Champions League Barcelona - Celtic, 7-0 video | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Champions League. FC Barcelona – Celtic, scor 7-0 (video)

Champions League. FC Barcelona – Celtic, scor 7-0 (video)

scris de Z.V.
17 afisari

FC Barcelona a surclasat-o pe Celtic Glasgow cu scorul de 7-0, marți seara, pe Camp Nou, într-un meci arbitrat de românul Ovidiu Hațegan, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor la fotbal.

Champions League. FC Barcelona - Celtic

Champions League. FC Barcelona – Celtic

Barca, la câteva zile după eșecul surprinzător de acasă cu Alaves (1-2), a făcut spectacol, marcând prin Lionel Messi (3, 27, 60), Neymar (50), Andres Iniesta (59) și Luis Suarez (75, 88).

Celtic, care venea după o victorie cu 5-1 în derby-ul cu Glasgow Rangers, a avut un penalty, dar șutul francezului Moussa Dembele (24) a fost apărat de portarul german ter Stegen.

Hațegan a fost ajutat de arbitrii asistenți Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, de arbitrii asistenți adiționali Radu Petrescu și Sebastian Colțescu, și de arbitrul de rezervă Radu Ghinguleac.

Ludogoreț Razgrad, campioana Bulgariei, a remizat cu FC Basel, în deplasare, într-un meci în care fundașul român Cosmin Moți a fost integralist. Atacantul Claudiu Keșeru nu a apucat să debuteze în grupele Champions League, rămânând pe banca de rezerve a oaspeților.

Mijlocașul Andrei Prepeliță a intrat în minutul 64 în locul lui Serdar Azmoun la FC Rostov, surclasată de Bayern Munchen cu 5-0.

Rezultate Champions League 13 septembrie 2016:
Grupa A
FC Basel — Ludogoreț Razgrad 1-1
Au marcat: Renato Steffen 80, respectiv Jonathan Cafu 45.

Paris Saint-Germain — Arsenal Londra 1-1
Au marcat: Edinson Cavani 1, respectiv Alexis Sanchez 77.
Cartonașe roșii: Marco Verratti 90+3, respectiv Olivier Giroud 90+3.

Grupa B
Benfica Lisabona — Beșiktaș Istanbul 1-1
Au marcat: Franco Cervi 12, respectiv Anderson Talisca 90+3.

Dinamo Kiev — Napoli 1-2
Au marcat: Denis Garmaș 26, respectiv Arek Milik 36, 45+2.
Cartonaș roșu: Serghei Sidorciuk 68.

Grupa C
FC Barcelona — Celtic Glasgow 7-0
Au marcat: Lionel Messi 3, 27, 60, Neymar 50, Andres Iniesta 59, Luis Suarez 75, 88.
Moussa Dembele (Celtic) a ratat un penalty în min. 24.

Meciul Manchester City — Borussia Moenchengladbach a fost amânat din cauza unei ploi torențiale.

Grupa D
PSV Eindhoven — Atletico Madrid 0-1
A marcat: Saul Niguez 43.
Andres Guardado (PSV) a ratat un penalty în min. 45+2.

Bayern Munchen — FC Rostov 5-0
Au marcat: Robert Lewandowski 28 — penalty, Thomas Muller 45+2, Joshua Kimmich 53, 60, Juan Bernat 90.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult