Acasa Revista Presei Revista presei. SOV va fi judecat tot de Camelia Bogdan

Revista presei. SOV va fi judecat tot de Camelia Bogdan

scris de Florin BUDESCU
2 afisari

Curentul: Vîntu – judecat în continuare de Camelia Bogdan „Dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa va fi dezbătut de acelaşi judecător, Camelia Bogdan, după ce cererea de recuzare formulată de avocaţii omului de afaceri a fost respinsă.”

Vantu Ovidiu SorinBursa: „ANI” le mănâncă anii sindicaliştilor „Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început să verifice averile a 15 lideri sindicali. Investigaţia ANI îi vizează atât pe liderii de sindicat care nu îşi pot justifica avuţia, cât şi pe cei care nu şi-au depus la timp declaraţiile de avere şi de interese.”

EvZ:  Venitul declarat al familiei Marica: 3.153 de euro pe lună „Sindicalistul Vasile Marica şi soţia acestuia au intrat în vizorul inspectorilor ANI. Aceştia susţin că au indicii că averea celor doi ar fi nejustificată, în raport cu veniturile declarate.”

Romania libera: Pe ce averi stau sindicaliştii „Agenţia Naţională de Integritate vrea să vadă dacă liderii de sindicat îşi pot justifica averile, dacă unii dintre ei sunt incompatibili, din cauza firmelor la care sunt asociaţi şi, nu în ultimul rând, de ce unii sindicalişti refuză să depună declaraţiile de avere.”

Adevarul: Cristian Preda: Macovei l-ar putea înlocui pe Boc „Discuţia privind şefia Guvernului i-a băgat în ceaţă pe cei mai mulţi lideri ai PDL, care vor analiza variantele existente până la Consiliul Naţional de Coordonare (CNC). Soluţia relansării guvernării ar fi, în opinia europarlamentarului Cristian Preda, numirea Monicăi Macovei în locul premierului Emil Boc”

Curierul national: Ce se va întâmpla cu acţiunea FP? „Ieri titlurile Fondului Proprietatea au coborât sub pragul de suport de 0,6 lei/acţiune pe fondul rezultatelor financiare dezamăgitoare. Mihai Chişu (IFB Finwest): Nivelul de 0,5 lei/acţiune reprezintă un reper mai important pentru că acolo s-au efectuat mai multe transferuri pe o perioadă extinsă de timp. Rămâne întrebarea dacă în primele şedinţe de tranzacţionare au predominat tranzacţiile cross sau cumpărătorii reali”

Financiar: Cel mai dificil an pentru bancile romanesti „Dupa 12 ani, sistemul bancar afi­seaza la final de decembrie o pierdere neta de 73 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, 2010 se dovedeste a fi cea mai sum­bra perioada dupa celebrul 1999, marcat nu numai de criza care lovise Asia si Rusia, ci si de falimentele, reorganizarile si fuziunile din sistemul bancar autohton”

StareaPresei.ro

2 comentarii

CODUL X 17-02-2011 - 09:37

ARESTAI-L PE VANTU PENTRU AMENINTAREA PRESEDINTELUI ROMANIEI.in orice tara a lumii daca un inculpat ar zice ce a zis VANTU ar fi fost arestat pe loc in tribunal.Deci justitia nu-si face treaba.Inseamna ca multi sint la mina mafiotului cu ajutorul lui TIMOFTE- care nu stiu ce i sa pus in cafea de a dat ortul popii imediat ce nu a mai fost seful SRI.

Morkova Vesela 17-02-2011 - 12:26

Vantule, vant nebun!
Taci, s-asculta ce-ti spun:
Inc-o lepra la cutie
Voiculescu va sa vie.

Este de asemenea important ca testamentul sa fie deja facut.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult