Acasa Sport-AutoSport Astra l-a transerat pe Ionițǎ de la Rapid. Vezi pe ce sumǎ!

Astra l-a transerat pe Ionițǎ de la Rapid. Vezi pe ce sumǎ!

scris de Laurentiu Banches
20 afisari

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a declarat, duminică, 15 decembrie, că mijlocaşul Alexandru Ioniţă II a fost transferat la clubul Astra Giurgiu în schimbul sumei de 700.000 de euro.

Astra l-a transerat pe Ionițǎ de la Rapid. Vezi pe ce sumǎ! (foto:sportlaminut.ro)

„Mult mediatizatul aşa-zis caz Ioniţă a ajuns la final. Alexandru Ioniţă va ajunge la formaţia Astra Giurgiu pentru suma de 700.000 de euro, sumă importantă pentru noi în contextul actual”, a explicat Zamfir, potrivit mediafax. El a adăugat că jucătorul va evolua în continuare la Rapid sub formă de împrumut cel puţin până în vara anului 2014. De asemenea, gruparea giuleşteană va încasa 50 la sută dintr-un eventual transfer al mijlocaşului. „Ioniţă va juca în continuare pentru Rapid cel puţin până la vară. După plecarea la Astra, Rapid va rămâne în coproprietate cu 50 la sută procente dintr-un eventual transfer„, a spus oficialul rapidist.

În ceea ce îl priveşte pe Viorel Moldovan, care s-a arătat nemulţumit de transferul lui Ioniţă II la Astra, Zamfir a afirmat că acesta va rămâne în continuare în funcţia de antrenor principal. „Viorel Moldovan este şi va rămâne un simbol în istoria modernă a Rapidului, nu doar din postura de super-jucător, ci şi ca antrenorul care va readuce echipa noastră pe prima scenă fotbalistică. Ne dorim din suflet să se pensioneze de la Rapid, să aducă un nou titlu pentru Rapid şi îi mulţumim pentru eforturile făcute pentru echipă în această perioadă grea. Împreună vom reuşi”, a menţionat Zamfir. Liderul galeriei Rapid, Liviu Ungureanu, declarase, că suporterii sunt nemulţumiţi de transferul lui Alexandru Ioniţă II la Astra şi i-a transmis acţionarului Adrian Zamfir să îşi facă bagajele şi să plece de la club dacă l-a vândut pe mijlocaşul de 19 ani. „Suntem foarte nemulţumiţi de faptul că actuala conducere a clubului a început să vândă jucători. Noi am tăcut până acum, am susţinut necondiţionat echipa la fiecare meci, însă ne deranjează lipsa de transparenţă a conducerii în transferul lui Ioniţă la Astra. Dacă e adevărat că Ioniţă a fost vândut atunci va fi război între galerie şi conducere. Zamfir a luat clubul gratis şi nu are el cum să vândă jucătorii Rapidului. Dacă l-a vândut pe Ioniţă, Zamfir să îşi facă bagajele şi să se transfere odată cu el”, a spus Ungureanu, zis şi Bocciu’.

Şeful galeriei giuleştene a afirmat că pentru a fi patron la Rapid, Adrian Zamfir trebuie mai întâi să investească şi apoi să încaseze bani din vânzarea jucătorilor. „Să aducă el jucători, să îi crească, să investească în ei şi după aia poate să îi vândă. Nu să vândă jucătorii Rapidului crescuţi de alţii. Dacă vrea să fie patron de club atunci să vină cu bani, nu doar să încaseze. Pentru că de încasat e uşor, aşa putem şi noi, Liga Suporterilor Rapidişti, să luăm clubul şi să-l ţinem din cotizaţiile noastre şi din vânzarea biletelor”, a afirmat Bocciu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult