Curentul: Sorin Ovidiu Vîntu – ameninţare cu moartea la adresa lui Băsescu. „„În trei luni de zile, Traian Băsescu trebuie să devină amintire în istoria politică a Romåniei, o amintire tristă, dar amintire!“ – a declarat nervos pentru Realitatea TV inculpatul Sorin Vîntu, la o săptămånă de la ieşirea sa din arestul Direcţiei de Cercetări Penale.”
Puterea: Raportul privind marşul poliţiştilor mai stă o tură la CSAT. „Raportul solicitat de şeful statului asupra evenimentelor din 24 septembrie de la Palatul Cotroceni nu a fost prezentat, ieri, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Unele surse afirmă că în raportul ce urmează a fi înaintat preşedintelui mitingul de la Cotroceni ar fi catalogat drept tentativă de lovitură de stat. Documentul nu a fost, însă, finalizat”
Romania libera: Interviu cu Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti. „Ne dorim ca Rusia să fie mai aproape de Europa”. „Germania aniversează duminică 20 de ani de la reunificare. După două decenii dificile, unitatea a reuşit să fie asimilată în men talitatea germanilor, în pofida celor 45 de ani de ruptură forţată, susţine ambasadorul Andreas von Mettenheim.”
Adevarul: Ce crede profesorul Gheorghe Mărmureanu despre cutremurele din România. „Cândva am folosit şi cuvântul vax. Am impresia că se dă prea multă importanţă unor lucruri prea mărunte. Acele cutremure mari nu sunt acum, vor fi mult mai târziu.”
Gandul: PSD şi-a făcut guvern din umbră: 13 ministere şi 17 miniştri. „Social-democraţii se gândesc la un minister care înglobează Administraţia, Internele şi Dezvoltarea Regională. Nu mai puţin de 13 ministere propune conducerea PSD pentru guvernul pe care vrea să-l formeze în cazul în care câştigă alegerile”
Financiarul: Guvernul a promis FMI inghetarea pensiilor, disponibilizarea a 89.000 de bugetari si un curs de 3,98 lei/euro. „Executivul va concedia 74.000 de bugetari pana la sfarsitul anului, se arata in Scrisoarea de Intentie data ieri publicitatii de FMI, in afara de cei 27.000 dati afara pana acum. In 2011, alti 15.000 de angajati din sistemul public vor ramane fara locuri de munca”
Bursa: Isărescu avertizează: Ispita promisiunii exagerate. „Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertizează populaţia să fie atentă la promisiunile ce ar putea apărea în următoarea perioadă, mai ales că alegerile urmează să aibă loc în curând.”
Evenimentul zilei: BNR pune la zid impozitul progresiv al PSD. „Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) susţin că impozitarea progresivă nu reprezintă o soluţie pentru salvarea bugetului de deficit. În schimb, păstrarea cotei unice de impozitare ajută firmele şi atrage investitorii.”
Curierul national: Piaţa carburanţilor îşi va mai face „plinul” ca în 2008, abia prin 2014. „Reprezentanţii OMV Petrom spun că 2011 nu va fi un an de revenire. Anul acesta declinul va fi de 10%, faţă de 2009, pentru că România este încă în criză”