Campionatul Mondial de fotbal Belgia - Rusia, 1-0 (video) | Ziua Veche
Acasa rss 1asig Campionatul Mondial de fotbal 2014. Belgia – Rusia, scor 1-0 (video)

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Belgia – Rusia, scor 1-0 (video)

scris de Z.V.
3 afisari

Belgia a învins Rusia cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe arena Maracana din Rio de Janeiro, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie -13 iulie).

Unicul gol al unui meci dezamăgitor a fost reușit de Divock Origi în minutul 88.

Belgia a avut o posesie mult mai bună în debutul partidei, fără să pună însă în pericol buturile adverse. Prima ocazie clară a aparținut rușilor, șutul lui Faizulin fiind respins în corner de portarul Courtois în minutul 12. A urmat, două minute mai târziu, replica belgienilor, dar centrarea lui Mertens nu a fost ajunsă de Lukaku. După o perioadă puțin spectaculoasă, Mertens, cel mai activ jucător al „diavolilor roșii” în prima parte, a expediat un șut notabil pe lângă poartă în minutul 20, recidivând după două minute.

Rusia a preferat să facă un joc de așteptare, lăsându-le adversarilor inițiativa și fiind uneori periculoasă pe contraatac, cum s-a întâmplat în minutul 26, când arbitrul ar fi putut arăta penalty după intrarea lui Alderweireld asupra lui Kanunikov. A urmat în minutul 30 o nouă intervenție remarcabilă a lui Courtois, la șutul de la distanță al lui Kanunikov.

În condițiile unui joc închis, nespectaculos, Mertens a fost din nou periculos pe partea dreaptă, în minutul 36, după care un atac promițător al lui De Bruyne a fost stopat de apărarea rușilor. Cea mai mare ocazie din prima repriză a aparținut Rusiei, dar lovitura de cap a lui Kokorin a trecut aproape de poartă, în minutul 44. Într-o primă repriză încheiată cu un rezultat echitabil, Belgia nu a arătat nici pe departe ca o candidată la titlul mondial, așa cum este văzută de unii ziariști.

Rusia a fost ceva mai periculoasă în debutul actului secund, pe fondul unui joc fără idei al belgienilor, la care Lukaku, o mare decepție în această partidă, a fost înlocuit în minutul 56. Eden Hazard a avut și el o evoluție ștearsă până în ultimele minute, fiind departe de ce a arătat la echipa de club, Chelsea. Rusia a echilibrat treptat raportul posesiei, capitol la care Belgia a stat mult mai bine inițial.

Prima jumătate a reprizei a doua a fost foarte săracă în acțiuni cât de cât periculoase. Șatov nu a reușit să-l depășească pe veteranul Van Buyten, care a acordat corner (71). La lovitura de colț, Kokorin a fost destul de aproape de gol. Trei minute mai târziu, Glușakov a șutat dezamăgitor.

Mertens a fost mult mai discret ca în prima repriză și a fost înlocuit de Mirallas cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar. Eșcenko a șutat puțin pe lângă poartă în minutul 81, la o acțiune cursivă a rușilor. Mirallas a șutat în bară, din lovitură liberă (83), după ce Belgia aproape nu fusese periculoasă în actul secund. Imediat au urmat două faze foarte periculoase ale lui Hazard, elevii lui Wilmots parcă trezindu-se la viață.

Iureșul belgienilor a fost concretizat de Divock Origi. Jucătorul inspirat introdus de Wilmots a fructificat o pasă a lui Hazard, în minutul 88. Rusia nu a reușit să revină, iar Mirallas a fost foarte aproape de gol, pe contraatac, în prelungiri.

Selecționerul Belgiei, Marc Wilmots, a trimis trei jucători noi în primul 11 față de victoria cu Algeria (2-1): Vermaelen, Fellaini și Mertens. Ca și în fața Algeriei, schimbările făcute în repriza secundă au fost decisive. După acest rezultat, Belgia a acumulat 6 puncte, fiind calificată în optimi de finală, iar Rusia are un singur punct în clasamentul grupei.

Belgia și Rusia se vor întâlni astăzi, duminică, 22 iunie, de la ora 19:00, într-un meci care va decide, probabil, câștigătoarea grupei H.

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Belgia - Rusia

Campionatul Mondial de fotbal 2014. Belgia - Rusia

„Dracii roșii” au învins, în primul meci, destul de greu, Algeria, cu 2-1, în timp ce formația lui Fabio Capello a făcut doar egal cu Coreea de Sud.

Belgia, una din cele cinci mari favorite la titlul mondial înaintea turneului final, după Brazilia, Argentina, Germania și Spania, este la primul său Mondial după 2002. După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a participat la două turnee finale ale Cupei Mondiale, dar nici în 1994, nici în 2002 nu a trecut de faza grupelor.

În cazul ambelor echipe, cea mai bună performanţă este calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, Rusia (URSS) în 1966, iar Belgia 20 de ani mai târziu. Meciul dintre Belgia şi Rusia va avea loc pe stadionul „Maracana” din Rio (capacitate 74.738 locuri) şi va fi arbitrat de germanul Felix Brych.

Echipele probabile:

Belgia: Courtois – Alderweireld, Kompany, Van Buytedn, Vertonghen – Witsel, Dembele – Fellaini, Hazard, De Bruyne – Lukaku
Antrenor: Marc Wilmots

Rusia: Akinfeev – Eshchenko, Berezutski, Ignashevich, Kombarov – Glushakov, Faizulin – Samedov, Shatov, Jirkov – Kerzhakov
Antrenor: Fabio Capello

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult