Acasa Sport-AutoSport Câștigătorii competiției Cupa Pro-X la schi alpin

Câștigătorii competiției Cupa Pro-X la schi alpin

scris de Bogdan Crețu Roman
204 Afisari

Întreprinderea socială Restart Rosenau s-a alăturat ca partener la cea de a V-a ediție a competiției Cupa Pro-X la schi alpin, adresată tinerilor schiori. Concursul a avut loc duminică, 19 februarie 2023, pe pârtia Sub Teleferic din Poiana Brașov. Câștigătorii au fost recompensați cu vouchere de vacanță pe litoral și tururi personalizate prin Râșnov, oferite de Restart Rosenau.

Inițiativa a devenit tradiție odată cu demararea programului „Un weekend cât o vacanță” în februarie 2022, prin care Restart Rosenau și-a propus să sprijine și să încurajeze tinerii care își doresc să facă performanță și să contribuie, astfel, la promovarea domeniului economiei sociale și dezvoltarea turismului pe plan local.

Cupa Pro-X la schi alpin este un eveniment sportiv implementat de Outdoor Sport Ski School, care promovează practicarea schiului alpin în rândul copiilor. Anual, tinerii schiori cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani vin din toate colțurile României pentru a participa la o probă de slalom uriaș într-o manșă cronometrată. Organizatorii afirmă că este unul dintre cele mai populare concursuri de ski pentru copii, fiind o ocazie pentru cei mici de a se aventura pe pârtie și de a-și arăta abilitățile și cunoștințele.

Activitățile sociale demarate de Restart Rosenau continuă luna viitoare cu acordarea unui premiu prin tragere la sorți la „Mini Cupa României la Schi Alpin U12”, ultima etapă a concursului de schi alpin, programată la Muntele Mic.

Tot pe parcursul acestui an, întreprinderea socială își propune să desfășoare mai multe acțiuni care au în centru comunitatea, prin sprijinul familiilor și copiilor din medii defavorizate și îmbunătățirea nivelului de trai a persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. O altă direcție are în vedere susținerea sectorului turistic din zona Râșnov și nu numai, prin îmbunătățirea și valorificarea programelor turistice, dar și prin crearea unor experiențe unice, menite să aducă un impact pozitiv asupra oamenilor interesați de călătorii.

Restart Rosenau este o întreprindere socială înființată în cadrul Proiectului „Solidari într-o nouă economie socială, justă și performantă” – POCU/449/4/16/128671, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 4: Incluziune socială și combaterea sărăciei, Domeniul major de intervenție 4.16. „Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă”. Mai multe detalii AICI: .

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS