Acasa Revista Presei Revista presei. Ziua în care ne alegem preşedintele

Revista presei. Ziua în care ne alegem preşedintele

scris de Z.V.
6 afisari

16 noiembrie – ziua în care românii își aleg președintele; care sunt costurile reunificării Moldovei cu România; peste 1 miliard de euro ajunge în conturile agricultorilor prin sprijinul acordat pe suprafață; topul autovehiculelor furate în 2014 și Ana Maria Brânză – argint la Cupa Mondială de spadă, iată subiectele principale abordate de prea centrală apărută în acest week-end.

presedinte ponta sau iohannisRomânii sunt așteptați duminică, 16 noiembrie, la urne pentru a alege, în cel de-al doilea tur de scrutin, noul președinte al României dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta. Din cei 18,3 milioane de cetățeni cu drept de vot, în jur de 9,5 milioane de români au mers la urne în primul tur și au ales unul dintre cei 14 candidați înscriși inițial în cursa pentru Cotroceni, scrie Gândul.

Numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică este de 18.281.625, potrivit celor mai recente date furnizate, sâmbătă, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot și 11.808.375 de timbre autocolante, acestea fiind predate sâmbătă președinților Birourilor electorale ale secțiilor de votare, notează Evenimentul Zilei.

 

Românii din Munchen s-au așezat la coadă de sâmbătă seara, ca să fie siguri că vor votat duminică, potrivit unei fotografii pe care a postat-o pe Facebook un român din GermaniaMirceaDaian. Oamenii s-au fotografiat cu periuțele de dinți în mâini, pentru a sugera că sunt hotărâți să rămână în stradă până la deschiderea urnelor, susține Cotidianul.

Votul de duminică în turul doi al alegerilor prezidențiale are ca miză alegerea între Victor Ponta și Klaus Iohannis, respectiv între două tipologii de președinte, dar va arăta și dacă românii mai sunt interesați de exercitarea celui mai important drept democratic câștigat la Revoluție, arată o analiză preluată de Adevărul.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a făcut sâmbătă, în cadrul vizitei de lucru pe care a efectuat-o la Paris, un apel la membrii partidelor politice din comisiile de vot din această țară să fie prezenți duminică astfel încât toate secțiile de votare să poată funcționa la capacitate maximă, scrie Jurnalul Național.

Autoritățile din Brașov au comemorat trecerea a 27 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu. Regimul Ceaușescu a pedepsit aspru pe participanții la incidente, notează Puterea.

Departamentul geoeconomic al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), coordonat de Petrișor Peiu, a realizat o analiză a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România, pe baza grilei germane de evaluare a costurilor reunificării, informează Adevărul.

Leul câștigă pe piețele forex față de dolar și este stabil față de euro, anunță Economica.net. Leul se aprecia cu 0,43% față de dolar pe platformele non stop de tranzacționare, dar era relativ stabil față de euro, potrivit cotațiilor live Bloomberg.

Un milion de dolari, într-un singur an. Asta a fost principala afacere din 2013 a unei firme de ecologizare controlate de gruparea lui Sebastian Ghiță — deputat de Prahova, prieten asumat al premierului Victor Ponta și aspirant la președinția executivă a PSD—, se arată într-o investigație RISE Project preluată de România Liberă.

Infrastructura din România a fost și rămâne o mare problemă și un factor care le dă multora de gândit dacă să investească sau nu în pe piața locală, spune Mugurel-Horia Rusu, directorul general al Hornbach România, citat de Ziarul Financiar.

Anual, peste 1 miliard de euro ajunge în conturile agricultorilor prin sprijinul acordat pe suprafață. În 2013, cei mai mari 42 de fermieri din țară au obținut împreună 45 milioane de euro, susține Capital.

Agricultorii vor primi integral, începând cu 1 decembrie, plata pe suprafață asigiurată din fonduri europene și de la bugetul național, respectiv încă 90 euro/ha, avansul de 65 euro fiind deja în contul fermierilor, a declarat ieri pentru Agerpres ministrul de resort, Daniel Constantin, notează Bursa.

Hoții dau dovadă de imaginație atunci când fură autoturisme. Au în arsenal unghiere, șurubelnițe, până la dispozitive electronice sofisticate. ‘Evenimentul zilei‘ vă prezintă topul autovehiculelor ‘subtilizate’, în 2014.

Nimeni din România, cu excepția celor care lucrează aici sau au un motiv foarte bun pentru o vizită, nu vrea să fie văzut intrând pe porțile de lemn ale clădirii din strada Știrbei Vodă, notează Gândul. „Cândva o agenție latentă, DNA conduce acum acțiuni neașteptat de viguroase împotriva fraudei și a corupției de la nviel înalt”, notează New York Times, într-un material despre Direcția Națională Anticorupție și șefa instituției, Laura Codruța Kovesi.

Ana Maria Brînză a cîștigat medalia de argint la Cupa Mondială de spadă feminin de la Xuzhou (China). Românca a fost învinsă în finală de unguroaica Szasz Eemese, scor 9-14, și a terminat a doua în China, anunță Gazeta Sporturilor.

România a câștigat primul meci după revenirea lui Anghel Iordănescu pe banca tehnică, 2-0 cu Irlanda de Nord, o partidă care a schimbat percepția majorității fanilor asupra jocului echipei naționale. La prima vedere, lucru sesizabil și din comentariile cititorilor Pro Sport, România a abandonat tactica defensivă a lui Pițurcă pentru un joc mult mai ofensiv, bazat pe creație.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult