Acasa Revista Presei Rusia gata de invazie (revista presei)

Rusia gata de invazie (revista presei)

scris de Florin BUDESCU
2 afisari

Rusia gata de invazie Un efort logistic precum cel necesar pentru un asemenea gest militar fără precedent după al doilea război necesita o pregătire amplă, luni şi luni de zile. Acum, Rusia pare pregătită să acţioneze. Nu ştim însă unde, cum, în ce măsură, până când şi până unde. Sintagma „Rusia gata de invazie” înseamnă, pentru războiul de-al treilea val, că Rusia poate să acţioneze ani în şir, aparent haotic, oportunist, într-un soi de gherilă geopolitico-economico-militară, care poate dura mult timp.

Doneţk, sub asediu, Rusia gata de invazie „Doneţk, fieful separatiştilor pro-ruşi, este complet încercuit de armata ucraineană şi un asalt al forţelor Kievului ar putea împinge Rusia să intervină direct, sub pretextul unei crize umanitare. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a sosit la Kiev pentru a asigura autorităţile de susţinerea Alianţei atlantice, pe fondul creşterii temerilor experţilor militari şi politici privind o intervenţie militară rusă în estul Ucrainei” (România liberă)

Oficial NATO despre o invazie a Rusiei în Ucraina: „Suntem foarte îngrijoraţi. Putin nu se dezice de separatişti” „Alianţa Nord-Atlantică este „foarte îngrijorată” şi nu vede niciun scenariu optimist în legătură cu implicarea Rusiei în criza din Ucraina, în contextul în care miercuri ruşii au comasat aproximativ 20.000 de militari la graniţa ucraineană. „Putin a avut mai multe ocazii să facă pasul înapoi şi să se dezică de separatişti, dar nu a făcut-o, chiar dacă nu ar fi ieşit cu imaginea şifonată”, a declarat un oficial NATO, la o întâlnire la care Gândul a luat parte. Astăzi, prezent la Kiev, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a cerut Rusiei să retragă trupele de la graniţa cu Ucraina” (Gândul)

Putin distruge economia rusă doar pentru a sfida Vestul. Rusia nu poate supravieţui fără importurile din UE şi SUA „Alimentarele ruşilor ar putea ajunge să arate precum cele din România în timpul comunismului. Peste 40% din mâncarea pe care o consumă ruşii este de import, iar principalul lor furnizor este UE. Acum, Vladimir Putin a decis să interzică practic complet importurile agroalimentare din UE, doar pentru a răspunde sancţiunilor internaţionale care, deja, au izolat economia rusă pe plan mondial” (Adevărul)

Grupări extremist-teroriste atacă cibernetic instituţiile statului român. SRI, în alertă! „Mai multe instituţii ale statului român sunt ţinta unor atacuri informatice. Serviciul Român de Informaţii este în alertă. Specialiştii SRI au declanşat operaţiunea de anihilare a acestor atacuri. Mai multe instituţii cheie ale statului sunt afectate” (Cronica română)

Dosarul ICA, 45 de amânări. Minunea lui Dan Voiculescu a ţinut doar trei zile „Curtea de Apel Bucureşti va da astăzi decizia definitivă în cazul omului de afaceri Dan Voiculescu şi al celorlalţi inculpaţi din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a depus, ieri, concluziile scrise, aşa cum au cerut marţi judecătorii, în urma unei şedinţe maraton de 12 ore” (Bursa)

Republica Penalilor. Cum a căpușat baronul Gheorghe Bunea-Stancu banii județului Brăila „Unul dintre cei mai puternici lideri PSD, Gheorghe Bunea-Stancu, era audiat aseară de procurori într-un dosar privind acordarea ilegală a unor contracte publice. DNA arată că el a dat firmei sale mai multe contracte. Prejudiciul: 3 milioane de lei” (EvZ)

Băsescu respinge candidaturile Rozaliei Biro şi lui Claudiu Manda pentru portofolii din Guvern „«Oricând în timpul mandatului meu, premierul o va propune pentru ministere care necesită experiența în administrație, nu voi ezita să o numesc, dar nu la Ministerul Culturii, acolo unde cunoașterea limbii române este esențială», a declarat șeful statului” (Curentul)

Papa Francisc cere lumii să îi protejeze pe creştinii din Irak „Biserica Catolică este îngrijorată de violenţele care au loc în nordul Irakului. Liderul său, Papa Francisc, a lansat un apel către statele lumii pentru a interveni de partea creştinilor irakieni şi a compatrioţilor lor care suferă din cauza ofensivei islamiştilor din Statul Islamic (SI)” (Puterea)

StareaPresei.ro

1 comentariu

Ostafi Florea 09-08-2014 - 01:25

Rusia a inteles de unde-i vine raul. Bombardierele stau chitite pe tinte transatlantice, si nu numai. Cred ca s-a depasit masura. Lasati, pentru rulaj dar si pentru adaos, sa existe lumea multipolara. Altfel nu va mai exista deloc.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult