns la 2,883 miliarde de euro după primele 11 luni din 2015, cu 761 de milioane de euro peste nivelul consemnat în perioada ianuarie — noiembrie 2014, reiese din datele publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR), potrivit Economica.net. ”Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,883 miliarde de euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 2,973 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea negativă de 90 de milioane de euro (net)”, afirmă BNR.

Autostrada A1 Arad-Nădlac intră în reparații la 6 luni de la inaugurare. Constructorii Astaldi și Max Boegl astupă gropile. Ca urmare a traficului greu și a fenomenului de îngheț-dezgheț, pe sectorul de autostradă Arad-Nădlac au apărut pe o suprafață de 31 mp gropi izolate, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, scrie Ziarul Fininciar. La nivelul Secției Autostrăzi, din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara s-au făcut demersurile necesare pentru informarea Antreprenorului General, în vederea remedierii în regim de urgență a defecțiunilor constatate pe teren.

Cum arată cel mai mare centru de wellness din Europa, construit lângă București. Therme Bucuresti, cel mai mare centru de welness și relaxare bazat pe ape termale, va fi deschis mâine la Balotești, în apropiere de București, transmite Ziarul Financiar. „Așteptăm 800.000—1 milion de vizitatori anual”, a spus Stelian Iacob, administratorul Therme București.

Halep prinde viteză! Simona, în semifinalele turneului de la Sydney, după o victorie în două seturi cu Pliskova! Urmează Kuznetsova. Simona Halep (2 WTA) este în semifinalele turneului de categorie Premier de la Sydney, după un succes muncit, scor 6-4, 7-5, în fața cehoaicei Karolina Pliskova (11 WTA), notează ProSport. Simona o va întâlni în semifinale pe rusoaica Svetlana Kuznetsova, o jucătoare pe care nu a mai întâlnit-o din 2014, de la French Open, dar pe care o conduce 3-2 în întâlnirile directe.

România a pierdut al doilea meci de la Eurpeanul de polo, 5-11 cu Italia. Nu trebuie să pierdem cu Germania ca să ne calificăm în „optimi”. România a pierdut al doilea meci din grupa de la Campionatul European de polo din Belgrad în fața Italiei, scor 5-11, relateză Gazeta Sporturilor. „Tricolorii” au cîștigat prima partidă de la EURO cu Georgia, scor 12-6, însă naționala Italiei a fost o nucă mult prea puternică și nu ne-a dat practic nici o șansă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult