Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia - Italia, 1-2 video | Ziua Veche
Acasa rss 1asig Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia – Italia, scor 1-2 (video)

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia – Italia, scor 1-2 (video)

scris de Z.V.
1 afisari

Italia a învins Anglia cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, pe Arena Amazonia din Manaus, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia.

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia - Italia, scor 1-2 (video)

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia - Italia, scor 1-2 (video)

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Italienii, cu stilul lor pragmatic de joc, s-au impus prin golurile marcate de Claudio Marchisio (35) și Mario Balotelli (50), golul de onoare al englezilor fiind înscris de Daniel Sturridge (37). Cum era de așteptat Italia a preluat controlul jocului, cu o posesie prelungită și atacuri elaborate, dar primele ocazii au aparținut englezilor, cu șuturi de la distanță: Sterling a tras bine de la 35 metri, dar mingea s-a dus în plasa laterală (4), iar Welbeck a șutat pe pe lângă țintă (11).

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Squadra Azzurra a avut prima ocazie abia în minutul 19, când Candreva a expediat un șut bombă, iar Hart nu a putut reține. Apoi, Balotelli a tras pe lângă poartă, după o pivotare (23). Apărarea italiană a trecut prin mai emoții în minutul 24, dar Barzagli a avut o intervenție salvatoare în fața lui Sturridge. Balotelli (33) nu a reușit să reia spre poartă, la o minge centrată de Darmian, dar peste doar două minute echipa lui Cesare Prandelli deschidea scorul: Candreva a scos o minge în centru, Pirlo a sărit peste balon, Marchisio a preluat și a tras perfect, 0-1 (35).

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Italia a avut avantaj pe tabelă doar două minute, pentru că Sturridge a reluat în plasă centrarea perfectă a lui Rooney (37): 1-1. Finalul primei reprize a aparținut Italiei, care a avut ocazii mari de a reveni la conducere: Jagielka a salvat mai întâi golul, la lobul lui Balotelli peste portarul Hart (45), după care Candreva a șutat la colțul scurt în bară (45+1).

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Anglia a avut prima ocazie la reluare, dar șutul lui Sturridge (49) a fost respins de Sirigu din plonjon. Italia a preluat conducerea un minut mai târziu (50), grație golului reușit de Mario Balotelli, care a reluat la colțul scurt, cu capul, centrarea ideală a lui Candreva: 1-2.

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Englezii au forțat egalarea și ocaziile au apărut la poarta lui Sirigu. Mai întâi, Rooney a tras din întoarcere (54), însă balonul a ocolit ținta, apoi Sturridge (61) a tras cu efect, dar din nou pe lângă poartă, pentru ca același Rooney să rateze egalarea (62), cu șut foarte aproape de bară, din interiorul careului. Sirigu s-a remarcat apoi la șutul lui Barkley (64). Italia a încercat să conserve jocul, însă când i s-a oferit șansa a ieșit la atac, cum s-a întâmplat în minutul 68, când Candreva a pătruns și a tras pe lângă poartă.

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Sirigu a fost la post la lovitura liberă executată de Baines (77), Gerrard a trimis peste poartă dintr-o altă fază fixă periculoasă (89), dar meciul s-a încheiat cu o bară a lui Pirlo (90+3), din lovitură liberă de la peste 25 de metri. În celălalt meci al grupei, Costa Rica a învins surprinzător formația Uruguayului cu scorul de 3-1. Următoarele meciuri din Grupa D vor fi pe Uruguay — Anglia, la Sao Paulo, pe 19 iunie (22,00, ora României), și Italia — Costa Rica, la Recife, pe 20 iunie (19,00).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult