Campionatul mondial de Formula 1, la piloţi, se va decide pentru a 27-a oară în ultima cursă, de data aceasta Marele Premiu al Braziliei, în care protagoniştii vor fi germanul Sebastian Vettel (Red Bull-Renault) şi spaniolul Fernando Alonso (Ferrari), separaţi de 13 puncte şi singurii concurenţi care pot spera la titlul suprem pe 2012.
Sebastian Vettel vrea să câştige Marele Premiu al Braziliei
Prima ocazie în care Mondialul s-a decis în cursa finală a fost chiar la prima ediţie, în 1950. Campion a fost italianul Giuseppe Farina, care a abordat Marele Premiu al ţării sale cu 4 puncte mai puţin decât liderul de atunci, argentinianul Juan Manuel Fangio. Cu şanse mari la titlu a fost, la acea ediţie inaugurală, şi un alt italian, Luigi Fagioli, mai bine plasat în ultima cursă, cu doar 2 puncte sub legendarul pilot sud-american.
Statistic, doar în 10 cazuri din cele 27, campionul nu a fost liderul dinaintea ultimei curse, pe lângă 1950 acest lucru întâmplându-se în 1964, 1976, 1981, 1983, 1986, 1997, 1999, 2007 şi 2010. În celelalte 17 cazuri, clasamentul dădea posibilitatea unor răsturnări de situaţii, dar liderii şi-au păstrat locul întâi.
În 1964, Graham Hill a luat startul în Marele Premiu al Mexicului cu 5 puncte mai mult decât John Surtees, însă acesta din urmă s-a încununat cu laurii victoriei finale, în timp ce 12 ani mai târziu, James Hunt a plecat în Japonia cu 3 puncte în faţa viitorului campion Niki Lauda, iar în 1981 Carlos Reutemann a pierdut titlul după ce a avut 1 punct avans în faţa lui Nelson Piquet, acesta repetând răsturnarea ierarhiei în 1983, de data aceasta în dispută cu Alain Prost.
Francezul s-a revanşat în ediţia din 1986: a abordat Marele Premiu al Australiei cu 6 puncte mai puţin decât Nigel Mansell, luându-i faţa din cauza unui incident tehnic suferit de britanic. Jacques Villeneuve a cucerit singurul titlu din cariera sa în 1997, în Japonia, în ultima cursă a sezonului. Era condus cu 1 punct de Michael Schumacher, dar a reuşit să remonteze. În 1999, a fost rândul lui Eddie Irvine să plece în Marele Premiu al Japoniei cu 4 puncte avans faţă de Mika Hakkinen, care la încheierea cursei devenea campion al lumii.
Din 2007, Marele Premiu al Braziliei intră în scenariul loviturilor de teatru din ultima cursă, dorită şi acum de ferrarişti. Lewis Hamilton ratează coroana de campion deşi a luat startul cu 4 puncte în faţa coechipierului său de la McLaren Fernando Alonso şi cu 7 avans faţă de finlandezul Kimi Raikkonen, atunci la Ferrari. În îndepărtata Brazilie s-a ilustrat, însă, perfect proverbul ‘când doi se ceartă, al treilea câştigă’, astfel că titlul a fost obţinut de finlandez.
În fine, în 2010, Alonso trăieşte o nouă dramă, de data aceasta la Ferrari, care a ratat complet ultima cursă, cea de la Abu Dhabi. Spaniolul pleca din postura de lider detaşat, având 8 puncte faţă de australianul Mark Webber, 15 faţă de Vettel şi 24 faţă de Hamilton. Strategia scuderiei s-a vădit falimentară, Alonso fiind sfătuit să-l marcheze strâns pe secundul Webber, ceea ce i-a permis lui Sebastian Vettel să câştige Marele Premiu şi să-şi adjudece primul său titlu mondial, devansându-l în final cu 4 puncte pe Alonso, care a sosit abia al şaptelea pe circuitul de la Yas Marina.
