Acasa Sport-AutoSport Bucharest International Air Show 2012: Freece Tricolori si Turkish Stars, printre invitati

Bucharest International Air Show 2012: Freece Tricolori si Turkish Stars, printre invitati

scris de Laurentiu Banches
32 afisari

Două dintre cele mai faimoase formaţii de acrobaţie aeriană din lume, Freece Tricolori din Italia şi Turkish Stars (Turcia) vor fi prezente la Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2012.

Turkish Stars vor veni la BIAS 2012 (foto:Foto: bias.aero)

Cel mai mare eveniment aviatic din România, Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2012) va avea loc în zilele de 21 şi 22 iulie 2012, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu, fiind organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Spectacolul aviatic din acest an care va celebra 100 de ani de istori aeronautică a Aeroportului Bucureşti Băneasa va avea printre participanţi, două dintre cele mai faimoase formaţii de acrobaţie aeriană din lume: Frecce Tricolori (Italia) şi Turkish Stars (Turcia).

Formaţia de acrobaţie aviatică Turkish Stars face parte din Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu 8 avioane de luptă supersonice. Trupa a obţinut statutul de escadrilă în 1993 şi este considerată cea mai tânără echipă supersonică de acrobaţii aeriene din lume.

Freece Tricolori, prestigiosi invitati la BIAS 2012 (foto:thebrigade.thechive.com)

Frecce Tricolori, care reprezintă Forţele Aeriene ale Italiei, sunt cea mai mare formaţie de acrobaţii aeriene, evoluând cu nu mai puţin de 10 aeronave, la o viteză de aproape 900 de km/h. Totodată piloţii celebrei formaţii aeriene de acrobaţii trebuie să aibă cel puţin 750 de ore de zbor pe un avion cu reacţie.

În cele două zile, Aeroportul Bucureşti Băneasa va găzdui prima expoziţie de aviaţie generală din România – General Aviation Exhibition, unde vor fi expuse diferite tipuri de aeronave, de la avioane ultrauşoare la business jet-uri. De asemenea, Aeroportul Bucureşti Băneasa va găzdui prima expoziţie de aviaţie generală din România General Aviation Exhibition, unde vor fi expuse zeci de aeronave, de la avioane ultrauşoare la business jet-uri. În programul evenimentului mai sunt incluse zboruri de agrement pentru public, demonstraţii de aeromodele, dar şi spectacole de muzică şi divertisment.

Bucharest International Air Show 2012 - 21 si 22 Iulie la Aeroportul International Bucuresti Baneasa (foto:bias.aero)

Intrarea publicului este liberă, organizatorii estimând că la ediţia din acest an va fi o participare de aproximativ 50.000 de persoane. Accesul se va face prin Romaero, vestea proastă pentru fanii show-urilor aeriene este că locurile de parcare sunt strict limitate, astfel că organizatorii recomandă utilizarea mijloacele de transport în comun.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult