Revista presei. Urmează pronunţarea în Dosarul ICA | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Urmează pronunţarea în Dosarul ICA

Revista presei. Urmează pronunţarea în Dosarul ICA

scris de Florin BUDESCU
1 afisari

Toate încercările lui Dan Voiculescu de a eluda Legea Română se izbesc de verticalitatea completului de judecată, care se îndreaptă vertiginos spre sentinţă. Practic, azi ar trebui ca instanţa să intre în pronunţare. Aceasta durează, de regulă, cel mult o săptămână, apoi se dă sentinţa. Deci, încă o dată, puţin probabil să fie altfel: urmează pronunţarea.

Revista presei. Urmează pronunţarea în Dosarul ICA (foto:inpolitics.ro)

Dosarul ICA. S-a terminat cu fuga de Justiție a lui Dan Voiculescu. Urmează pronunţarea! Procurorii cer 10 ani de închisoare, pedeapsa cea mai blândă. În primă instanţă a primit 5. Dezbaterile se reiau astăzi, la ora 10.00 “După mai bine de 12 ore, magistrații Curții de Apel București au hotărât ca dezbaterile în acest proces să se reia astăzi, la ora 10.00. Procurorii cer 10 ani de închisoare pentru Voiculescu. Ședință de judecată fără precedent la Curtea de Apel București în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) – Dan Voiculescu. Aseară, magistrații Camelia Bogdan și Mihai-Alexandru Mihalcea au anunțat că vor rămâne în pronunțare în acest caz, trenat pe rolul instanțelor din anul 2008″ (EvZ)

Dosarul Voiculescu-ICA. Pledoariile finale, marți la 10:00, după care instanța rămâne în pronunțare. Sentinţa va fi definitivă “Insistențele avocaților de a amâna pledoariile finale pentru marți au avut până la urmă succes. Președinta completului, judecătoarea Camelia Bogdan, a decis ca ultimul cuvânt al apărătorilor să fie ascultat marți, 5 august, de la ora 10. Una dintre cauzele acestei amânări a fost bombardamentul cu cereri de administrare de probe, după ce această fază procedurală a fost epuizată” (România liberă)

Scenarii pentru Prezidenţiale în funcţie de doi indicatori-cheie. Posibile negocieri Ponta-Băsescu pentru noiembrie “Mulţi analişti vehiculează scenariul unei înţelegeri Ponta-Băsescu, unii avansând chiar varianta tandemului Ponta-preşedinte, Băsescu-premier” (Bursa)

Suspiciunea lui Diaconescu. Conspiraţie pentru împărţirea conducerii statului după alegerile prezidenţiale “Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, a lansat luni ideea că ar putea exista o înțelegere între partidele de la putere și o parte din opoziție prin care cele două tabere ar urma să își împartă funcțiile principale din stat, respectiv pe cea de președinte și cea de premier” (Puterea)

Predoiu, îngrijorat de vulnerabilităţile lui Iohannis “Cătălin Predoiu, prezidențiabilul PDL, a declarat, luni, că are anumite îngrijorări cu privire la candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, din cauza procesului acestuia cu ANI, şi a arătat că alegerile «trebuie abordate cu riscuri minime»” (Cronica română)

PNL şi PSD au ajuns la partaj pentru desfiinţarea USL. Lideri liberali: “Nu se poate refuza divorţul pe motiv că avem un credit comun” “PSD a refuzat invitaţia PNL de a avea o discuţie despre desfiinţarea USL, pesediştii cerându-le liberalilor să-şi plătească datoriile către furnizori înainte de a se adresa instanţei. Potrivit datelor prezente pe site-ul Ministerului de Finanţe, USL are datorii care trebuie plătite, într-o perioadă de până la un an, de aproximativ 10 milioane de lei, în timp ce deficitul era la sfârşitul lui 2013 de 1.020.721 lei” (Gândul)

Duşa face tabără de refugiaţi PSD la MApN “Multor pesedişti mai grei sau mai mărunţei pe linie de partid, care se aciuaseră şi ei pe niscaiva funcţii de conducere în aparatul central de stat după câştigarea alegerilor de către defuncta USL, le-a ajuns acum cuţitul la os” (Puterea)

Patriarhia Română: Biserica dezaprobă confruntarea olitică motivată religios “Patriarhia Română face un apel către reprezentanții clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidențiale din toamnă acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/ 2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației” (Curentul)

De ce nu funcţionează irigaţiile în România “În urma unui audit, Curtea de Conturi a constatat că nu a existat suficientă voinţă din partea Ministerului Agriculturii sau a ANIF. Supoziţia că organizaţiile care au primit gratis infrastructura de irigaţii vor putea să le ţină în funcţiune s-a dovedit nerealistă şi hazardată. Nu a fost stimulată asocierea fermierilor pentru a iriga la comun, iar mulţi care au primit subvenţii sau despăgubiri pentru secetă au primit bani degeaba” (Curierul naţional)

Cât de greu e să devii român: ce trebuie să facă nigerianul Fatai pentru a fi pe teren în meciul Grecia – România “Dacă va rata confruntarea cu Grecia, vârful Astrei are şanse bune de a cuceri publicul român într-un meci cu o încărcătură emoţională foarte mare, cel cu Ungaria. Tricolorii vor întâlni naţionala maghiară pe Arena Naţională, la 11 octombrie, timp suficient pentru ca Fatai să-şi rezolve până atunci formalităţile legate de naturalizare” (Adevărul)

StareaPresei.ro

20 comentarii

pathfinder 05-08-2014 - 10:30

La multi ani!

pathfinder 05-08-2014 - 11:25

Astia de la A3 vorbesc de oua si gaini…
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

pathfinder 05-08-2014 - 11:37

Santajistul Voiculescu vorbeste despre „libertatea presei”!?!
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

urbos 05-08-2014 - 10:59

Auzi la dementii closetesti, „verticalitatea completului de judecata”, hahaha, adica un grup de scursuri staliniste, puse sa execute ordine, gunoaie numite ilegal sa judece cazul si are habar n-au ce contin zecile de mii de pagini ale dosarului. Taratura Kovesi dadea ordine in direct. Iar viermii basisti guita ca nici pomeneala de dictatura, regurgitand fecalele Kiorului despre statul de drept si justitia independenta. Sa mori de ras cu slugile astea limbiste si demente.

pathfinder 05-08-2014 - 11:01

Enjoy!

urbos 05-08-2014 - 11:30

Iesi!

pathfinder 05-08-2014 - 11:36

Mai cacatule, tocmai tu vorbesti de slugi?!?
Ia citeste-ti rahatu de postare si vezi daca nu cumva iti faci autoportretul…

Enjoy!

urbos 05-08-2014 - 11:40

Scursura amarata iesi!

pathfinder 05-08-2014 - 11:41

Ce ai mai oligofrenule?
Altceva nu stii?

pathfinder 05-08-2014 - 11:48

Uite mai soricel ce spune avocatul lui Voiculescu:

„Profesorul Mateut citeaza si dintr-o carte scrisa de judecatoarea Bogdan in argumentatia sa: „Dna presedinta, ne aflam in prezenta unei pluralitati de infractiuni””

pluralitati de infractiuni
pluralitati de infractiuni
pluralitati de infractiuni

Intelegi mai debile?
Infractiuni!
Da’ matale o dai inainte cu dictatura, cu Kiorul, cu ce-ti mai vine tie pe la gura inspumata…

pluralitati de infractiuni
Tampitule!

pathfinder 05-08-2014 - 12:28

Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!
N-ai comentat nimic la subiect.
Numai: Iesi! Iesi! Iesi!

Si cand iti spun ca esti oligofren te superi…

By the way, n-asa ca iar te invarti ca potaia in jurul cozii?
Sau, ma rog, in cazul tau in jurul rahatului pe care l-ai postat?
Deci nu esti doar prost, matale esti si prost si incapatanat!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

pathfinder 05-08-2014 - 13:00

🙂

“Mateut cere continuarea judecarii pe fond si in privinta infractiunii prescrise deja, pe motiv ca Dan Voiculescu tine sa-si dovedeasca nevinovatia, desi practic a scapat de aceasta acuzatie.”

Sa-si dovedeasca nevinovatia!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

Dar!
“Astel cum e definita ea de Codul Penal, nu este alteva decat infractiune de tainuire. Se suprapune perfect pe infractiunea de tainuire, cum este prevazuta in noul Cod Penal”

Carevasazica e vinovat sau nevinovat?!?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

pathfinder 05-08-2014 - 10:59

E groasa!
Se strange latul…

„Mateut contraataca si face o noua cerere de recuzare a judecatorilor, a treia la rind. Cele doua recuzari de ieri au fost respinse. „Exista suspiciunea ca impartialitatea completului este afectata, doamna Presedinta”, isi sustine Mateut cererea de recuzare.”

pathfinder 05-08-2014 - 12:59

„Mateut cere continuarea judecarii pe fond si in privinta infractiunii prescrise deja, pe motiv ca Dan Voiculescu tine sa-si dovedeasca nevinovatia, desi practic a scapat de aceasta acuzatie.

Sa-si dovedeasca nevinovatia!
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

Dar!
“Astel cum e definita ea de Codul Penal, nu este alteva decat infractiune de tainuire. Se suprapune perfect pe infractiunea de tainuire, cum este prevazuta in noul Cod Penal”

Carevasazica e vinovat sau nevinovat?!?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-08-2014 - 19:43

De pe nisipul alb al Destin-ului, de sub o umbrela imensa, sub un soare care arde blind la 91deg F, cu o Stella Artois in mina, lenevind in fata unui ocean fara valuri limpede ca un cristal, asteptarea verdictului dosarului ICA imi da sperante ca spurcaciunea umana voiculescu va intra pe cel putin 10 ani la puscarie. Romania se curata incet, incet de jeg, iar bacteriile umane care s-au hranit copios din zoaiele de la Haznaua 3, dispar facind poc!, poc!, exact ca in reclama cu dish washer detergent Palmolive. Poc, poc, poc, si dispar ! 🙂

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 05-08-2014 - 23:41

Aflat în sala de judecată, pentru eventualitatea în care patronul Voiculescu se scapă pe el, iar ăia de la Curtea de Apel n-au hârtie igienică la toaletă, Mircea Badea ne ţine la curent cu tot ce se întâmplă la procesul ICA. Mai de dimineaţă, el ne-a anunţat că în sală e „infern”, făcând referire însă nu la plantaţia de morcovi de la curul patronului, ci la căldura insuportabilă. Tocmai din această cauză, ţucălarul lui Felix şi-a trimis propriul ţucălar, numit, culmea coincidenţei, tot Felix, să-i aducă două cămăşi de schimb.

Având în vedere ce va urma, este absolut sigur că doar una dintre cămăşi e de schimb, cealaltă e de forţă. Am mai aflat, pe surse, ceva ce Mirci nu a vrut să scrie pe Facebook, fiindcă îi e ruşine: pe lângă cămăşi, cunoscutul comic al micului ecran ar fi primit şi o pereche de pamperşi, măsura 46, şi o pereche de pantaloni perfect asortaţi la situaţie. Adică maro.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult