Unde câștigă şoferii mai mult decât programatorii | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Unde câștigă şoferii mai mult decât programatorii

Revista presei. Unde câștigă şoferii mai mult decât programatorii

scris de Șt. C
1 afisari

Scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, autorităţilor române şi reacţiile la aceasta, declaraţiile făcute de prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, la Comisia de apărare din Senat, precum şi afirmaţiile procurorului general, Augustin Lazăr, referitoare la corespondenţa purtată cu Ministerul Justiţiei pe tema protocoalelor, dar şi eliminarea Simonei Halep în primul tur la US Open sunt printre principalele subiecte ale zilei de 28 august.

În ce județe câștigă şoferii mai mult decât programatorii. Salariile șoferilor ajung și la 4.850 de lei, iar unii programatori câștigă doar 1.400 de lei. Primul comparator de salarii din România, paylab.ro, a publicat o statistică preliminară privind veniturile obținute în funcţie de meserie şi de zona geografică a ţării şi prezintă judeţele unde şoferii câştigă mai mult decât programatorii şi alţi angajaţi cu studii superioare. Conform acestor date, în unele județe, șoferii iau peste 4.000 de lei, de aproape patru ori mai mult decât unii programatori, scrie Libertatea.

Statul român, torpilat chiar de propriii lideri. Ce spun specialiştii. Sub pretextul luptei cu „statul paralel“, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu atacă repetat instituţii care formează coloana vertebrală a statului. În plus, şi preşedintele Iohannis a certat, de-a valma, Jandarmeria. Specialiştii explică consecinţele, scrie Adevărul.

Maior, explicații în două locuri. Anunț de ultimă oră! Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de control parlamentar a activităţii SRI, a declarat, luni, la „100 de minute”, la Antena3,  că în funcție de câte zile va mai rămâne în România George Maior, va încerca audierea sa în comisie pentru a lămuri aspectele care îl vizează pe acesta. Reamintim că Ambasadorul României în SUA, George Maior, va fi chemat pentru explicaţii la MAE, după ce a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Giuliani, actual avocat al preşedintelui Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea, transmite Cotidianul.

Avocatul lui Trump și scrisoarea istorică pentru Iohannis. „Excesele DNA, sub conducerea Laurei Kovesi”, protocoalele secrete din mandatul lui Maior la SRI, amendate la nivel înalt. Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost Procuror Federal și fost primar al New York-ului, a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor. În opinia acestuia, o rezolvare a subiectului care a dinamitat justiția românească ar putea fi oferită de un grup de judecători internaționali, conform Evenimentului zilei.

Am dat ordinul după 12 noaptea. Am stat într-o clădire a guvernului. Cum se contrazice prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, cu Jandarmeria. Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, a declarat, luni, că în timpul Mitingului Diasporei din 10 august nu a stat în centrul mobil de comandă, ci într-o clădire guvernamentală. Ea susţine că ordinul de evacuare a pieţei a fost emis după miezul nopţii. Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Marcel Vela, a anunţat că la următoarea şedinţă a comisiei, vor fi invitaţi la audieri prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, maiorul Laurenţiu Cazan, dar şi ministrul de Interne, Carmen Dan, şedinţa de luni fiind amânată din lipsă de cvorum, informează Gândul.

Dragnea: Reacția lui Maior după scrisoarea lui Giuliani este revoltătoare. Și-a depășit mandatul / Șeful PSD, încântat de ideea avocatului american de înființare a unei comisii internaționale pentru protocoale. Liviu Dragnea îl atacă deschis pe ambasadorul României în SUA, George Maior, despre care spune că și-a depășit mandatul când a comentat pe marginea scrisorii transmise de Rudolph Giuliani. „Din acest moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani”, a reacționat pe Facebook șeful PSD. Mai mult, Dragnea califică drept „interesantă” propunerea avocatului american privind înființarea unei comisii de judecători  internaționali în cazul protocoalelor, potrivit Hotnews.ro.

George Maior despre Rudolph Giuliani: Este un personaj spumos. Ambasadorul României în SUA, George Maior, a afirmat luni că Rudolph Giuliani este un personaj “spumos”, iar scrisoarea transmisă de acesta autorităţilor române reprezintă “expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”. “Domnul Giuliani este un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump. Verificaţi acest lucru. În orice caz, ea (n.r. – scrisoarea) este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe, care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”, a spus Maior, întrebat despre scrisoarea transmisă de Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi premierului Viorica Dăncilă, transmite Jurnalul naţional.

Lazăr: Manipularea opiniei publice, frecvent folosită pentru destabilizarea procurorilor. Manipularea opiniei publice este frecvent folosită pentru destabilizarea activităţii procurorilor, iar Ministerul Public a acţionat în permanenţă transparent, în spiritul aflării adevărului, a declarat luni procurorul general, Augustin Lazăr, care a dat publicităţii corespondenţa purtată cu Ministerul Justiţiei şi CSM, relatează Rfi.ro.

Tăriceanu: Mișcările de stradă din România nu sunt autonome. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că există suficiente probe care arată că în România mişcările de stradă nu sunt autonome, ci sunt „cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului”. „De vreo două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în lumea occidentală, în democraţiile reprezentative, o altă formă de violenţă colectivă: violenţa străzii, a mişcărilor de tip Occupy, Rezist, Indignados, Uniţi salvăm. Nu este vorba cel mai adesea decât de o violenţă de limbaj şi de atitudine” a declarat Călin Popescu Tăriceanu la Reuniunea anuală a diplomației române, conform România liberă.

Premierul Viorica Dăncilă urechează ambasadorii români: ‘Avem nevoie de o viteză mai bună de reacție’.Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, luni, diplomaților români, la Palatul Victoria, să aibă o „viteză mai bună de reacție” și să trimită Guvernului mai multe analize privind evoluțiile economice din statele în care sunt acreditați, scrie Mediafax. „Misiunilor diplomatice din străinătate le revine rolul de a fi mesagerii ofertei economice a României, facilitatorii contractelor cu mediul de afacei din țările de reședință. Sunteți cei care identifică și ajută la valorificarea oportunităților de colaborare la nivel instituțional și de companii”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, la sediul Guvernului, unde s-a întâlnit cu reprezentanții corpului diplomatic al României, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, transmite Stiripesurse.ro.

Germania îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia din România şi cere un echilibru just al separaţiei puterilor. Ministrul federal al Afacerilor Externe al RF Germania, Heiko Maas, a afirmat luni, la Bucureşti, că este ferm convins că poate fi identificat “un echilibru just al separaţiei puterilor” în privinţa reformei Justiţiei din România. “Suntem îngrijoraţi de faptul că tocmai o confruntare despre valori duce de un an şi jumătate, în România, la o polarizare a politicului şi a societăţii. Nu discuţia este cea care ne îngrijorează, pentru ca discuţiile sunt indispensabile în democraţii, ci mai degrabă duritatea disputei, care a culminat chiar în confruntări violente”, a declarat Heiko Maas, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, conform traducerii oficiale, relatează Ziare.com.

Giganţii internaţionali care importă cele mai multe produse alimentare: patru din zece sunt retaileri, iar primii sunt Lidl şi Kaufland. Patru retaileri internaționali, doi producători din industria tutunului, doi traderi de cereale și doi mari producători din industria alimentară sunt, conform ultimelor date disponibile, cei mai mari 10 importatori de produse agroalimentare din Româna. Retailerii germani Lidl și Kaufland conduc clasamentul, anunţă Economica.net.

România îşi taxează din plin industria deşi deţine resursele: gazele sunt mai scumpe decât în Italia sau Ungaria, iar energia este mai costisitoare decât în Suedia. Exportator net de energie electrică în regiune şi al patrulea cel mai mare producător de gaze la nivel european, România ajunge să-şi taxeze consumatorii industriali cu facturi la utilităţi mai mari decât cele din ţările dependende de resurse energetice. Potrivit datelor publicate de Eurostat, la finalul celui de-al doilea semestru din 2017 energia livrată clienţilor industriali din România era mai scumpă decât cea cu care erau alimentate companiile din Slovenia, Ungaria, Olanda, Bulgaria, Cehia, Finlanda şi Suedia, transmite Ziarul financiar.

Ce urmează pentru Simona Halep după eşecul de la US Open 2018. Întâi vacanţă, apoi spre Asia. Eşecul neaşteptat suferit de liderul mondial în primul tur la Flushing Meadows, scor 2-6, 4-6 contra estoniencei Kaia Kanepi, aduce modificări importante în program. Românca părăseşte competiţia mult mai devreme decât era preconizat şi este gata de o vacanţă mai lungă decât şi-ar fi dorit, notează Fanatik.ro.

Coșmar sau realitate? Simona Halep, eliminată în primul tur de la US Open după ce a fost masacrată de jocul agresiv al Kaiei Kanepi. Simona Halep (1 WTA, 26 de ani) a părăsit turneul de Mare Șlem de la US Open încă din primul tur. Liderul mondial a fost neputincios în fața jocului extrem de agresiv al estonei Kaia Kanepi (44 WTA, 33 de ani), care s-a impus cu 6-2, 6-4, după doar o oră și 17 minute de joc, transmite Gazeta sporturilor.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult