Acasa Sport-AutoAuto Motocicletele Ducati au venit în România. Vezi cât costă

Motocicletele Ducati au venit în România. Vezi cât costă

scris de C.F.V.
3 afisari

Motocicletele Ducati vor putea fi cumpărate, începând de la finele lunii mai, direct prin intermediul unui dealer din România, la preţuri cuprinse între 8.500 şi 22.600 euro, a anunţat, vineri, reprezentantul local al mărcii, Metrotehnica.

Motocicletele Ducati au venit în România

Prestigiosul producător italian de motociclete a ales Metrotehnica Internaţional ca nou importator unic în România, parteneriatul demarat la începutul acestui an având drept scop reprezentarea cu succes pe plan local a imaginii, produselor şi a serviciilor premium Ducati.

În ceea ce priveşte planurile importatorului local, până la sfârşitul acestui an va fi extinsă reţeaua de dealership-uri în ţară, urmând a fi deschise cinci centre noi în diferite oraşe.

În cadrul showroomului deschis în Bucureşti vor putea fi admirate renumitele modele Superbike, Monster, Streetfighter, Hypermotard, Multistrada şi Diavel.

Ducati este un motor bicilindric în L, care domină scena moto din anul 1972, caracterizat prin Sistemul Desmodromic şi faimosul cadru Trellis.

Motocicletele Ducati vor putea fi achiziţionate la preţuri începând de la 8.516 euro pentru un Monster 696+, până la 22.616 euro – pentru modelul Superbike 1198 SP.

Metrotehnica Internaţional este dealer Seat din anul 2004, iar din 2007 devine reprezentant autorizat Motomotion. În 2011, compania şi-a extins portofoliul cu marca Skoda.

1 comentariu

ormy 27-05-2011 - 21:48

preturile sint complect exagerate – daca facem o comparatie cu automobilul , motocicleta are doar 2 locuri simple ( nu scaune ) , n-are caroserie , motorul e mai mic si mai simplu , nu are racire cu lichid , nu are aer conditionat , nu are diferential , etc , etc . Si atunci de ce sa fie asa de scumpa ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult