Acasa Sport-AutoSport CE 2012: Spadă-feminin şi sabie-masculin, argint pentru România

CE 2012: Spadă-feminin şi sabie-masculin, argint pentru România

scris de M.A.
4 afisari

După argintul cucerit de echipa feminină de spadă a României, şi echipa masculină de sabie a câştigat tot medaliile de argint la Campionatele Europene de scrimă de la Legnano (Italia).

CE 2012: Spadă-feminin şi sabie-masculin, argint pentru România

CE 2012: Spadă-feminin şi sabie-masculin, argint pentru România (foto: Agerpres)

Echipa masculină de sabie, alcătuită din Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Siriteanu şi Florin Zalomir, antrenată de Mihai Covaliu, a învins Georgia în optimi, cu 45-36, în sferturi a dispus de Belarus, cu 45-36, iar în semifinale a trecut de Germania cu 45-34, transmite Agerpres.

În finală, Zalomir i-a învins pe Alexei Iakimenko, scor 5-3, şi pe Nikolai Kovalev, cu 5-4, fiind întrecut de Veniamin Reşetnikov cu 5-3. Dumitrescu a dispus de Kovalev cu 5-3, a cedat la Reşetnikov (2-6), dar l-a învins pe Iakimenko (7-5). Dolniceanu a pierdut la Reşetnikov (5-7) şi la Iakimenko (5-7), în timp ce Siriteanu a terminat la egalitate, 5-5, cu Kovalev. Astfel, echipa României a pierdut cu 42-45 finala cu Rusia.

De asemenea, România a cucerit medaliile de argint după ce a fost învinsă de Rusia cu scorul de 42-21, duminică, în finala probei feminine de spadă pe echipe de la CE 2012 de scrimă. Simona Gherman a fost învinsă de Ana Sivkova cu 4-1, a dispus cu 10-5 de Violetta Kolobova şi a cedat cu 5-6 la Tatiana Logunova. Ana Maria Brânză a fost învinsă de Kolobova cu 5-4, a trecut de Logunova cu 5-4 şi a pierdut cu 5-6 ultimul meci, cu Sivkova. Anca Măroiu a cedat la Logunova (0-2), a dispus cu 5-3 de Sivkova şi a terminat la egalitate, 6-6, cu Kolobova.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult