Acasa Sport-AutoSport CM canotaj: Argint pentru Romȃnia la feminin 2 rame

CM canotaj: Argint pentru Romȃnia la feminin 2 rame

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Echipajul românesc al probei feminine de 2 rame, alcătuit din Roxana Cogianu şi Nicoleta Albu a cucerit medalia de argint la Campionatelor mondiale de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud).

CM canotaj: Argint pentru Romȃnia la feminin 2 rame (foto: sptfm.ro)

Plecate de pe culoarul 3, cu vânt potrivnic, româncele, debutante, practic în această probă clasică, peroul, ambele venind din 8+1, au avut o primă mie de metri mai lentă, trecând pe locul 4 la jumătatea distanţei, în timp ce Marea Britanie, cu un start fulminant (stroc 41) a luat un avans ce se va dovedi decisiv. În a doua parte a cursei, însă, Cogianu şi Albu au mărit cadenţa, ajungând la 37 bătăi pe minut, au depăşit fără drept de apel Noua Zeelandă şi SUA, pentru a reuşi o clasare meritorie, pe a doua treaptă a podiumului. Succesul peroului feminin este cu atât mai semnificativ cu cât la ultimele două Mondiale, canotoarele şi canotorii din ţara noastră nu au obţinut nicio medalie, argintul de sâmbătă reprezentând o revenire acolo unde ne obişnuiseră, pe podiumul de premiere.

Clasamentul final al probei feminine de 2 rame:

1. Marea Britanie – 7’22″82/100

2. România – 7’25″75/100

3. Noua Zeelandă – 7’27″58/100

4. SUA – 7’32’24/100

5. Olanda – 7’36″28/100

6. Africa de Sud 7’39″26/100

Concurând tot sâmbătă dimineaţă, în finala B, echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci (Marius-Vasile Cozmiuc, George Palamariu, Cristi-Ilie Pîrghie, Florin Curuea) a ocupat locul 4, în 6’22″23/100, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult