Acasa Sport-AutoSport Antrenorul Cosmin Olăroiu, condamnat în Emiratele Arabe Unite

Antrenorul Cosmin Olăroiu, condamnat în Emiratele Arabe Unite

scris de C.S.
0 afisari

Cosmin Olăroiu, fostul antrenor al echipei Al Ain, din Emiratele Arabe Unite, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare de tribunalul din Abu Dhabi. Tehnicianul a fost acuzat de calomnie chiar de conducerea  fostului său club, urmând să plătească o amendă de 21.000 de dirhami (aproximativ 4.000 de euro).

Cosmin Olăroiu a fost condamnat de Tribunalul din Abu Dahbi.

Cosmin Olăroiu a fost antrenorul echipei Al Ain în perioada iunie 2011 – iulie 2013. Clubul l-a dat în judecată pe Olăroiu pentru calomnie, după ce acesta ar fi sugerat, în comentarii făcute pe internet, că acest club încă îi datorează bani pentru că el a cumpărat echipamentul echipei şi ar fi menţionat că gruparea are probleme financiare.

Al Ain susţine că Olăroiu a rupt, vara trecută, unilateral contractul şi a plecat la clubul rival Al Ahli.

În noiembrie, federaţia din Emiratele Arabe Unite l-a amendat pe Olăroiu cu 100.000 de dirhami (aproape 20.000 de euro) şi l-a suspendat trei meciuri, după ce românul a afirmat într-o conferinţă de presă că Al Ain îl dă în judecată pentru o problemă legată de contract, doar deoarece clubul are probleme financiare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult