Acasa Sport-AutoSport Ciclism. Contador a fost depistat pozitiv

Ciclism. Contador a fost depistat pozitiv

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Rutierul spaniol Alberto Contador (Astana) a fost suspendat joi cu titlu provizoriu de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), după un ”rezultat anormal” la un control anti-doping efectuat în timpul Turului Franţei, pe care ibericul l-a câştigat în luna iulie, a anunţat agentul sportivului, informeayă Agerpres.

Într-unul dintre eşantioanele prelevate pe 21 iulie, în a doua zi de repaus din Turul Franţei 2010, la Pau, au fost decelate urme de clenbuterol (anabolizant), pe care Contador le-a explicat printr-o ”contaminare alimentară”.

Contador, care a câştigat în 2010 pentru a treia oară Turul Franţei, l-a devansat în clasamentul general pe luxemburghezul Andy Schleck.

UCI a precizat că în cazul în care controlul va fi declarat pozitiv va fi lansată o procedură disciplinară pentru a determina o eventuală sancţiune, inclusiv deposedarea lui Contador de victoria în Turul Franţei. UCI alături de Agenţia mondială anti-doping au demarat în comun investigaţii ştiinţifice complementare înainte de stabilirea unei concluzii, care vor dura ceva timp, concentraţia substanţei interzise fiind de 400 de ori mai mică decât nivelul de detectare al laboratoarelor acreditate WADA.

Alberto Contador a fost informat de rezultatul testului antidoping pe 24 august, în timp ce agentul spaniolului susţine că ”experţii consultaţi până acum consideră că este un caz de contaminare alimentară, având în vedere numărul de teste trecute de Contador pe timpul Turului Franţei”.

După Turul Franţei, Contador, 27 ani, de la echipa Astana, nu a mai participat la nicio cursă şi nu va fi prezent nici la Campionatele Mondiale de şosea din Australia.

0 comentariu

qwas 01-09-2010 - 09:55

Udrea a zis-o cel mai bine acum o luna despre remaniere. Observ ca tot la vorbele ei ne intoarcem. Personal nu cred ca psd-ul are capacitatea de a da jos guvernul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult