Acasa Sport-AutoSport Campionatul Mondial de fotbal 2014. Australia-Spania, scor 0-3 (video)

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Australia-Spania, scor 0-3 (video)

scris de Z.V.
3 afisari

Echipa Spaniei și-a spălat onoarea și a încheiat participarea sa la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia cu o victorie la scor de forfait, 3-0 cu Australia, luni, pe ”Arena da Baixada” din Curitiba, în Grupa B.

David Villa (36), Fernando Torres (69) și Juan Mata (82) au marcat golurile campioanei mondiale și europene, într-un meci care nu a avut ca miză decțt orgoliul celor două echipe, ambele eliminate din competiție.

Australienii au început meciul cu mai mult curaj și au dominat primul sfert de oră al confruntării. Spania, campioană mondială en titre chiar dacă este deja eliminată de la Mondialul brazilian, a revenit în meci treptat și și-a creat prima ocazie în minutul 17, când șutul lui Cazorlaa fost blocat în marginea careului. Portarul Ryan a respins apoi șutul lui Jordi Alba (23), iar Villa a centrat periculos în fața porții echipei australiene, însă niciun coechipier nu a venit la finalizare (34).

Spania a deschis scorul în minutul 36, când David Villa a reluat spectaculos cu călcâiul centrarea venită de pe partea dreaptă de la Juanfran: 0-1. Ibericii și-au mai creat câteva situații notabile în prima repriză, dar șutul lui Koke (42) a fost deviat în corner, iar Wilkinson (45) a respins salvator din fața porții. Prima ocazie a părții secunde a fost irosită de McKay (59), care a tras peste poartă din marginea careului. Spania și-a majorat avantajul în minutul 69, când Iniesta l-a găsit excelent la limita ofsaidului pe Torres, iar atacantul lui Chelsea a înscris simplu pe lângă Ryan: 0-2.

Spania a marcat și al treilea gol, semnat de Juan Mata, printre picioarele portarului Ryan: 0-3 (82). Campioana mondială a mai ratat o mare situație în final, dar Davidson a respins șutul lui Mata (90+1) Ibericii au lăsat o impresie bună la despărțirea de competiție, după ce au produs una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale, prin eșecurile suferite cu Olanda (1-5) și Chile (0-2).

Spania se desparte cu coada între picioare de actuala ediție a Campionatului Mondial și, probabil, va încerca să uite cât mai curând această experiență.

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Australia-Spania

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Australia-Spania

Învinsă fără drept de apel de Olanda și Chile, „La Roja” vrea să lase măcar o ultimă impresie bună, învingând Australia. Pe de altă parte, Del Bosque va trimite în teren oamenii care au evoluat mai puțin sau deloc în primele două partide din grupă.

Spania nu a plecat niciodată de la un Mondial până în prezent fără să câștige un meci. Nu vrea să înceapă tocmai acum. Și nici să intre în cărțile de istorie ale fotbalului la rubrica „așa nu”.

„La Roja” va intra în teren „în doliu”, cum amar scrie presa spaniolă. Echipa lui Vicente del Bosque va juca în echipamentul de rezervă, de culoare neagră, contra „cangurilor”.

Echipele probabile:

Australia: Ryan – McGowan, Wilkinson, Spiranovic, Davidson – Jedinak, McKay – Leckie, Halloran, Oar, Taggart
Antrenor: Ange Postecoglou

Spania: Reina – Juanfran, Sergio Ramos, Albiol, Alba – Koke, Xabi Alonso, Cazorla – Mata, Villa, Iniesta
Antrenor: Vicente del Bosque

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult