Revista presei. Vanghelie aruncă bomba | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Vanghelie aruncă bomba

Revista presei. Vanghelie aruncă bomba

scris de Z.V.
12 afisari

Vanghelie aruncă bomba din „informațiile lui”, Băsescu îl face pe Dragnea „psihopat” şi „incult”, Victor Ponta profețește apocalipsa, dar şi revoluție în primul „11” al Argentinei sunt printre principalele subiecte ale zilei de 25 iunie.

Vanghelie aruncă bomba din „informațiile lui”. Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a susținut, duminică, la Antena 3 că în data de 19 iunie mai mulți judecători de la instanța supremă s-au întâlnit în casa lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, pentru a se discuta despre unele dosare, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea, relatează Cotidianul.

Surse. Viorica Dăncilă a anulat o vizită externă ca să rămână în ţară săptămâna viitoare, când PSD pregăteşte ordonanţa de urgenţă pe Codul penal. Premierul Viorica Dăncilă a anulat pe ultima sută de metri vizita programată la începutul săptămânii viitoare în Oman, invocând situaţia politică internă, au declarat surse guvernamentale pentru „Adevărul“. Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legislaţiei penale, care va anula condamnarea liderului PSD Liviu Dragnea, susţin surse politice.

Băsescu l-a nimicit pe Dragnea cu un atac în premieră. Liderul PSD este „psihopat” şi „incult” în opinia fostului preşedinte. Într-o nouă reacţie pe contul personal de socializare, fostul preşedinte Traian Băsescu îl spulberă pe Liviu Dragnea punându-i diagnosticul de psihopat avid de putere. În postare îi „denunţă” şi pe cei care îl „ling pe Daddy agravându-i boala”, potrivit Evenimentul Zilei.

Preferă să moară în picioare şi nu se târăşte în genunchi. Un consilier local PSD cere demisia lui Dragnea, cu riscul de a fi dat afară din partid. Cristian Toader Pasti, consilier local PSD Târgu-Jiu, spune că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de onoare. Dacă va fi exclus din partid din cauza acestei afirmaţii, consilierul spune că preferă ”să moară în picioare” şi că ”nu se târăşte în genunchi”, precizează Gândul.

Rectorii universităților cer depolitizarea totală și vor să fie implicați în elaborarea noii legi a Educației. Rectorii universităţilor din Consorţiul ”Universitaria” au discutat, la Cluj-Napoca, despre necesitatea adoptării unor măsuri privind calitatea învăţământului superior, finanţarea acestuia, necesitatea reevaluării şcolilor doctorale şi a criteriilor de clasificare a universităţilor, si au cerut depolitizarea totală a conducerii Consiliului Naţional al Rectorilor, scrie Hotnews.ro.

Tomac: Cei din PSD, obişnuiţi din 6 în 6 luni să-şi schimbe guvernul. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că liderul social-democrat Liviu Dragnea trebuie să facă „trei paşi” – să susţină moţiunea de cenzură, să demisioneze din fruntea Camerei Deputaţilor şi să elimine de pe agenda PSD suspendarea preşedintelui Iohannis, subliniind că numai astfel acesta poate ieşi din „înfundătura în care a intrat singur”, notează Jurnalul.ro.

Administrația Națională a Penitenciarelor: În detenţie se află doar 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu, nu câteva mii. Sorin Dumitraşcu,președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor califică drept ipocrită reacţia liderului PSD şi mai spune că în continuare marea problemă a penitenciarelor este legată de calitatea condiţiilor de detenţie, informează Rfi.ro.

Stănescu, despre abuzul în serviciu: Unul singur dacă e condamnat, este pe nedrept. Numărul persoanelor aflate în penitenciare pentru abuz în serviciu este irelevant, spune vicepremierul Paul Stănescu. ”Unul singur dacă este, nu trebuie o sută sau o mie, este pe nedrept”, este de părere Stănescu, transmite România Liberă.

Victor Ponta profețește apocalipsa: ‘Se pregătește o mare criză legată de guvernare! Mă așteptam ca Dragnea să ia 6 luni’. Victor Ponta anunță că România va intra într-o mare criză guvernamentală! Fostul premier consideră că explozia cursului valutar, a ROBOR, dar și faptul că importurile depășesc cu mult exporturile, coroborate cu ceea ce se întâmplă pe scena politică vor duce la momente de cumpănă pentru români, titrează Stiripesurse.ro.

Moțiunea de cenzură prin care Opoziția cere demiterea Guvernului Dancila, citită luni în Parlament. Moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dancila, o urgență națională!”, depusă de PNL, USR și PMP, va fi citită, luni, în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, dezbaterile și votul fiind programate pentru ședința de miercuri. Fiecare formațiune politică are criticile sale, relatează Ziare.com.

Mesaj al Ambasadei SUA pentru România, în zilele când se decide viitorul gazelor din Marea Neagră: Nu sprijiniţi gazoductul rusesc Nord Stream! Ambasada SUA la Bucureşti a publicat un mesaj în care li cere românilor să nu susţină construcţa gazoductului rusesc Nord Stream 2, prin care exporturile de gaze reseşti spre Europa vor creşte. Zilele următoare au loc ultimele discuţii înParlamentul de la Bucureşti pe marginea legii offshore, de care depinde viitorul resurselor de gaze din Marea Neagră, care ar mai atenua dependenţa zonei noastre de importurile de gaze din Rusia, publică Economica.net.

Cât costă atacurile teroriste din Europa. Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti şi mutilarea pe viaţă a victimelor, terorismul are un efect economic semnificativ, având ca victime colaterale afaceri, oraşe şi naţiuni care pierd miliarde de euro când se face bilanţul atacurilor, scrie site-ul oficial al Forumului Economic Mondial, citat de Ziarul Financiar.

Condiția lui Victor Ponta pentru a vota moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă. “Dacă PNL nu mai insistă cu…” În actuala conjunctură politică, multă lume este curioasă să afle condiția lui Victor Ponta pentru a vota moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă. Iar fostul premier a dezvăluit-o deja… Ei bine, fostul premier Victor Ponta, liderul partidului ProRomânia, spune că el și colegii săi din Parlament vor vota moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Dăncilă cu o condiție, titrează Libertatea.

Revoluție în primul „11” al Argentinei – 4 vedete l-au enervat pe Sampaoli și sunt OUT din echipă! Presiunea asupra lui Jorge Sampaoli este mai mare ca niciodată. Fanii, presa, propriii jucători și chiar oficialii Federației din Argentina i-au cerut să schimbe echipa, iar selecționerul s-a conformat, relatează Gsp.ro.

Optimi de poveste la CM 2018! Toate calculele după etapa a doua! Luni, marţi, miercuri şi joi se vor disputa meciurile din ultima etapă a fazei grupelor de la Campionatul Mondial 2018. În urma acestor meciuri se vor stabili meciurile din optimile de finală ale turnelui final din Rusia, scrie Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult