Umbra lui Ghiță la Cotroceni | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Umbra lui Ghiță la Cotroceni

Revista presei. Umbra lui Ghiță la Cotroceni

scris de Z.V.
15 afisari

Candidaţii pentru funcţiile de conducere din PSD care vor fi votaţi la Congresul partidului de sâmbătă, întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu omologul său sârb Aleksandar Vucic, precum şi prezentarea bilanţului Inspecţiei Judiciare, dar şi înfrângerea suferită de Simona Halep şi Irina Begu în primul tur al probei de dublu de la Indian Wells sunt printre principalele subiecte ale zilei de 9 martie.

Iohannis, Vucic și umbra lui Ghiță la Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit azi pe omologul său sârb, Aleksandar Vucic, care efectuează o vizită oficială la Bucureşti. S-au întâlnit un președinte sârb, care face o continuă echilibristică între Rusia și Occident, cu o experiență mare în politică (la 28 de ani era ministru al Informațiilor în regimul lui Slobodan Milosevic, iar din 2012, când a preluat portofoliul Apărării, este liderul de facto al Serbiei), și un președinte român mult mai puțin hârșit prin hățișul politic, transmite Cotidianul.

Congres PSD. Viorica Dăncilă vrea să fie mâna dreaptă a lui Dragnea. Lista completă cu candidaţii. Peste 4.000 de social-democraţi sunt aşteptaţi sâmbătă la Congresul extraordinar al PSD pentru a-şi alege noua conducere, adică preşedintele executiv, secretarul general şi cei 16 vicepreşedinţi. Pe ultima sută de metri, prim-ministrul Viorica Dăncilă a intrat în cursa pentru funcţia de preşedinte executiv, adică pentru a fi numărul doi în partid şi mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, scrie Adevărul.

Şmecheria Centenarului. Oamenii care se ocupau de Marea Unire erau detașați de la frizerii, fabrici de mobilă sau service-uri auto. Îndepărtarea lui Lucian Romașcanu din funcția de ministru al Culturii și învestirea actorului George Ivașcu la cârma acestui organism care, printre atribuțiile obișnuite, răspunde și de evenimentele dedicate Centenarului, au scos la iveală dedesubturile unor mecanisme de-a dreptul idioate, care au făcut ca, până în prezent, să nu se realizeze mare lucru din cele 2024 de proiecte legate de Marea Unire, potrivit Evenimentului Zilei.

Judecătoarea Florica Roman acuză intervenţia ambasadelor în numirile procurorilor şefi : Statul va deconta abuzurile DNA. Florica Roman, judecătoare la Curtea de Apel Oradea, acuză, într-o postare pe blog, intervenţia ambasadelor în numirile procurorilor şefi şi spune că abuzurile făcute de DNA vor fi decontate de statul român, campania fiind „susţinută fără discernământ de birocraţia de la Bruxelles şi de ambasade”, conform Gândul.

Cum a numărat ministrul Intotero că sunt 10 milioane de români în afara ţării şi unde trăiesc ei. Ministrul Natalia-Elena Intotero a făcut în ultima vreme, mai multe declaraţii în care s-a referit la cei „10 milioane de români din afara ţării”. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a explicat că în acest număr sunt incluşi „atât pe românii care trăiesc în comunităţile din diaspora, cât şi cei care trăiesc în comunităţile istorice/tradiţionale din ţările aflate în vecinatătea României”, transmite Hotnews.ro.

SRI: Cazul Teodorovici e regretabil. Verificăm 800 de diplome acordate de Colegiul de Informații. ”O comisie special înființată va verifica toate cele 800 de diplome eliberate de Colegiul National de Informații, iar până la terminarea anchetei activitatea unității de învățâmânt va fi suspendată”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. El spune că este regretabil ce s-a întâmplat în colegiul aflat în componența Academiei Naționale de Informații, relatează Rfi.ro.

Campion la fonduri europene, exclus din PSD. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud (judeţul Alba), a fost exclus din PSD, anunţând că va rămâne independent. Ciugud este comuna care a atras cele mai multe fonduri europene din ţară. Primarul din Ciugud (Alba), Gheorghe Damian, a primit, după un an de zile de așteptare,  decizia definitivă de excludere din PSD.  Potrivit primarului, decizia de excludere, luată de Comitetul Executiv Național al PSD, este semnată de preşedintele PSD Liviu Dragnea şi de secretarul general al partidului Marian Neacşu, informează România Liberă.

Augustin Lazăr, declarații fără precedent: critici pentru procurorii DNA. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susține că înregistrările care au apărut în mass-media arată miezul conduitei unor colegi din procuroratură și arată că aceștia nu pot fi acceptați în sistem. Lazăr a explicat că Parchetul General va achiziționa un sistem de transcriere automată a declarațiilor scrise, pentru că aceasta a fost una dintre marile probleme pentru care dosarele DNA au fost întoarse de la instanță, conform Stiripesurse.ro.

Şefa ICCJ: Nicio instituţie din sistemul de justiţie nu a fost scutită de scandaluri, dezvăluiri, bombe, breaking news-uri. Cristina Tarcea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat, la prezentarea bilanţului Inspecţiei Judiciare, că anul 2017 a fost unul interesant, în care „nicio instituţie din sistemul de justiţie nu a fost scutită de scandaluri, dezvăluiri, bombe, breaking news-uri”. „Vorbind de anul 2017, nu pot să nu remarc faptul că Justiţia, la fel ca întreaga societate, de altfel, a parcurs o perioadă interesantă, un an interesant”, a spus Cristina Tarcea, potrivit unui comunicat de presă, scrie Ziare.com.

Discriminări urbane. Doar 1% din străzile Bucureștiului au nume de femei celebre. Nu este egalitate cu bărbații nici la statui. Multe străzi din București au nume de personalități masculine și foarte puține au nume de femei celebre. La fel se întâmplă și în cazul statuilor din Capitală. Datele au fost menționate la dezbaterea Centennial Talks, dedicată mișcării feministe din România, transmite Libertatea.

Cifre pentru Gabriela Firea: Elcen a înregistrat în 2017 al şaptelea an consecutiv de profit şi a produs 5% din tot curentul electric al ţării. Situaţia financiară a producătorului de energie electrică şi termică Elcen contrazice ultimele afirmaţii făcute de primarul general al Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, care spunea că Elcen, fără Primărie, ar intra în faliment. „Poate, după ce o analizăm în Consiliul General, constatăm că este mai eficient să nu mai preluăm Elcen, să îi lăsăm, aşa cum înţeleg că doresc anumiţi domni de la Elcen, să rămână dumnealor, cu salarii mari, într-o entitate economică muribundă, şi se gândesc doar la interesul propriu, personal, şi nu la interesul tuturor bucureştenilor”, a declarat Firea, conform Economica.net.

Dezastru: În 2017 construcţiile au atins minimul ultimilor 10 ani: „Ponderea în PIB a sectorului de construcţii în 2017 a scăzut la 4,6 % în condiţiile în care potenţialul sectorului este de circa 8-9 %”. Creşterea economică nu s-a reflectat deloc în construcţii în 2017, pe măsură ce aceasta s-a realizat din consum şi nu din investiţii. În 2017 volumul valoric al construcţiilor a ajuns la 8,86 de mld. euro, cel mai scăzut din 2008 încoace, potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii – ARACO. În 2016 nu a fost inaugurat niciun nou tronson de autostradă, iar în 2017 s-au deschis circulaţiei numai 15 km de drum rapid, informează Ziarul Financiar.

„Adio, titlu – adio, Dică! Nu ia titlul, e curăţat!” Anunţul lui Gigi. Gigi Becali a pus presiune în direct pe Nicolae Dică, anunţându-l că va fi demis dacă FCSB ratează titlul în actualul sezon. Gigi Becali a anunţat pe 8 martie că Nicolae Dică va pleca de la Steaua dacă formaţia sa ratează titlul în acest sezon, după ce casele de pariuri au oferit deja o cotă interesantă pentru demiterea antrenorului FCSB, scrie Fanatik.ro.

Nicio șansă! Simona Halep și Irina Begu, eliminate în primul tur la Indian Wells. Simona Halep și Irina Begu au fost eliminate în primul tur al probei de dublu de la Indian Wells de Nicole Melichar (24 de ani, 902 WTA) și Kveta Peschke (42 de ani, fără clasament), scor 3-6, 6-1, 3-10. Melichar și Peschke au fost intangibile pe propriul serviciu în actul de debut. Româncele nu au avut nici măcar o șansă de break în cele 30 de minute petrecute pe teren în primul act, pierdut 3-6, relatează Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult