Acasa Sport-AutoAuto Bucureşti: Pieton accidentat mortal pe Bulevardul Iuliu Maniu

Bucureşti: Pieton accidentat mortal pe Bulevardul Iuliu Maniu

scris de C.F.V.
180 Afisari

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a fost lovit de o maşină pe Bulevardul Iuliu Maniu din Capitală.

”La data de 16 octombrie, în jurul orei 00,10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Iuliu Maniu. Poliţiştii ajunşi la locul faptei au constatat că cele sesizate se confirmă”, informează miercuri Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, un autovehicul condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, care circula pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre Strada Lujerului către Strada Doina Cornea, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 15, din cauze ce urmează a fi stabilite, a surprins şi accidentat un pieton care s-a angajat în traversarea drumului public.

Victima, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost declarată decedată la faţa locului de către echipajul medical.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

1 comentariu

Constantinescu Valentin-Ionut 16-10-2024 - 10:54

condoleante

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS