Vremuri grele la Petrom: mii de oameni dați afară | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Vremuri grele la Petrom: mii de oameni dați afară

Revista presei. Vremuri grele la Petrom: mii de oameni dați afară

scris de Z.V.
8 afisari

Sosirea sicriului cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana la Palatul Regal din București, depunerea de către Delia Popescu a jurământului de învestitură în funcția de ministru al Comunicațiilor, prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, suplimentarea plafonului de garanții pentru programul „Prima Casă”, audierile de la la DIICOT și DNA în dosarul presupușilor traficanți de arme din România și respectiv în dosarul de trafic de influență al lui Bogdan Olteanu, dar și prestația sportivilor români la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro sunt principalele subiecte ale zilei de 11 august.

Petrom

Petrom

Vremuri grele la Petrom! Sute de sonde închise și mii de oameni dați afară, titrează Puterea. La doi ani de la prăbușirea prețurilor la petrol, efectele continuă să se vadă, inclusiv în România. Cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, a anunțat că va închide în total în acest an 250 de sonde, asta după după ce anul trecut compania a închis 350 de sonde neprofitabile și a renunțat la circa 1.200 de angajați. Compania controlată de grupul austriac OMV are în producție circa 7.600 de sonde. Pe de altă parte, vânzările de benzină și motorină sunt tot în creștere, ca urmare a scăderii prețului la carburanți. Ieftinirea barilului de petrol se vede și în numărul de angajați al companiilor petroliere, care scade în fiecare an. Numărul de angajați al OMV Petrom a scăzut cu 7% în ultimul an de zile. La 30 iunie 2016, compania avea 15.237 salariați, față de 16.450 angajați la sfârșitul primului semestru al anului trecut.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost depus la Palatul Regal din București, relatează Jurnalul Național. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost depus miercuri seară în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei. Aici va fi oficiată o rugăciune catolică, prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu, în prezența reprezentantului Patriarhiei Române, IPS Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.

Iohannis: Simplitatea și căldura umană a Reginei Ana o așază între simbolurile României, citează Jurnalul Național. Președintele Klaus Iohannis, care a venit miercuri dimineață la Castelul Peleș pentru a prezenta condoleanțe familiei regale, a părăsit domeniul regal după aproximativ 15 minute. Șeful statului a depus o coroană, a aprins o candelă și a scris un mesaj în cartea de condoleanțe.

Regina Ana, omagiată de doi șefi de stat. Ușa regilor a fost deschisă doar pentru președinți: al României și al Moldovei, titrează Evenimentul Zilei. Trupul neînsuflețit al Reginei Ana s-a aflat, ieri, pentru o zi, în Sala Mare Regală a Castelului Peleș. Întâmplarea face ca soția Regelui Mihai să se afle pe catafalcul din reședința de vară a regilor României la exact 141 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș, de către însuși Carol I, în 10 august 1875.

Noul ministru al Comunicațiilor, Delia Popescu a depus jurământul de învestitură în funcție, scrie Evenimentul Zilei. Miercuri, 10 august, Delia Popescu a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, scrie Agerpres. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni în prezența președintelui României. Delia Popescu este noul ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, înlocuindu-l pe Marius Bostan, care a fost demis din funcție la începutul lunii iulie.

Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, aflăm din Capital. Guvernul a aprobat miercuri prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, a anunțat premierul Dacian Cioloș. Premierul a adăugat că veniturile bugetare ‘au fost până pe primul semestru mai mari decât cele prevăzute cu o sumă de peste 3 miliarde de lei, care se regăsește în plus în alocarea bugetară față de ceea ce a fost decis pentru 2016’.

Marian Munteanu anunță că va candida pentru un mandat de senator în București, informează România Liberă. Marian Munteanu, fostul lider al protestatarilor din Piața Universității și fost candidat al PNL pentru Primăria Capitalei, a anunțat miercuri că va candida pentru un mandat de senator. Marian Munteanu a declarat că partidul pe care l-a înființat recent, Alianța Noastră, își propune un scor de 8 — 13 la sută la alegerile parlamentare din anul 2016.

PNL susține că o eventuală moțiune PSD ar avea scopul să blocheze eforturile Guvernului pentru facilitarea votului în diaspora, potrivit ziarului România Liberă. Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, miercuri, că nu l-ar surprinde ca PSD să depună moțiune de cenzură, afirmând că astfel social-democrații își propun să împiedice măsurile legislative pe care Guvernul vrea să le ia pentru facilitarea votului românilor din diaspora. În schimb, PSD neagă această argumentație a PNL.

„Traficanții” de arme din reportajul Sky News, ridicați de DIICOT. Toți sunt vânători, scrie Jurnalul Național. Procurorii DIICOT efectuează miercuri șapte percheziții în locații din Târgu Mureș și Bistrița Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, o persoană a fost adusă la sediul central al DIICOT, urmând ca alte patru, presupușii traficanți, să fie aduse la audieri.

Daniel Horodniceanu (DIICOT): Cred că scenariul traficanților de arme fost pus la cale de jurnaliștii britanici, citează Q Magazine. Postul britanic de televiziune Sky News a declarat, la solicitarea Digi24, că jurnalistul Stuart Ramsay și echipa sa au realizat un reportaj „temeinic” pe teama traficului de arme din România, iar Sky News susține pe deplin materialul difuzat. Răspunsul postului britanic de televiziune vine după ce miercuri autoritățile române au anunțat că reportajul difuzat de Sky News despre o presupusă contrabandă cu arme care s-ar desfășura în România este o înscenare, o filmare „regizată”, pusă la cale de jurnalistul Stuart Ramsay, care ar fi plătit trei români pentru a „juca” rolul unor traficanți de arme.

Dan Mihalache despre cazul Sky News: S-ar putea să fie implicații care țin de geopolitica zonei, citează Q Magazine. Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a sugerat miercuri că ar putea fi și „alte elemente” legate de publicarea articolului Sky News în care sunt prezentați traficanți de arme din România care vând arme obținute din Ucraina, inclusiv teroriștilor, elemente care țin de „geopolitica zonei”, informează Hotnews. Ambasadorul a precizat că aceste elemente țin de „nivel speculativ”.

Reportajul Sky News, făcut praf chiar de Agenția britanică pentru combaterea criminalității, transmite Gândul. Agenția Națională britanică pentru combaterea criminalității (NCA) a comunicat că postul Sky News a prezentat o filmare unui ofițer al instituției, precizând că NCA a făcut comentarii generale despre traficul ilegal de arme din estul Europei răspunzând unei întrebări despre Ucraina. Răspunzând unor întrebări la mențiunile făcute despre NCA în reportajul realizat de postul Sky News, Biroul de presă al Agenției Naționale britanice pentru Combaterea Criminalității a confirmat că, într-adevăr, o filmare i-a fost prezentată unui ofițer al instituției.

Bogdan Olteanu, audiat la DNA, scrie Ziarul Financiar. Fostul viceguvernator al BNR a ajuns, miercuri dimineața, la sediul DNA, acesta prezentându-se la parchet în baza unei citații emise de procurori, în prezent Bogdan Olteanu fiind cercetat în arest la domiciliu fiind acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Fostul viceguvernator al BNR este acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Fostul ministru Attila Korodi, la DNA, transmite Cotidianul. Korodi nu a dorit să ofere detalii despre motivul pentru care a dat declarații la DNA, dar a recunoscut, totuși, că a explicat procurorului care era procedura de numire a guvernatorului, în perioada în care el a fost ministru.

Zece ani de închisoare pentru notarul care l-ar fi înșelat pe Gigi Becali. Decizia nu este definitivă, aflăm din Adevărul. Judecătorii Curții de Apel București au condamnat-o, miercuri, la zece ani de închisoare pe Roxana Oprescu, notarul public care l-ar fi înșelat pe Gigi Becali cu un milion de euro, după ce a eliberat un fals certificat de moștenitor pentru Casa Vernescu. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cătălin Cherecheș scapă de arestul preventiv, notează România Liberă. Primarul suspendat al municipiului Baia Mare a scăpat, miecuri, de arestul preventiv și urmează să fie plasat în arest la domiciliu, au decis magistrații Curții de Apel Cluj, informează Agerpres.

Avocatul Poporului se mută la Palatul Parlamentului, anunță Puterea. Instituția Avocatul Poporului va funcționa în Palatul Parlamentului, după ce Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat atribuirea unor spații în acest sens.

Un nou tip de concediu pentru angajații români. Legea intră în vigoare mâine, relatează Economica.net. Începând din data de 12 august, angajatorii români vor fi obligați să acorde un nou concediu salariaților. Se numește concediu de acomodare, are o durată de un an, este plătit, și se acordă celor care vor să înfieze un copil.

Statul dă drumul la robinetul despăgubirilor de la ANRP: alți 256 mil. lei plătiți în august, citim în Capital. Statul a plătit, la începutul acestei luni, 256 de milioane de lei despăgubiri pentru drepturi litgioase câștigate în instanță, pentru proprietăți confiscate de regimul comunist. Dosarele despre care vorbim sunt foarte cunoscute și au intrat inclusiv în vizorul DNA și al Corpului de Control al Premierului. Plățile vin în contextul în care apar tot mai multe avertismente cu privire la trecerea pragului deficitului bugetar. De altfel, cheltuielile suplimentare cu plata gărzilor medicilor au fost amânate cu o lună, respectiv 1 octombrie, tocmai din lipsă de resurse.

Cât a recuperat ANAF din prejudiciul creat de milionarii condamnați definitiv pentru corupție, citim în Curierul Național. Fiscul a recuperat în primele șase luni a anului aproximativ 80 de milioane de euro (18 milioane de euro) de pe urma bunurilor sechestrate de la cei care au fost condamnați definitiv. Cele mai mari sume au fost sume au fost recuperate prin vânzarea bunurilor sechestrate de la Marian Iancu, Ovidiu Tender, Dan Voiculescu, Mihai Stoica și frații Giovanni și Ioan Becali.

Ministerul Mediului a demarat programul de finanțare a rețelei de alimentare pentru mașini electrice, transmiteEconomica.net. Ministerul Mediului a lansat, miercuri, ghidul „Infrastructură de alimentare verde’, care dă posibilitatea primăriilor, instituțiilor publice și agenților economici să realizeze în perioada următoare proiecte de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice și hibrid, potrivit News.ro.

Ministrul Finanțelor: Programul Prima Casă va fi suplimentat. În septembrie se decide dacă acesta va mai continua, noteazăEconomica.net. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are în vedere suplimentarea plafonului de garanții pentru programul ‘Prima Casă’, urmând ca luna viitoare să se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu și lung, a declarat miercuri ministrul de resort, Anca Dragu.

Adrian Vasilescu, BNR: De unde a fost „pescuit” tânărul de 39 de ani Tudor Grosu ce-l va înlocui de la 1 septembrie pe directorul uneia dintre cele mai sofisticate direcții din BNR, scrie Ziarul Financiar. Deja i-ați văzut fotografia în Ziarul Financiar: frunte înaltă, figură luminoasă, privire inteligentă. Tudor Grosu. După ce a absolvit, la ASE București, Economia și Dreptul Afacerilor, a fost câțiva ani jurnalist la Radio România Actualități, în redacția economică. În ’99 a susținut un concurs la ASE, care l-a propulsat în lumea academică. Lector universitar. A urmat doctoratul la ASE. Până aici nimic deosebit. O carieră de succes, ca atâtea altele.

Cercetarea agricolă românească, falimentată de multinaționale, informează Puterea. Se alege praful de cercetarea agricolă românească, domeniu considerat odată drept unul de elită. Fermierii români au devenit dependenți de multinaționale, care au acaparat piața de semințe, astfel că domeniul cercetării agricole a ajuns în faliment. În context, reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe — Agrostar solicită Guvernului reorganizarea stațiunilor ți institutelor de cercetare-dezvoltare din sectorul agricol. Situația e cu atât mai tristă cu cât cercetătorii români au susținut timp de 70 de ani agricultura locală și au transformat România în ‘grânarul’ Europei. Institutele renumite pentru agricultura românească erau Fundulea — Călărași, Băneasa Giurgiu, Podul Ilioaiei — Iași, Albota — Argeș sau Lovrin — Timiș, dar după 1990 cercetarea agricolă nu a mai fost o prioritate.

11 sporuri, indemnizație de conducere și de pensionare, ajutoare consistente, oferite salariaților CFR Călători, aflăm de pe Economica.net. Care sunt avantajele angajării la CFR Călători, companie națională care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor: 11 sporuri se acordă la CFR Călători. Pe trei dintre ele le primesc majoritatea angajaților companiei: sporul pentru ore festive, sporul pentru condiții grele de muncă feroviară, și cel pentru muncă în timpul nopții. 471 de șefi primesc indemnizații de conducere, de până la 50% din salariul de bază. Salariații care au contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată au dreptul la călătorii gratuite în interes personal și de serviciu la clasa a II-a, cu trenuri Regio și InterRegio. Compania susține și premiază angajații care se căsătoresc și devin părinți, și acordă indemnizații la pensionarea angajaților săi.

Soții Bodnariu, puși sub urmărire penală de procurorii norvegieni, pentru violențe asupra copiilor, scrie Adevărul. Ancheta desfășurată de către Procuratura din Norvegia, independentă de investigația realizată de sistemul de Protecție a Copilului (Barnevernet), a stabilit ca Marius și Ruth Bodnariu să fie puși sub urmărire penală pentru violențe în creșterea celor cinci copii ai lor. Procurorii au adus acuzații împotriva ambilor părinți, în deja celebrul caz al familiei Bodnariu din Norvegia. Informația a fost confirmată, pentru presa norvegiană, de cei doi avocați ai părinților.

Profesorii și elevii navetiști ar putea avea locuințe de serviciu, anunță Libertatea. Mulți elevi dar și profesori sunt nevoiți să străbată zilnic kilometrii întregi pentru a ajunge la școală întrucât unitățile de învățământ în care predau sau învață nu se află în localitatea de domiciliu. Pentru a le ușura munca dascălilor, dar și pentru a-i ajuta pe elevi, aleșii se gândesc la o propunere legislativă prin care să ceară ca în acele localități în care se face naveta, pentru ca dascălii și copii să ajungă la școală, să se construiască locuințe sociale în care să stea locuiască profesorii și copii.

Mai aproape de adevăr: România — Muntenegru 25-21. Naționala de handbal are nevoie de încă trei puncte pentru a se califica în sferturi, informează ProSport. Au venit și primele vești bune din Brazilia, din partea naționalei de handbal feminin. În meciul trei din Grupa A, România a învins Muntenegru cu 25-21, la capătul unui joc în care echipa a crescut ca evoluție pe măsură ce finalul de joc s-a apropiat. Situația rămâne însă complicată în grupă, mai ales că Spania a câștigat în fața Brazilei cu 25-21.

Tiberiu Dolniceanu acuză arbitrajul, după eliminarea din „sferturi” la sabie: „Acolo s-a rupt totul”, citează Gazeta Sporturilor. Tiberiu Dolniceanu a fost eliminat în sferturile de finală ale probei individuale de sabie, la Jocurile Olimpice din Rio. Dolniceanu a fost învins de ungurul Aron Szilagyi, campionul olimpic en-titre, scor 10-15.

Chiajna se califică în Cupa Ligii după ce s-a impus la penalty-uri în fața celor de la Pandurii. Se știu două „sferturi”, relatează Gazeta Sporturilor. Concordia Chiajna a învins Pandurii la penalty-uri (5-4 d.pen.) și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii, unde va întâlni ACS Poli Timișoara.

Florin Tănase, la prima conferință de presă în calitate de jucător al Stelei: „Nu cred că altă echipă din România ar fi putut să mă cumpere”, anunță Gazeta Sporturilor. Florin Tănase este de părere că Steaua este singurul club din România care și-ar fi permis să plătească pentru transferul său și îi roagă pe suporterii roș-albaștri să aibă răbdare cu evoluțiile sale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult