Echipa Iranului a fost aproape de o remiză surprinzătoare în fața Argentinei, dar o execuție de geniu a lui Messi a făcut ca sud-americanii să învingă cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe stadionul ”Mineirao” din Belo Horizonte, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie).
Iranienii ar fi meritat un punct în fața unei echipe neinspirate și ieșite din formă, departe de așteptările unor specialiști care au văzut-o printre favoritele competiției, dar Messi a marcat un gol splendid în minutul 90+1 și a calificat echipa sa în optimile de finală. Cum era de așteptat, meciul a avut o echipă (Argentina) care a stat aproape tot timpul în terenul celeilalte (Iran), care s-a apărat aglomerat, creând densitate în careul propriu și în fața acestuia.
Prima ocazie a fost irosită de Higuain (13), lansat foarte bine de Gago, dar blocat de portarul Haghighi. Di Maria a șutat peste poartă (19), după care Haghighi a respins șutul bun al lui Aguero (22), după o combinație cu Higuain. Messi s-a remarcat doar printr-o lovitură liberă (33), executată peste poartă, în timp ce fundașii Rojo (24) și Garay (36) au ieșit la rampă cu lovituri de cap după cornere, dar fără a nimeri ținta.
Argentina, în ciuda jucătorilor săi ofensivi de mare calitate, nu a reușit să găsească soluții pentru a penetra defensiva iraniană, încheind prima repriză cu o posesie de 76% și cu 5-0 la șuturile pe poartă. Iranul, care a ieșit doar pe contre firave, a avut o singură ocazie notabilă, prin Hosseini (42), fundașul reluând peste poartă în urma unui corner.
La reluare, jocul și-a păstrat aceleași caracteristici, prima ocazie a echipei Albiceleste fiind ratată de Aguero (52), care nu a reușit să fructifice centrarea lui Rojo. În condițiile în care argentinienii au fost în continuare lenți la construcție, previzibili, iranienii au prins tot mai mult curaj și și-au creat cele mai mari situații de gol. Mai întâi, Romero a salvat golul la lovitura de cap a lui Ghoochannejhad (53). Una dintre puținele acțiuni consistente ale lui Messi s-a încheiat cu șutul starului Barcelonei pe lângă poartă (60). Gago a îndepărtat pericolul din careul propriu (64), după un corner al iranienilor, iar Romero a fost providențial în minutul 68, la lovitura de cap a lui Dejagah.
Messi a mai irosit o oportunitate bună, din lovitură liberă, dar balonul s-a dus în plasa laterală (74). Di Maria a tras din unghi, dar pe direcția portarului Haghighi (75). Reza Ghoochannejhad (86) a fost din nou aproape de gol, pe contraatac, dar Romero a salvat iar situația. Când puțină lume se mai aștepta, Messi, aproape inexistent în acest meci, a croșetat în fața apărării iraniene și a șutat la colțul lung, fără speranțe pentru Haghighi: 1-0 (90+1).
Ultimele partide ale grupei sunt programate pe 25 iunie: Nigeria — Argentina, la Porto Alegre, și Bosnia-Herțegovina — Iran, la Salvador (ambele de la ora 19,00).
Argentina are șansa să obțină calificarea în faza optimilor de finală în cazul unei victorii obținute sâmbătă, de la ora 19:00, în partida cu reprezentativa Iranului.
Campionatul Mondial de Fotbal 2014. Peste 50 000 de fani sunt așteptați în tribunele stadionului din Belo Horizonte, iar elevii lui Sabella sunt considerați mari favoriți.
Leo Messi va fi în teren din primul minut, iar sistemul folosit va fi un 4-3-3, cu Higuain și Aguero lângă vedeta Barcelonei. Acesta a marcat un singur gol în partida inaugurală cu Bosnia (2-1), iar azi speră să repete performanța, pentru a nu se îndepărta prea mult de vârful clasamentului golgherilor. Cu toate că este vorba de un adversar modest, care alături de Nigeria a oferit o partidă de o calitate mult sub cele de la prezentul Mondial, Iran va fi tratată foarte serios de vedetele Argentinei.
Campionatul Mondial de Fotbal 2014. „Trebuie să menținem un nivel ridicat al concentrării din primul și până în ultimul minut. Este un meci de la Cupa Mondială și îl vom trata ca atare”, a spus Alejandro Sabella. În replică, selecționerul Iranului, Carlos Queiroz este conștient de diferența de valoare existentă între cele două naționale: „Misiunea noastră este să ne depășim limitele, să dăm o replică solidă Argentinei. Ei au venit să câștige Cupa Mondială, noi să luptăm, să concurăm cât de bine putem”, a spus portughezul.
Echipe probabile:
Argentina: Romero – Zabaleta, Fernandez, Garay, Rojo – Mascherano, Gago, Di Maria – Aguero, Messi, Higuain.
Iran: Haghighi – Hosseini, Montazeri, Sadeghi, Pooladi – Hajsafi, Nekounam, Teymourian – Dejagah, Ghoochannejhad, Heydari.
3 comentarii
Argentina dezamăgește deocamdată; să vedem ce urmează.
Victorie normală, joc dezamăgitor al Argentinei.
Argentina a jucat mai prost decit Iran.
Dar il au pe Messi
Comments are closed.