Acasa Revista Presei Revista presei. Toate celulele deținuților vor avea TV și interfon

Revista presei. Toate celulele deținuților vor avea TV și interfon

scris de Z.V.
22 afisari

Victoria republicanului Donald Trump în alegerile prezidențiale din 8 noiembrie care au avut loc în Statele Unite, reacții internaționale după alegerile din SUA, sesizarea PNL în cazul Legii de aprobare a OUG nr. 20/2016 privind majorarea salariilor unor categorii din sectorul bugetar, estimările Comisiei Europene privind cresterea economică a României, percheziții la persoane și firme din domeniul jocurilor de noroc, incendiul izbucnit miercuri dimineață la o hală în Ștefănești, în apropierea Capitalei, cum va fi vremea în următoarele zile, dar și calificarea Andreei Mitu în optimle turneului ITF de la Bratislava sunt principalele subiecte ale zilei de 10 noiembrie.

celule detinutiMJ: Toate celulele deținuților vor avea TV și interfon, scrie Curierul Național. Proiectul de ordin propune amenajarea spațiilor existente cu maximizarea spațiilor de deținere, în funcție de configurarea structurală a clădirilor. Fiecare celulă va avea fereastră și sistem de radioficare, deținuții vulnerabili putând fi cazați în camere de 7 mp în penitenciarele-spital

Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Primul discurs al republicanului, citim în Economica.net. Candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA, Donald Trump, a câștigat alegerile, după ce a obținut votul a peste 270 de electori.

Site-ul pentru imigrări în Canada a căzut după victoria lui Donald Trump, anunță Curierul Național. Accesul la site-ul Ministerului canadian pentru Imigrație a încetinit lent marți seară, pe măsură ce Donald Trump câștiga state-cheie, pentru a deveni inaccesibil când acesta s-a apropiat de pragul de 270 de mari electori, sinonim cu victoria sa în prezidențialele americane. Acest site, care explică pașii necesari pentru a obține rezidența sau naționalitatea canadiană, a început să trimită mesaje de eroare în jurul orei locale 23.00 (04.00 GMT miercuri), când Florida a votat pentru Donald Trump.

Efectul pe care îl are alegerea lui Trump asupra bursei de la București, potrivit ziarului Gândul. Indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichizi 10 emitenți din România, a deschis în această dimineață la 6.689 puncte, în scădere cu 1,8% față de ședința de aseară după rezultatul alegerilor din SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, ceea ce a cântărit negativ pe radarele investitori.

Ce aduce României victoria lui Trump, aflăm din Adevărul. Analizele specialiștilor în politică externă în ceea ce privește efectul Trump asupra României arată că noul președinte al SUA e preocupat mai mult de politica internă, însă cultivarea bunelor relații pe care le avem de decenii cu republicanii ar fi un atu pentru consolidarea Parteneriatului Strategic. Liderii politici de la București au fost luați prin surprindere de victoria lui Trump în detrimentul contracandidatei democrate, Hillary Clinton

Cum văd politicienii români victoria lui Trump. Iohannis: ‘SUA poate conta pe sprijinul României în promovarea democrației’, titrează Gândul. Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat miercuri o scrisoare de felicitare președintelui ales al SUA, Donald Trump, în care a arătat că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept.

Interviu acordat de Donald Trump revistei Capital. Donald Trump a acordat în urmă cu șase ani un interviu revistei Capital, publicat în ediția din 2010 a Top 300 Cei mai bogați români, la câțiva ani în care economia traversa o criză financiară cu grave repercusiuni asupra economiei mondiale.

Comisia prezidențială pentru proiectul de țară a stabilit grupurile de lucru tematice în care va lucra, informează Economica.net. Comisia prezidențială pentru elaborarea proiectului de țară a avut, miercuri, a doua ședință în care au fost stabilite grupurile de lucru tematice în care se va lucra în perioada următoare.

Guvernul a luat măsuri pentru asigurarea stocurilor de combustibil pentru iarnă, citim în Evenimentul Zilei. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, Hotărârea privind măsurile pentru realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului Electroenergetic Național (SEN), denumit Programul de iarnă, anunță Executivul într-un comunicat de presă.

Liberalii contestă la CCR legea majorărilor salariale, după ce Biroul Permanent a respins cererea de reluare a votului, informează Gândul. Biroul Permanent a Camerei Deputaților a decis miercuri să nu aprobe solicitarea PNL de reluarea a votului la Legea de aprobare a OUG 20 privind creșterile salariale pentru bugetari, motivând că Regulamentul nu permite procedura, a declarat secretarul BP, deputatul PSD Marcel Ciolacu. În replică, PNL a transmis că va cere justiției să verifice dacă în ședința de plen s-a respectat cvorumul prevăzut în Regulament, a declarat miercuri liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, afirmând că liberalii vor contesta legea la CCR.

PSD cere PNL și lui Dacian Cioloș să nu blocheze majorarea salariilor din educație și sănătate, scrie ziarul Puterea. Partidul Social Democrat a precizat miercuri, într-un comunicat de presă, că le-a solicitat liberalilor și premierului Dacian Cioloș să renunțe la încercările de a bloca OUG 20/2016 privind majorări salariale în educație și sănătate prin contestarea ei la CCR.

Dosarul ‘Black Cube’: Judecătorii cer DIICOT să încheie un acord de recunoaștere complet cu israelienii care au spionat-o pe Kovesi, informează Adevărul. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bucureștiu cere procurorului DIICOT care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu David Geclowicz, în dosarul „Black Cube’, să stabilească și pedeapsa complementară ce s-ar aplica în cazul admiterii acordului de către instanță. Judecătorul a sesizat din oficiu faptul că acordul de recunoaștere a vinovăției nu este complet.

Un nou termen în procesul dintre Kovesi și Antena 3; Răzvan Savaliuc a cerut recuzarea completului, citim în Jurnalul Național. Curtea de Apel Pitești a stabilit miercuri, pentru data de 14 decembrie, un nou termen în procesul în care procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 și mai mulți jurnaliști. În cadrul ședinței de judecată, jurnalistul Răzvan Savaliuc, la rândul său parte în proces, a solicitat recuzarea întregului complet de judecată pe motiv că a amânat pronunțarea asupra cererii sale de amendare a Laurei Codruța Kovesi pentru că nu ar fi depus anumite probe la dosar.

Încă un șef din ANAF, din Dosarul lui Sorin Blejnar, a dispărut, anunță Evenimentul Zilei. Tribunalul Prahova a decis, ieri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului șef al ANAF Sorin Blejnar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Decizia nu este definitivă. Doi procurori anticorupție ai Serviciului teritorial Ploiești au dispus reținerea lui Sorin Blejnar, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Din referatul magistraților reiese că acesta îi îndemna pe subalternii săi ‘să pretindă și să primească procente de la diverse firme prin trafic de influență’. Mai mult, unul dintre subordonații lui Sorin Blejnar este de negăsit, după ‘metoda’ Codruț Marta.

Pentru ce a primit Blejnar șpaga de peste 13 milioane lei, aflăm din Jurnalul Național. Dosarul în care a fost reținut Sorin Blejnar, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, devoalează unele amănunte care duc la concluzia că mita de 13,7 milioane de lei, vehiculată de anchetatori, a fost o țeapă pe catre afaceristul Horațiu Bruno Berdilă și-a luat-o de la Blejnar.

Sentință irevocabilă: DNA, TVR și Rodica Culcer trebuie să-i plătească lui Remeș daune de 15.000 de lei pentru difuzarea unor înregistrări din cazul ‘Caltaboșul’, informează Adevărul. Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș a câștigat definitiv procesul prin care a ceru daune morale pentru difuzarea unor filme făcute în timpul monitorizării sale din dosarul ‘Cataboșul’. DNA, TVR și fosta șefă a știrilor TVR Rodica Culcer tebuie să-i plătească 15.000 de lei. Remeș a chemat în judecată și Administrația Prezidențială, dar instanțele au decis că instituția nu are calitate procesuală.

Zeci de polițiști, audiați de DNA pentru corupție, aflăm din ziarul Puterea. DNA a pus mâna pe un nou dosar important în care sunt vizați aproape toți polițiștii rutieri din Piatra Neamț. Aceștia sunt audiați, miercuri, de procurorii DNA — Serviciul Teritorial Bacău într-o anchetă privind fapte de corupție, au declarat surse judiciare.

Dan Adamescu a lipsit la judecarea cererii sale de eliberare condiționată. Avocatul său spune că este la reanimare în spital, potrivit ziarului Adevărul. Dan Adamescu a lipsit miercuri de la judecarea cererii sale de eliberare condiționată, avocatul său spunându-i judecătorului că omul de afaceri nu se poate prezenta la instanță pentru că este la reanimare în spital, pentru afecțiuni care s-au agravat după condamnarea sa la patru ani și patru luni de închisoare.

Percheziții în România, în zeci de județe. Lovitură dură pentru cei din mafia jocurilor de noroc. Operațiuni speciale inclusiv în București, citim în Evenimentul Zilei. Poliția Română a efectuat miercuri 313 percheziții, în 29 de județe și în municipiul București, la persoane și firme din domeniul jocurilor de noroc. Indivizii sunt bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală.

Plângere penală împotriva lui Bănicioiu, Arafat și Ponta, scrieJurnalul Național. Părinții a doi dintre tinerii care au murit în urma incendiului din Colectiv au depus, la Parchetul General, o plângere penală împotriva celor care au gestionat situația după incidentul de la clubul bucureștean. Principalii vizați de plângerea penală sunt: fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, și fostul premier Victor Ponta.

Încă 30 de zile de arest pentru inculpații din dosarul de sclavie de la Berevoești, anunță ziarul Puterea. Un număr de 34 de inculpați în dosarul de sclavie de la Berevoești, jud. Argeș, rămân în arest pentru încă 30 de zile, potrivit unei decizii a Tribunalului Argeș. De asemenea, patru femei vor fi cercetate în arest la domiciliu.

Elevii care au protestat împotriva colegului cu ADHD au ajuns în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, aflăm dinRomânia Liberă. Elevii protestatari din Pitești, cerând mutarea din școală a colegului lor cu ADHD, au ajuns, miercuri, în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, după ce un ONG a depus o plângere penală împotriva mai multor părinți.

Inspecția Judiciară a sesizat CSM în cazul magistratului constănțean care a dispus citarea copiilor din ‘Grădinița groazei’, potrivit ziarului Adevărul. Magistratul constănțean Bogdan Arhip va răspunde în fața plenului pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după ce Inspecția Judiciară a trimis acțiunea disciplinară la CSM și a arătat că judecătorul a stabilit măsuri contradictorii în ședințele de judecată, privind modul și calitatea în care au fost citați copiii din dosarul „Grădinița groazei”.

FMI critică măsurile economice ale României, aflăm din ziarulPuterea. Explozia deficitului bugetar, dispute cu Bruxellesul, supraîncălzirea economiei, micșorarea credibilității noastre pe piețe financiare, scăderea competitivității mediului privat, micșorarea investițiilor publice, sunt pericolele asupra cărora oficialii FMI la București atrag atenția după ce Parlamentul a decis majorările salariale substanțiale.

Comisia Europeană a îmbunătățit estimările privind creșterea economică a României, informează Evenimentul Zilei. Comisia Europeană a revizuit în urcare cu un punct procentual, la 5,2%, estimările referitoare la creșterea economică a României în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,9% în 2017 și să ajungă la 3,6% în 2018, conform previziunilor economice de toamnă publicate miercuri.

Ministerul Finanțelor schimbă, din 2017, impozitul pe profit, anunță Curierul Național. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, prin care propune modificări legate de anul fiscal, dar și extinderea aplicării facilității de scutire de impozit a profitului reinvestit și asupra dreptului de utilizare a programelor informatice, simultan cu aplicarea nelimitată în timp a acestei facilități fiscale, stabilită în prezent doar până la finele anului în curs.

Protocol de colaborare între Camera de Comerț și Industrie a României și cea a Iranului, scrie Capital. Camera de Comerț și Industrie a României a organizat Forumul de afaceri multisectorial România — Republica Islamică Iran, la sediul CCIR Business Center, ca urmare a vizitei la București a E.S. dl. Mohammad Javad Zarif, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Islamice Iran. Cu această ocazie, Camerele de Comerț naționale ale României și Iranului au semnat un protocol de colaborare care va sprijini derularea unor programe comune în sprijinul mediului de afaceri.

Un reactor de la Cernavodă a fost deconectat din cauza unei avarii, potrivit ziarului Gândul. Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producția de electricitate a României, a fost deconectată marți, la ora 15:37, de la sistemul energetic național (SEN) din cauza avarierii liniei de evacuare putere de 400KV în SEN, a anunțat miercuri Nuclearelectrica (SNN), compania care administrează centrala.

Transelectrica și CNE Cernavodă vor analiza cauzele avariei externe ce a dus la deconectarea Unității 1 Cernavodă, anunțăEconomica.net. Reprezentanții Transelectrica și cei ai Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă vor avea o întâlnire tehnică pentru a analiza detaliat cauzele producerii avariei ce a dus la deconectarea centralei de la Sistemul Energetic Național, urmând să stabilească și măsurile ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare.

Din primăvară ne vom alege cel mai ieftin furnizor de gaze, aflăm din Jurnalul Național. Piața gazelor se va deschide pentru toții consumatorii începând cu 1 aprilie 2017, dar acest lucru nu va duce la creșterea traifelor. Noutatea este că firmele care furnizează gaze vor putea să negocieze prețul de achiziție cu producătorii și astfel să vină cu oferte competitive pentru consumatori. Românii vor putea să-și aleagă furnizorul care le oferă cel mai bun tarif.

O nouă termocentrală va fi gata în 2020, scrie ziarul Puterea. Construcția noii centrale a Romgaz de la Iernut ar putea începe peste 4-5 luni și va dura trei ani, astfel că lucrările vor fi gata până în anul 2020, a declarat, miercuri, Virgil Metea, directorul general al companiei.

Un nou acord de cooperare între România și Bulgaria. Ce negocieri comune vor avea cele două state, citim în Gândul. Guvernul a aprobat, miercuri, prin Memorandum, negocierea unui acord de cooperare cu Bulgaria, care prevede, printre altele, că statele vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obținerii unor reduceri de preț.

BCR l-a numit în funcția de economist-șef pe Horia Braun, anunță ziarul Bursa. Banca Comercială Română (BCR) l-a numit în funcția de economist-șef pe fostul director de investiții al societății de administrare a investițiilor NN Investment Partners Cehia, Horia Braun, potrivit unui comunicat de presă.

Numărul caselor asigurate printr-o poliță obligatorie a rămas la 1,72 mil. în octombrie, informează Ziarul Financiar. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), compania care emite polițele de asigurare obligatorie a locuințelor, avea la finalul lunii octombrie un portofoliu de aproximativ 1,72 milioane de contracte de asigurare, nivel similar cu cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul PAID.

Poșta caută țapi ispășitori pentru greva de săptămâna trecută, potrivit ziarului Curierul Național. Poșta vrea să identifice salariații vinovați pentru greva spontană declanșată săptămâna trecută, pentru a-și recupera pagubele produse, a comunicat ieri Poșta Română. Compania susține că Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) nu și-a asumat, în mod formal, încetarea voluntară a lucrului și nu a prezentat managementului companiei decizia luată de membrii săi, aceea de a opri activitatea.

50% din deșeurile ce pot merge legal la reciclare ajung pe mâna „traficanților”. România riscă infringementul, scrieEconomica.net. România stă pe o groapă de gunoi care poate produce, anual, sute de mii de euro. În schimb, pentru că nu aruncăm selectiv și nu avem infrastructura necesară, valorificarea gunoiului a ajuns pe mâna „traficanților” care fac bani exploatând oameni ai străzii. Factura am putea-o plăti cu toții pentru că până în 2020 trebuie să reciclăm 60% din deșeul pe care îl producem. Or, România reciclează doar 3%.

Zece ani de la aderarea la UE. Salariile nete ale angajaților români s-au dublat în lei, iar salariul minim s-a triplat, citim înZiarul Financiar. Dacă în 2007 programatorii nici nu intrau în top 5 al celor mai bine plătiți angajați din economie, astăzi ei au cele mai mari salarii medii Salariile din sănătate și asistență socială au crescut cu 112% față de 2007. Salariul mediu pe economie aproape s-a dublat în lei în cei zece ani de la aderarea României la Uniuniea Europeană, de la 1.042 de lei net în 2007 la 2.046 de lei net în 2016 (media pe primele nouă luni), arată datele Institutului Național de Statistică. În euro, creșterea a fost de 47% în aceeași perioadă (de la 312 euro în 2007 la 459 de euro în 2016).

Măsuri pentru prevenirea peste porcine africane, anunță ziarul Puterea. Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un program pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane, această maladie fiind detectată deja în Ucraina și Republica Moldova.

Incendiu puternic pe șoseaua Ștefănești, unde a luat foc o hală. ISU a intervenit cu 14 autospeciale și 6 echipaje SMURD: 4 persoane rănite, informează Adevărul. Detașamentul Special de Salvatori, Smurdul și pompierii intervin la un incendiu la o hală în Șoseaua Ștefănești. Potrivit oficialilor ISU este vorba de o ardere generalizată pe 500 de metri pătrați: în interior ard mase plastic și material lemnos.

Răniții incendiului de la Ștefănești transportați la Spitalul Pantelimon, ținuți două ore în camera de gardă, aflăm dinJurnalul Național. Două dintre victimele incendiului izbucnit miercuri dimineață la o hală în Ștefănești, în apropierea Capitalei, au stat mai bine de două ore în camera de gardă de la Spitalul Pantelimon. Răniții au fost blocați în unitatea de primiri urgențe deoarece nu existau locuri pentru ei în niciun spital cu secție specializată pentru arși. De cealaltă parte, Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, susține că răniții nu aveau nevoie de internare și au fost transportați la Spitalul de Arși din București pentru îngrijiri.

Un militar a fost rănit grav în timp ce punea în funcțiune instalația de încălzire: arsuri pe 90% din corp, citim înAdevărul. Un militar din cadrul Bazei sprijin logistic ‘Muntenia’ a suferit un accident în timpul serviciului de pază, miercuri, la Cabana militară de instruire Cheia, când punea în funcțiune instalația de încălzire. El are acum arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 90% din suprafața corpului, iar starea sa este foarte gravă, cu prognostic rezervat, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Accident de muncă: Un muncitor de la ArcelorMittal, ars cu oțel lichid, scrie Libertatea. Un angajat al combinatului siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara, a suferit, marți noaptea, arsuri pe mai mult de 30% din suprafața corpului, în timp ce lucra la elaborarea unei șarje de oțel.

Alți cinci răniți în accidentul de pe Autostrada Soarelui au fost externați, în spitale mai sunt 14 pacienți, informează Adevărul. Alți cinci dintre răniții în accidentul care a avut loc sâmbătă pe Autostrada Soarelui au fost externați miercuri, iar în spitale mai sunt 14 pacienți, 13 dintre ei în unități sanitare din București și unul în Călărași, anunță Ministerul Sănătății.

Prognoza meteo. ANM a emis un Cod galben de ploi abundente în București și 11 județe, anunță România Liberă. Municipiul București și 11 județe din sud-estul țării vor intra, miercuri după-amiază, sub incidența Codului galben de precipitații abundente, atenționează Administrația Națională de Meteorologie. Până joi dimineață va fi Cod galben de ploi în municipiul București și în județele Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Ialomița, Constanța, Călărași și Giurgiu.

Hidrologii au emis cod galben de inundații în județele Prahova, Constanța și Tulcea, ziarul Puterea. Hidrologii au emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi, la ora 12.00, în bazine hidrografice din județele Prahova, Constanța și Tulcea.

Rezidențiat: schimbări și noi specializări, informează Adevărul. Durata rezidențiatului a fost mărită la unele specialități, revenindu-se astfel la situația de dinainte din 2010, când România a decis să scurteze durata pregătirii, fără să se țină cont de protestele universitarilor.

‘Vaccinurile salvează vieți’, campanie a Ministerului Sănătății, scrie ziarul Puterea. Ministerul Sănătății a lansat campania de promovare a imunizării copiilor, sub numele „Vaccinurile salvează vieți”, care are scopul de a informa părinții despre despre cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor care pot provoca moartea.

Cardul de sănătate, fitilul relației pacient — medic, potrivit ziarului Bursa. Cardul de sănătate nu funcționează din cauza unor probleme tehnice, acesta este anunțul pe care medicii îl aduc la cunoștință pacienților din ce în ce mai des. Văzut drept o solu ie pentru stoparea risipei, cardul de sănătate a devenit o mare problemă în relația dintre pacienți și medici, rela ție care oricum scârția serios în ultima perioadă, din multiple motive, inclusiv unele independente de cele două părți.

Epidemie de varicelă: 70 de cazuri înregistrate în Gorj, aflăm din Gândul. Direcția de Sănătate Publică Gorj este în alertă, după ce aproape 70 de copii, de la două grădinițe și o școală din județ, s-au îmbolnăvit de varicelă, boala contagioasă fiind răspândită de doi frați din Târgu-Cărbunești.

Statul vrea să cumpere 4.200 de ambulanțe cu 282,4 milioane de euro, scrie Adevărul. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pregătește, pentru această lună, o licitație de cumpărare a 4.200 de ambulanțe, contractul fiind estimat la 282,4 milioane de euro, fără TVA, pe următorii patru ani.

Misterele culturii Cucuteni. Cea mai importantă cultură preistorică europeană, citim în Evenimentul Zilei. Considerată prima civilizație protourbană a lumii, cu importante rădăcini în culturile Turdaș-Vinca, Gumelnița, Hamangia, Petrești, coexistând de altfel împreună, fapt dovedit de importurile/exporturile materiale și spirituale, Cucuteni-Tripolie este o civilizație a superlativelor.

‘România din inima mea’, la Palatul Cercului Militar Național, informează Q Magazine. Spectacolul ‘România din inima mea!’, dedicat împlinirii a o sută de ani de la intrarea țării noastre în Primul Război Mondial, va avea loc joi, 10 noiembrie, de la ora 18.00, la sala de festivități a Palatului Cercului Militar Național. Evenimentul este organizat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor în colaborare cu Asociația Neamunit.

Andreea Mitu a reușit una dintre cele mai clare victorii din acest sezon! Calificare fulger în optimle turneului ITF de la Bratislava, aflăm din ProSport. Andreea Mitu (246 WTA) a obținut miercuri o calificare rapidă în optimile turneului ITF de la Bratislava, dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari, învingând-o pe Kristina Schmiedlova (Slovacia, 455 WTA) cu scorul de 6-2, 6-1.

Șumudică, laude pentru un stelist și un dinamovist. Sfat pentru Daum: „Pe el trebuie să-l alegi, dacă vrei să joci ofensiv”, titrează Gazeta Sporturilor. Christoph Daum a dezvăluit că nu va miza o posesie prelungită contra Poloniei, pentru a evita contraatacurile, iar Marius Șumudică a comentat afirmațiile selecționerului, ocazie cu care a lăudat doi fotbaliști ai rivalelor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult