Acasa Sport-AutoAuto Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide începând de marţi

Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide începând de marţi

scris de C.F.V.
134 Afisari

Circulaţia rutieră pe DN 7C – Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că decizia a fost luată din cauza temperaturilor scăzute şi a precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, care pun în pericol traficul rutier.

”Marţi, 12.11.2021, ora 8.00, circulaţia rutieră se va închide pe DN 7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă). Măsura a fost adoptată de către CNAIR din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cu temperaturi cuprinse între -3 şi -11 grade Celsius şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, care pun în pericol siguranţa traficului rutier. Precizăm că la altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată şi poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment”, a arătat CNAIR, luni, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător.
Anul acesta, Transfăgărăşanul a fost deschis circulaţiei în 7 iunie. 
 
În prezent, DN 7C – Transfăgărăşan este deschis circulaţiei publice, pe toată lungimea drumului, doar câteva luni pe an.
 
La finalul lunii februarie a acestui an, directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţa că a fost semnat un contract de peste 8,4 milioane de lei pentru găsirea de soluţii care să permită circulaţia pe Transfăgărăşan, şi pe secţiunea Piscu Negru – Cabana Bâlea Cascadă, ”pentru o perioadă cât mai lungă din an”.  

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS