Acasa Revista Presei Revista presei. Statul plătește 10 mil. euro pe zi pentru mașinile demnitarilor

Revista presei. Statul plătește 10 mil. euro pe zi pentru mașinile demnitarilor

scris de Z.V.
15 afisari

Vizita de stat a președintelui Germaniei, Joachim Gauck, în România, bilanțul furtunilor din ultimele zile, reacția fostului președinte Traian Băsescu după arestarea fratelui său, cât au cheltuit românii la mare în minivacanța de Rusalii, dar și lista oficială a jucătoarelor care și-au anunțat prezența la Bucharest Open și reacțiile după eliminarea României de la EURO 2016 sunt principalele subiecte ale zilei de 21 iunie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A

Statul plătește 10 mil. euro pe zi pentru mașinile demnitarilor, informează Curierul Național. 10 milioane de euro pe zi pentru mașinile demnitarilor. Atât plătește statul român pentru miile de directori, șefi de birouri, de departamente și servicii din toate instituțiile publice.

Președintele Germaniei, la București: DNA, a treia putere în stat, notează Adevărul. Joachim Gauck, președintele Germaniei, a lăudat progresele României în lupta anticorupție, în general, iar activitatea DNA, în special. Președintele Germaniei, Joachim Gauck, a apreciat, în declarația comună susținută la Cotroceni alături de președintele Klaus Iohannis, progresele pe care țara noastră le-a făcut în Justiție.

Iohannis, după întâlnirea cu Gauck: NATO trebuie să întărească flancul estic, notează Cotidianul. Președintele Klaus Iohannis și soția sa i-au primit, luni, pe șeful statului german, Joachim Gauck, și partenera sa, Daniela Schadt, aflați într-o vizită de stat în România, oficialul german având programată o întâlnire și cu premierul Dacian Cioloș, dar și o vizită la Sibiu.

Tăriceanu: spațiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic, scrie România Liberă. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că spațiul Schengen s-a transformat într-un instrument politic și a afirmat că multe țări occidentale care ar fi trebuit să își dea acordul pentru aderarea României ‘din considerente de politică internă nu au făcut acest lucru’.

Premierul Cioloș a discutat cu președintele german despre oportunitățile de investiții în România, informează Capital. Premierul Dacian Cioloș i-a prezentat, luni, președintelui federal german, Joachim Gauck, oportunitățile pe care le oferă în prezent România pentru investitorii străini în cadrul unei întrevederi pe care cei doi înalți oficiali au avut-o la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Iohannis vrea expertiză germană pentru un muzeu al comunismului la București, notează România Liberă. Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că i-a solicitat omologului său din Germania, Joachim Gauck, acordarea de sprijin și expertiză germană în vederea realizării la standarde cât mai înalte a proiectului unui muzeu al comunismului la București, care să devină ‘o instituție de educație și de amintire’.

Avertisment de la Guvern: Reducerea CAS ar duce la tăieri de salarii, notează Puterea. Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, recent aprobată de Parlament, ar putea atrage după sine tăieri de salarii în sistemul bugetar, consideră Dragoș Pîslaru. Ministrul Muncii a declarat că o astfel de măsură ar însemna pierderi la bugetul de stat de 7,7 miliarde de lei anual.

Parlamentarii vor reorganizarea timpului de lucru al salariaților, scrie Curierul Național. În procedura de legiferare de la Parlament există două proiecte de acte normative care prevăd reorganizarea timpului de muncă al salariaților. Dacă unul dintre ele face referire la stabilirea unui program redus pentru zilele de vineri, celălalt prevede introducerea posibilității de a opta pentru săptămâna de lucru de patru zile.

Sfârșit de carieră pentru un finanțist care reușise să pătrundă în cercurile financiare mondiale, notează Ziarul Financiar. Mihai Tănăsescu, economistul-vedetă al PSD-ului din vremea de glorie a lui Adrian Năstase, pentru care nicio poziție de top din stat — premier sau guvernator al BNR — nu părea de neimaginat, a ajuns la capătul carierei, la doar 60 de ani, într-o ipostază pe care puțini ar fi bănuit-o în urmă cu câțiva ani. DIICOT i-a adus la cunoștință lui Tănăsescu la finele săptămânii acuzațiile în dosarul Rompetrol II, el fiind suspectat de complicitate la delapidare, abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat.

Care va fi primul client de top al fabricii de elicoptere de la Brașov, titrează Gândul. România devine furnizor de elicoptere în toată lumea. Fabrica Airbus de la Brașov va începe să producă abia din 2017 și deja au apărut primii clienții interesați de aparatele românești. Astfel Națiunile Unite ar putea fi primul client de top al fabricii.

Finanțele schimbă legea plăților cash, aflăm din Curierul Național. Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de modificare a Legii 70/2015 prin care se dă Fiscului posibilitatea de a aproba, la cererea operatorilor economici, un alt plafon de încasări decât cel stabilit de lege.

După cinci săptămâni de tergiversări, senatorii vor vota cererea DNA în cazul Corlățean, scrie România Liberă. Senatorii votează marți în plen cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Titus Corlățean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Diaspora, după mai mult de o lună de la primirea solicitării procurorilor și după un vot negativ în Comisia juridică.

CCR discută revocarea lui Valeriu Zgonea, titrează Evenimentul Zilei. Judecătorii CCR discută în ședința de marți două sesizări formulate de Valeriu Zgonea înainte de revocarea sa prin care acesta cere verificarea constituționalității modificărilor aduse de majoritatea PSD la Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii de vacantare a funcției de președinte.

Băsescu, reacție după arestarea fratelui său: S-a băgat prea adânc, nu avea ce căuta! notează cotidianul Puterea. Fostul președinte, Traian Băsescu, spune că nu l-a vizitat la pușcărie încă pe fratele său, dar că a vorbit cu el la telefon. Băsescu a povestit ce a discutat cu primul membru din familia sa care a fost condamnat.

Statul ar putea plăti chiriile românilor fără casă, scrie Bursa. Statul ar putea plăti chiria în locul chiriașilor. La recomandarea Băncii Mondiale, România ar trebui să înființeze un program de vouchere pentru închirierea de locuințe de pe piața liberă, în absența unui fond suficient de locuințe de stat, se arată într-un raport întocmit la cererea Guvernului României.

Clotilde Armand propune schimbarea structurii Parlamentului. Câți aleși vrea în Legislativ fostul candidat al USB pentru Primăria Sectorului 1, informează Adevărul. Clotilde Armand, fost candidat al USB pentru Primăria Sectoului 1, susține că ar fi recomandat ca numărul parlamentarilor să fie redus pentru următoarele legislaturi, maxim 300 de aleși fiind numărul înaintat de Armand.

Radiografia dură a sistemului făcută de ministrul Sănătății a stârnit furia medicilor și admirația pacienților, notează Adevărul. Afirmațiile făcute de Vlad Voiculescu, care a vorbit deschis despre corupția din sistem, dar și despre numeroasele nereguli peste care dă zi de zi în instituția pe care o conduce au stârnit furia medicilor și admirația pacienților. Aceștia din urmă sunt de părere că șeful de la Sănătate a dat dovadă de curaj.

Inspecții în toată țara pentru depistarea muncii la negru, informează Curierul Național. În perioada următoare, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) colaborează cu Inspecția Muncii pentru a preveni și combate munca la negru și cea declarată parțial, prin controale la nivel național.

Ce loc ocupă AGRICULTURA BIO din România în peisajul european: ULTIMELE statistici, notează Evenimentul Zilei. Circa 10,3 milioane de hectare de teren agricol sunt înregistrate la nivelul UE-28 ca fiind organice, potrivit datelor publicate astăzi de o importantă organizație europeană în domeniu. România, deși se află pe locul șase în Europa după suprafața agricolă deținută, este depășită de țări mai mici ca Austria când vine vorba de agricultura bio, atât la numărul de producători, cât, mai ales, de procesatori.

Dacian Cioloș a convocat marți dimineață o videoconferință cu prefecții pe tema devastatoarelor inundații care au lovit România în ultimele zile, anunță Evenimentul Zilei. Zilele trecute, România a fost lovită de fenomene meteo extreme: ploi torențiale, grindină și chiar o tornadă devastatoare în Mureș. Dacian Cioloș a convocat o ședință cu prefecții și autoritățile responsabile pentru gestionarea situațiilor de urgență provocate de puternicele viituri care au distrus sute de gospodării, culturi și au făcut chiar și victime.

Tornada și ploile au luat pe sus gospodăriile din zeci de localități. Doi oameni și-au pierdut viața, scrie Evenimentul Zilei. În ultimele două zile, inundațiile au făcut prăpăd în mai multe zone ale țării. Peste 2.000 de angajați ai Ministerului de Interne s-au luptat cu furia apelor. Meteorologii au prelungit avertizarea de Cod Portocaliu de inundații.

Vremea a luat-o razna, Tornadă în Mureș, notează Cotidianul. Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, Dorin Oltean, a declarat că în urma furtunii extrem de violente, descrisă de localnici drept o tornadă, acoperișurile a 307 case din comuna Cuci, din satele Dătășeni și Cuci, au fost avariate, în 12 cazuri acestea fiind distruse în totalitate.

Potop în Maramureș. Zeci de case inundate și patru persoane evacuate, informează Adevărul. Inundații în Maramureș. Apele care au ieșit din matcă au ajuns la 1 metru în curțile localnicilor din satul Baba, comuna Coroieni. La unii au ajuns și în case. Pompierii au intervenit cu motopompe pentru a ajuta la evacuarea apei din beciuri și din case.

Unitatea de Primiri Urgențe a unui spital, inundată, scrie Cotidianul. Ploile au făcut din nou ravagii în mai multe județe, printre care Arad și Suceava. O situație atipică se înregistrează în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, extinsă recent într-o construcție nouă.

Traian Băsescu îi ATACĂ DUR pe Klaus Iohannis și Dacian Cioloș: „Nu Președinte, nu Premier, nu miniștri, nu politicieni printre oamenii loviți de natură. Ei doar CITESC și se consideră INFORMAȚI”, informează Evenimentul Zilei. Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au fost atacați de Traian Băsescu din cauza faptului că par dezinteresați de românii afectați de inundații. Acesta a spus că premierul, președintele și miniștrii își văd de weekend-ul prelungit.

ÎN FIECARE VINERI, SUTE DE MII DE ROMÂNI SUNT ÎMPIEDICAȚI SĂ CIRCULE PE ȘOSELE PENTRU CĂ NU-ȘI POT CUMPĂRA ROVINIETA. 36 de milioane de lei băgați de CNADNR într-un sistem păgubos, notează Evenimentul Zilei. Mii de șoferi care au pornit sâmbătă dimineață către Litoral, în mini-vacanța de Rusalii, au stat la coadă chiar și o oră la Fetești pentru a plăti cash taxa de pod. Am asistat la același scenariu cu ocazia vacanței de Paște. Ce se află în spate? Informațiile culese de EVZ descriu o realitate sumbră: contractele păguboase semnate în trecut de CNADNR, dar și problemele de infrastructură IT, au generat un sistem care creează blocaje în fiecare weekend

60.000 de români au cheltuit opt milioane de euro la mare de Rusalii, anunță Puterea. Peste 60.000 de români și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de pe litoral, marcând recordul ultimilor 25 de ani pentru această sărbătoare și, conform datelor prezentate de Federația Patronatelor din Turism (FPTR), aceștia au cheltuit în cele trei zile aproximativ opt milioane de euro.

Minivacanța la final. Mașini în coloană spre București. Autostrada Soarelui — blocată la km 127, relatează România Liberă. Principalele șosele spre București sunt foarte aglomerate, luni seară, din cauza turiștilor care se întorc din scurta vacanță din ultimele trei zile. Cea mai solicitată este Autostrada A2, dinspre Constanța. unde s-a înregistrat și un blocaj, pe sensul de mers spre București, la kilometrul 127.

Șase persoane, între care patru copii, rănite în parcul Cișmigiu din București, anunță Puterea. Un număr de șase persoane, dintre care patru copii, au fost rănite în parcul Cișmigiu din București, după ce o creangă s-a desprins dintr-un copac. Dintre răniți, doi au fost transportați la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență(ISU) București-Ilfov.

Gabriela Firea: Voi solicita toaletarea de urgență a copacilor din parcurile bucureștene, titrează România Liberă. Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni, că va solicita toaletarea de urgență a copacilor din parcurile bucureștene, după ce, duminică seara, în parcul Cișmigiu, o creangă s-a desprins dintr-un copac și a lovit șase persoane.

Restricții de trafic în București până miercuri dimineață, cu ocazia concertului Queen & Adam Lambert, anunță Adevărul. Circulația rutieră este restricționată în Piața Universității din Capitală până miercuri, la ora 6.00, cu ocazia concertului Queen & Adam Lambert.

Jandarmii au recuperat după 24 de ore patru turiști care plecaseră pe munte cu ATV-uri, relatează România Liberă. Patru persoane care au plecat pe 19 iunie cu ATV-urile în pădure și nu s-au mai întors au fost găsite luni de jandarmii montani. Dispariția lor a fost semnalată pe 19 iunie, în jurul orei 21,30, prin 112. Cel care a sunat a menționat că nu știe unde au plecat, dar a dat ca repere zonele Măgura — Ciolanu — munții Penteleu, a precizat Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

De unde vin refugiații în România. 365 de cereri de azil în primele luni ale anului, aflăm din Gândul. În primele cinci luni ale anului 2016, în România au fost înregistrate 365 de cereri de azil, cei mai mulți solicitanți provenind din Siria, Irak și Pakistan, potrivit datelor furnizate luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Nopți tropicale în Dobrogea, scrie România Liberă. Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni.

Tren cu 326 de pasageri, blocat în zona Cernavodă, scrieGândul. Un tren care mergea pe ruta Constanța-București a rămas blocat în zona localității Cernavodă din cauza unei defecțiuni la locomotivă, anunță oficiali din cadrul CFR Călători.

Românii din diaspora pot dona pentru ‘Cumințenia Pământului”, anunță Gândul. Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu a anunțat că și români din diaspora pot dona pentru ‘Cumințenia pământului”, cumpărând pe o aplicație nouă reprezentarea fotografică a sculpturii.

Important tezaur dacic, expus la Alba Iulia. Două brățări de aur și peste 300 de monede de aur și argint, un important tezaur dacic, vor fi expuse, în perioada 21-28 iunie, în Sala Unirii din Alba Iulia, au anunțat, luni, reprezentanții Muzeului Național al Unirii. Artefactele provin din comori sustrase din situl Sarmisegetuza Regia și recuperate de statul român după ce au fost traficate de braconieri arheologici pe piața neagră internațională, scrie Puterea.

Încă o clădire dintr-o zonă protejată a Bucureștiului se pregătește să fie pusă la pământ. Ordinul Arhitecților și ministrul Culturii, Corina Șuteu, vor lua atitudine, informează Adevărul. Clădirea-simbol de pe strada Artur Verona, al cărei calcan a găzduit, timp de 11 ani, desenele murale realizate cu prilejul manifestărilor Street Delivery, va fi dărâmată, urmare a unei decizii unilaterale a proprietarului. Este grav pentru că imobilul se află într-o zonă arhitecturală protejată prin lege. Ministrul Culturii, Corina Șuteu, este de părere că această zonă centrală a Capitalei este o insulă de identitate.

Ia românească în patrimoniul mondial. Când va fi finalizat dosarul depus la UNESCO de România și Moldova, aflăm dinGândul. România și Republica Moldova inteționează să depună, până la finele acestui an, un nou dosar comun la UNESCO în vederea introducerii iei în lista patrimoniului cultural imaterial mondial.

A crescut cererea de AUTOTURISME de LUX, precum Ferrari, Lamborghini sau Porsche, anunță Evenimentul Zilei. Autoturisme scumpe, precum Ferrari, Lamborghini sau Porsche se regăsesc pe lista de preferințe a șoferilor români, în primele cinci luni ale acestui an, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Deși nu a fost prins fără bilet, a plătit 500 de lei amendă de conștiință la RATB! scrie Libertatea. Caz unic în România: un bucureștean de 22 de ani s-a autoamendat pentru a plăti călătoriile făcute pe blat cu mijloacele de tranport în comun! A plătit Regiei de Transport București (RATB) o sumă de bani reprezentând aproximativ echivalentul drumurilor făcute de el fără bilet, când era licean.

S-a deschis prima școală de tatuatori din România, notează Gândul. Prima școală de tatuatori din România a fost deschisă la București, luni dimineața, în prezența unei celebrități în domeniu, Ami James de la Miami Ink. Prima lecție predată a fost importanța igienei în saloane de tatuaje, dar și pericolele la care se expun cei care aleg saloane neautorizate.

Bază de agrement cu bazine de înot și terenuri de sport, deschisă la Blaj după o investiție de 3,5 milioane de lei, relatează Adevărul. Unul dintre cele mai moderne ștranduri din județul Alba s-a deschis luni, 20 iunie, în Blaj. Cetățenii din Mica Romă și cei din împrejurimi se vor putea bucura în această vară de o zonă de agrement care are patru bazine cu apă încălzită, teren de tenis, spații de joacă și un teren multifuncțional.

Dispute tensionate la Londra. A fost reluată campania pentru Brexit, transmite Gândul. În Marea Britanie a fost reluată campania pentru referendumul din 23 iunie privind ieșirea țării din Uniunea Europeană. Demersurile susținătorilor pro sau contra ieșirii Regatului Unit din UE au fost suspendate timp de patru zile, după asasinarea parlamentarului laburist Jo Cox, care pleda împotriva Brexit-ului.

BREXIT: Lira sterlină, bursa din Londra și piața muncii se pregătesc de impact, notează Capital. Perspectiva din ce în ce mai apropiată a unui vot pro-Brexit pune pe jar economia Regatului Unit. Primele semne se văd deja pe piața valutară sau în ringul bursier.

Premieră în Italia. Cine este noul primar al Romei, transmiteGândul. În Italia, Mișcarea 5 Stele a câștigat, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, primăriile din Roma și Torino, precum și din alte 15 orașe importante.

Nume importante vin la Bucharest Open. Simona Halep este principala favorită, notează Puterea. Federația Română de Tenis a publicat ieri lista oficială a jucătoarelor care și-au anunțat prezența la Bucharest Open (11-17 iulie, pe terenurile din complexul BNR). Dacă anul trecut, o accidentare a împiedicat-o pe Simona Halep să joace la București, acum numărul cinci mondial vine să recâștige trofeul.

Edi Iordănescu s-a despărțit oficial de Pandurii. Narcis Răducan: „În două zile vom anunța noul antrenor!”, informează ProSport. Președintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a anunțat, luni, că Edward Iordănescu nu mai este antrenorul echipei, iar în două zile va fi numit un nou tehnician. Pandurii vor reprezenta România în Liga Europa și intră în competiție în turul 3 preliminar.

Dinamo pregătește un transfer suprinzător. „Câinii” ar putea să plătească 500.000 de euro pentru un jucător din Liga 1, aflăm din Gazeta Sporturilor. Dinamo se pregătește de noul sezon și caută să se întărească cu jucători din Liga 1. Astfel, formația alb-roșie a pus ochii pe italianul Davide Petrucci, 24 de ani, decarul celor de la CFR Cluj.

CSU Craiova ar putea ajunge la un investitor german, informează Puterea. CS Universitatea Craiova este pe cale să-și schimbe finanțatorul, Mihai Rotaru urmând să predea pachetul de acțiuni unor investitori germani, printre care și Klaus Michael Kuhne. Acesta ar avea o avere de 12,2 miliarde de dolari, conform Forbes.

Destinație de senzație pentru Zenga. Fostul antrenor al Stelei și al lui Dinamo va antrena în Premier League, anunță Gazeta Sporturilor. Walter Zenga, fostul antrenor al Stelei și al lui Dinamo, este la un pas de a-și pune semnătura pe un contract de zile mari.

EURO 2016: Programul meciurilor de marți, 21 iunie, scrie Puterea. Marți, 21 iunie au loc încă patru partide din etapa a treia a fazei grupelor, grupele C și D de la EURO 2016 Franța pentru accesul în optimi.

Țara Galilor merge mai departe în „optimile” EURO alături de Anglia. Rusia rămâne acasă, după ce a fost umilită de Bale&Co. notează Gazeta Sporturilor. Țara Galilor a trecut en fanfare de Rusia, 3-0, în cea de-a treia etapă a Grupei B de la EURO și s-a calificat în „optimi” alături de Anglia, care a terminat la egalitate cu Slovacia, 0-0.

Au scăpat ușor. Croații, amendați cu 100.000 de euro pentru incidentele provocate de fani la meciul cu Cehia. Croația putea fi descalificată de la EURO, potrivit ProSport. Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA a anunțat, luni, că Federația Croată de Fotbal a fost amendată cu 100.000 de euro în urma incidentelor provocate de către fani în timpul meciului Cehia-Croația, de la Euro 2016, scor 2-2, disputat pe 18 iunie la Saint-Etienne.

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva României după meciul cu Albania, scrie Gândul. UEFA, forul de conducere al fotbalului european, a anunțat, luni, că a deschis procedurile disciplinare împotriva României, pe fondul incidentelor provocate de către fanii naționalei în timpul meciului de duminică de la Euro 2016, împotriva Albania, pierdut de către tricolori cu scorul de 1-0.

Răzvan Burleanu, după eliminarea României de la EURO 2016: Intrăm într-o etapă de analiză. Vom anunța curând primele decizii, anunță Puterea. Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat că naționala României ar fi meritat calificarea, dar trebuie să vedem care este realitatea din fotbalul românesc. Acesta a ținut să precizeze că se va intra într-o etapă de analiză, iar în cel mai scurt timp vor fi anunțate și primele decizii.

Prima demisie din Lotul Naționalei după eșecul de la Euro. România a pierdut cu Albania la Euro 2016 și a părăsit competiția. Secundul lui Anghel Iordănescu, Viorel Moldovan a părăsit staff-ul tehnic și a semnat cu echipa AJ Auxerre, din liga a doua franceză, conform cotidianului Puterea.

Apel șocant la 112 după eliminarea României! Un bărbat a amenințat că îl va împușca pe Anghel Iordănescu. Reprezentanții Poliției l-au identificat și l-au amendat, anunțăProSport. Bărbatul care a sunat luni dimineața la 112 pentru a anunța că intenționează să îl împuște pe Anghel Iordănescu și pe un alt general din cadrul Ministerului Apărării Naționale a fost amendat cu 500 de lei, anunță Poliția Capitalei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult