Acasa Sport-AutoSport Ce riscă fotbaliştii dinamovişti pentru torţele aruncate fanilor

Ce riscă fotbaliştii dinamovişti pentru torţele aruncate fanilor

scris de L.M.
3 afisari

Comisia de Disciplină a LPF a sancţionat, marţi, FC Steaua cu o penalitate sportivă de 15.000 de lei, pentru torţe şi alte obiecte aruncate spre teren de fanii stelişti şi a amânat pentru vineri judecarea incidentelor provocate de suporterii dinamovişti la derbiul campionatului, informează LPF.

Fotbalistii dinamovisti risca sa nu mai aiba acces pe stadioane

foto: Prosport

Steaua a fost amendată pentru că, în minutele 2-3, galeria echipei gazdă de la peluză a aprins câteva torţe, una dintre ele fiind aruncată în teren, şi pentru că, în minutul 84, de la tribuna I s-a aruncat în zona suprafeţei tehnice o sticlă de plastic şi o pungă de seminţe, fără a lovi pe cineva, a declarat pentru Mediafax preşedintele comisiei, Ion Neagu.

Incidentul menţionat în raportul observatorului şi amânat pentru vineri a fost cel din minutul 12, când galeria oaspete a aruncat torţe aprinse către teren, trei dintre ele căzând în suprafaţa de joc lângă steagul de colţ, fără a lovi pe nimeni.

Dacă scandalul introducerii de către dinamovişti de materiale pirotehnice la meciul cu Steaua ia amploare, jucătorii pot fi pedepsiţi cu interzicerea pe stadion, asemenea suporterilor, sau chiar puşcărie! Schimbarea rezultatului de pe teren e puţin probabilă, scrie Prosport.

Conform Legii nr. 4 din 2008 privind combaterea violenţei la competiţiile sportive, la articolul 35, alineatul 1 este prevăzut: „Încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale si de distractie, pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune şi se pedepseste potrivit art. 31 alin. (21) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive”.

În plus, „se poate dispune faţă de învinuit sau inculpat măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioada de la un an la 3 ani”! Legea nr. 126 vine cu completarea chiar mai dură: „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta (…) se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Preşedintele dinamovist Cristi Borcea dezminte acuzaţiile privind o implicare a jucătorilor în aprovizionarea fanilor cu materiale pirotehnice înainte de derby-ul cu Steaua. „Nu este nimic adevărat, cum să le arunce fotbaliştii torţe suporterilor? Parcă ar fi primii care fac astfel de gesturi către propriii fani, să arunce mingii în tribune…Sunt acuzaţii false”, a spus Cristi Borcea la Fanatik Show.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult