Acasa Sport-AutoAuto Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

scris de C.F.V.
254 Afisari

După Ford care a cucerit piață britanică cu modelul produs la Craiova, Puma, și Dacia reușește să impresioneze. Cel mai bine vândut model de mașină a fost anul trecut în Europa Tesla model Y. Pe locul doi se află Dacia cu modelul său Sandero.

Astfel, în timp ce înmatriculările Model Y s-au majorat în 2023 față de 2022 cu 85,2%, vânzările Dacia Sandero au crescut cu 17,5%, iar cele ale Volkswagen T-Roc cu doar 14,1%, scrie Economica.net.

235.893 de modele Sandero a vândut Dacia în Europa. Imens. Grupul Renault a înregistrat în 2023 vânzări de 562.890 de maşini Dacia, în creştere cu 17,4% faţă de anul anterior, urcând pe locul 10 la nivel european, creştere susţinută de toate cele patru modele-cheie ale sale – Duster, Sandero, Jogger şi Spring. Duster și Spring, evident sunt modele produse la Mioveni.

Ce înseamnă asta? Inseamnă salarii pentru cei peste 12 mii de angajați ai companiei din Romania. Înseamnă taxe adunate la bugetul de stat. Și nu sunt deloc puține.

În 2022, Automobile Dacia avea o cifra de afaceri de peste 25 de miliarde de lei. Taxe pe salarii, taxe plătite de companie, și lista este mai lungă. Toți acești bani ajung în bugetul statului. În 2022, Dacia era a treia cea mai mare companie din România. După, OMV Petrom, potrivit topului făcut de Ziarul Financiar.

Toate aceste informații sunt relavante că să înțelegem două lucruri. În primul rând, că în Romania se produce. Și mai importat, se produce competitiv. Produse de care își găsesc cumpărători peste tot în Europa. Și în al doilea rand, se produce acasă, în România, ceea ce înseamnă salarii pentru zeci de mii de familii. Adaugăm și ce se produce la Craiova și suntem optimiști.

Cea mai vândută mașînă în Marea Britanie a fost anul trecut Ford Puma. Modelul este asamblat în totalitate la fabrica de la Craiova.

Potrivit economica.net, britanicii au înmatriculat anul trecut (C3) 49.591 de unități Ford Puma, cu peste 6.000 mai multe decât modelul aflat pe locul secund, Nissan Qashqai (43.321 unități). Sigur, sunt produse în Romania, însă sunt companii străine. Este și asta o realitate, însă, zeci de mii de familii din România primesc salarii bune aici acasă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS