Acasa Sport-AutoSport Adrian Mutu nu va juca în Serie B – a rupt contractul cu Cesena

Adrian Mutu nu va juca în Serie B – a rupt contractul cu Cesena

scris de Laurentiu Banches
10 afisari

În urma întrevederii de vineri cu preşedintele clubului Cesena, Adrian Mutu a renunţat la ultima rată din contract şi a încheiat conturile cu echipa italiană, care a retrogradat la finele acestui sezon.

adrian_mutu

Mutu pleaca de la Cesena

Fotbalistul român, Adrian Mutu a renunţat la 250.000 de euro (bani pe care îi mai avea de încasat de al Cesena), cerându-şi scuze pentru sezonul dezamăgitor înainte de a pleca spre Miami, pentru a petrece vacanţa alături de familia sa, într-una din vilele pe care le deţine în acest oraş. Cesena a avut un sezon dezamăgitor în care a reuşit doar 4 victorii şi a terminat pe ultimul loc al primului eşalon din Italia, cu doar 22 de puncte.

Deşi în acest an nu a fost în stare să ajute Cesena să evite retrogradarea, atacantul român ar putea juca şi din sezonul următor în prima ligă italiană. Potrivit Corriere Romagna, citată de Agerpres, formaţia de Serie A, Genoa 1893 se interesează de servicile lui Mutu pentru sezonul următor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult