Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat că tancurile rusești au atacat orașul Novosvitlivka, din apropiere de Lugansk, distrugând toate casele, și au determinat forțele ucrainene să se retragă, transmite Evenimentul Zilei. Rebelii proruși au transmis că se pregătesc să lanseze o nouă ofensivă de amploare împotriva forțelor guvernamentale în estul Ucrainei.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat sâmbătă pentru televiziunea publică din țara sa că Israelul a acceptat încetarea ostilităților în Fâșia Gaza pentru a-și păstra resursele în fața altor amenințări regionale potențiale, informează Gândul.
Premierul polonez Donald Tusk a fost desemnat în funcția de președinte al Consiliului European, iar ministrul italian de Externe Federica Mogherini ca șefă a diplomației europene, a anunțat sâmbătă președintele în exercițiu al Consiliului, Herman Van Rompuy, relatează Evenimentul Zilei.
Premierul Ponta a spus că trebuie gândit „de zece ori înainte să vorbim” de o intervenție militară în Ucraina și a arătat că le-a spus partenerilor săi din UE că orice fel de declarații la București în acest sens sunt „strict politice”, în Parlament sau CSAT nediscutându-se o asemenea eventualitate, transmiteRomânia Liberă.
Președintele Traian Băsescu s-a arătat surprins că România are două nominalizări pentru funcția de comisar european, precizând însă că nu intenționează niciun fel de dispută cu Guvernul. Câteva ore mai târziu, Victor Ponta a venit cu precizări legate de cele două nominalizări, scrie Evenimentul Zilei. La câteva ore de la declarațiile președintelui, Victor Ponta a recunoscut că a nominalizat o femeie și a explicat motivele care au determinat nominalizarea a două persoane pentru funcția de comisar european din partea României.
Premierul Victor Ponta a trimis la Bruxelles nu una, ci două nominalizări pentru funcția de comisar european. Un nume se cunoaște cu siguranță: Dacian Cioloș. A doua variantă a venit pe surse: Corina Crețu, eurodeputat PSD. Însă premierul nu a confirmat numele, ci doar faptul că este o femeie. Conform legii, cei doi trebuiau audiați până acum în comisiile Parlamentului național. Însă Ponta citește altfel legea, notează Adevărul.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a fost obligată printr-o decizie a instanței la plata sumei de aproximativ 14 milioane de euro, în urma unui proces în care era fusese dată în judecată de către compania italiană Impresa Pizzarotti, informează publicația Capital. Decizia instanței a fost dată în data de 16 iulie 2014 și putea fi atacată cu recurs.
Mulți dintre tinerii absolvenții cu diplomă de bacalaureat nu iau în seamă semnalele trimise de piața muncii atunci când își aleg facultatea unde își vor petrece următorii ani, înainte să obțină un loc de muncă stabil și să pună bazele unei cariere, spun specialiștii în resurse umane citați de Gândul.
Producătorii de carne de pasăre, dulciuri și băuturi sunt cei mai mari exportatori de alimente procesate, însă niciuna dintre aceste companii nu se află în top 100 cei mai mari exportatori din România, scrie Ziarul Financiar. Cel mai mare exportator de alimente face în jur de 40 de milioane de euro din livrările externe.
Impresarul artistic Aurel Mitran vorbește pentru Weekend Adevărul despre viața de rock-star în România comunistă: două spectacole pe zi, hoteluri înghețate, parizer și dușuri scurte cu apă minerală.
Înmormântarea lui Dinu Patriciu a avut loc, sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Capitală, în prezența a peste 100 de persoane, printre care prieteni, foști colegi de partid, oameni de afaceri, dar și simpli cetățeni, care l-au condus pe ultimul drum, scrie Curierul Național.
Sasul Paul Hemmerth avea 14 ani când a plecat cu familia din România. Ajuns în Germania producător de documentare și ghid pentru destinații exotice, i-a lipsit mereu sentimentul de ‘acasă’. Așa că s-a întors în România și a făcut minuni într-un sat vechi, uitat de Dumnezeu: la Richiș, județul Sibiu, relateazăAdevărul.
Echipa de rugby Dinamo București a produs cea mai mare surpriză a sezonului în Superliga CEC Bank, scrie Pro Sport. Sâmbătă, pe stadionul Olimpia din Capitală, elevii antrenorilor Ștefan Demci și Cristi Hîldan au învins mult mai bine cotata CSM Olimpia, scor 13-12, și s-au calificat astfel în semifinalele