Bayern Munchen - Real Madrid, scor 1-0 (video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Bayern Munchen – Real Madrid, scor 1-0 (video)

Bayern Munchen – Real Madrid, scor 1-0 (video)

scris de Z.V.
9 afisari

Bayern Munchen a învins-o pe Real Madrid, scor 1-0, în finala Audi Cup. Singurul gol al meciului de pe Allianz Arena a fost înscris de Lewandowski.

Bayern - Real Madrid

Bayern – Real Madrid

Echipa lui Pep Guardiola a reușit să-şi păstreze trofeul Audi Cup, după ce a trecut în finală cu 1-0 de Real Madrid.

Fără Ronaldo și Benzema, lăsați acasă, Benitez nu i-a titularizat nici pe Bale și James Rodriguez, iar bavarezii au știut să profite.

Alaba l-a testat primul pe Navas, cu un șut de la distanță, apoi portarul Realului a avut noroc la șutul deviat al lui Muller, care a lovit bara.

Toni Kroos a fost aproape să înscrie împotriva fostei sale echipe din lovitură liberă, însă Neuer a arătat că rămâne cel mai bun portar din lume şi a respins de sub bară.

Intrat după pauză, Lewandovski a ratat uluitor din trei metri, iar Alaba, care a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, l-a mai încercat o dată pe Navas.

Golul a venit cu trei minute înainte de final. Fostul elev al lui Mircea Lucescu la Şahtior, Douglas Costa, a centrat perfect din lovitură liberă, iar Lewandovski nu a mai greșit.

Audi Cup rămâne astfel în vitrina lui Bayern, după două victorii fără gol primit.

Campioana Germaniei, Bayern Munchen, și echipa spaniolă Real Madrid s-au calificat marți în finala tradiționalului turneu amical de fotbal Audi Cup, disputat pe stadionul Allianz Arena din capitala Bavariei.

Bayern, deținătoarea trofeului, a dispus cu scorul de 3-0 de formația italiană AC Milan, prin golurile marcate de Juan Bernat (min.23), Mario Goetze (min.74) și Robert Lewandowski.

Acest succes i-a readus zâmbetul antrenorului Pep Guardiola, la trei zile după eșecul din Supercupa Germaniei, în fața rivalei VfL Wolfsburg (4-5 la loviturile de departajare), singurul trofeu național pe care tehnicianul spaniol nu a reușit să-l cucerească de când a preluat-o pe Bayern.

În cealaltă semifinală din cadrul Audi Cup 2015, Real Madrid s-a impus cu 2-0 în fața englezilor de la Tottenham Hotspur, grație reușitelor internaționalului columbian James Rodrigues (min.37) și galezului Gareth Bale (min.79).

Confruntarea de miercuri dintre Bayern Munchen și Real Madrid va fi prima întâlnire dintre cele două formații după semifinala retur a Ligii Campionilor ediția 2013-2014, dominată de spanioli (4-0), în drumul lor către cel de-al 10-lea trofeu cucerit în cea mai importantă competiție continentală intercluburi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult