Simona Halep - Agnieszka Radwanska (live video) | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska, scor 7-5, 6-1

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska, scor 7-5, 6-1

scris de Z.V.
18 afisari

Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari, vineri, după ce a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, 5 WTA, cu 7-5, 6-1.

Românca s-a impus într-o oră și 31 de minute și a egalat situația în disputele directe cu Radwanska, scor 5-5. Poloneza a câștigat primele trei confruntări, în 2011 în turul al treilea la Australian Open (6-1, 6-2), în 2012 în finala de la Bruxelles (7-5, 6-0), și în 2013 în optimi la Auckland (6-3, 6-1). Au urmat două succese ale Simonei, în 2013, în turul al doilea la Roma, cu 6-7 (2), 6-1, 6-2, și în 2014, în semifinale la Doha (7-5, 6-2). Aga Radwanska s-a impus în semifinale la Indian Wells, în 2014, cu 6-3, 6-4, dar Halep a ieșit învingătoare în semifinalele Turneului Campioanelor din 2014, cu 6-2, 6-2, și anul trecut în sferturi la Toronto, cu 0-6, 6-3, 6-1. Radwanska învinsese în meciul al nouălea, anul trecut, la Turneul Campioanelor (Singapore), în grupă, cu 7-6 (5), 6-1.

Halep a ajuns la 13 victorii consecutive în circuitul WTA, după ce a câștigat titlurile de la București și Montreal.

Simona Halep, finalistă la ediția de anul trecut a turneului din Ohio, și-a asigurat un cec de 123.665 dolari și 350 de puncte WTA.

În penultimul act, Halep va juca împotriva germancei Angelique Kerber, numărul doi mondial, care a câștigat în trei seturi, cu 4-6, 6-3, 6-0 disputa cu Carla Suarez Navarro (Spania/N. 9). Kerber, vicecampioana olimpică, are șansa de a urcat pe primul loc în ierarhia mondială dacă va câștiga turneul.

Cealaltă semifinală le va opune pe Karolina Pliskova (Cehia) și pe Garbine Muguruza (Spania). Pliskova, cap de serie numărul 15, s-a impus în sferturi în fața rusoaicei Svetlana Kuznețova, a șaptea favorită, cu 6-3, 4-6, 6-2, în timp ce Muguruza, a patra favorită, a dispus de unguroaica Timea Babos cu 6-4, 6-3.

Halep și Kerber, care vor juca sâmbătă, de la ora 19,30 (ora României), s-au întâlnit recent, la Montreal, când reprezentanta țării noastre a dispus în semifinale cu 6-0, 3-6, 6-2. Halep conduce cu 4-2 în meciurile directe cu Kerber.

Simona Halep, numărul patru mondial, o va înfrunta pe poloneza Agnieszka Radwanska, 5 WTA, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari.

Simona Halep - Agnieszka Radwanska

Simona Halep – Agnieszka Radwanska

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Halep, care a trecut cu un sec 6-1, 6-2 de australianca Daria Gavrilova, după doar 53 de minute, este pentru a treia oară consecutiv în sferturile turneului din statul american Ohio.

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska. „E foarte cald. După primul set, soarele m-a afectat foarte tare și nu am avut așa multă energie. Sunt fericită că am putut termina meciul”, a declarat românca după partidă.

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Simona Halep a comentat în câteva cuvinte meciul cu Gavrilova: „Știam că trebuie să fiu agresivă, să nu o las să vină peste mine, deoarece poate juca foarte bine cu forehand-ul. Am deschis unghiurile, am servit destul de bine și am returnat tare pe al doilea serviciu”.

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Simona, care a reușit 18 ”winners” și a făcut doar 14 erori neforțate (7 mingi direct câștigătoare și 19 erori neforțate pentru Gavrilova), a ajuns la 12 victorii consecutive, având două titluri câștigate (București, Montreal).

Cincinnati. Simona Halep – Agnieszka Radwanska. Radwanska a trecut cu 6-7 (1), 6-4, 6-0 de britanica Johanna Konta în optimi. Poloneza are 4-3 în meciurile directe cu Halep, ea reușind și cea mai recentă victorie, anul trecut, în grupă la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 7-6 (5), 6-1.

Rezultatele înregistrate, joi, în optimi:
Agnieszka Radwanska (Polonia/N. 5) — Johanna Konta (Marea Britanie/N. 10) 6-7 (1), 6-4, 6-0
Garbine Muguruza Blanco (Spania/N. 4) — Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N. 16) 7-5, 6-1
Svetlana Kuznețova (Rusia/N. 7) — Timea Bacsinszky (Elveția/N. 12) 6-2, 3-6, 6-2
Angelique Kerber (Germania/N. 2) — Barbora Strycova (Cehia) 7-6 (5), 6-4
Carla Suarez Navarro (Spania/N. 9) — Roberta Vinci (Italia/N. 6) 6-1, 7-5
Simona Halep (România/N. 3) — Daria Gavrilova (Australia) 6-1, 6-2
Karolina Pliskova (Cehia/N. 15) — Misaki Doi (Japonia) 7-5, 6-3
Timea Babos (Ungaria) — Dominika Cibulkova (Slovacia/N. 8) 4-6, 6-3, 6-1

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 13, va evolua sâmbătă, nu înainte de ora 02:00, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult