Copa America. Grupe şi programul Copei America | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Copa America. Grupe şi programul Copei America

Copa America. Grupe şi programul Copei America

scris de Z.V.
2 afisari

Pe 12 iunie, de la ora 02:30, pe Estadio Nacional din Santiago de Chile, va debuta cea de-a 44-a ediţie a Copei America, cea mai veche competiţie continentală a lumii.

Copa America

Copa America

Gândită iniţial ca un turneu anual, Copa America a plecat la drum în 1916, iar ediţia inaugurală, desfăşurată în Argentina, a fost câştigată de Uruguay. Aceeaşi naţională este şi actuala deţinătoare a titlului, dar şi cea mai de succes selecţionată din istoria de un secol a competiţiei, cu 15 victorii.

De-a lungul timpului, competiţia a trecut prin mai multe sisteme de desfăşurare, până a ajuns la cel actual – odată la patru ani, cu 12 echipe participante (10 din America de Sud şi două invitate). Tradiţia de a invita naţionale de pe alte continente a început în 1993, an în care Mexic a reuşit să ajungă până în finală. Deocamdată, nu s-a întâmplat ca trofeul să părăsească America de Sud.
Cele 12 echipe sunt împărţite în trei grupe de câte patru, fiecare urmând să joace cu fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune două locuri 3 se califică în sferturile de finală ale turneului. La ediţia din acest an, cele două naţionale invitate sunt Mexic şi Jamaica, aceasta din urmă participând în premieră la Copa America

Gazda competiţiei, Chile, va evolua în grupa A, alături de Mexic, Ecuador şi Bolivia. În grupa B se vor înfrunta echipele cu cele mai multe titluri, Uruguay (15) şi Argentina (14), celelalte adversare fiind Paraguay, finalista ediţiei precedente, şi Jamaica. În fine, în grupa C, Brazilia va juca împotriva Columbiei, Perului şi a Venezuelei.

Faza grupelor va avea loc între 12 şi 22 iunie, sferturile de finală vor avea loc în perioada 25-28 iunie, pe 30 iunie şi 1 iulie se vor disputa semifinalele, iar finalele sunt programate pe 4 iulie.

GRUPELE ŞI PROGRAMUL COPEI AMERICA 2015

Grupa A: Chile, Mexic, Bolivia, Ecuador

12 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile – Ecuador

13 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Mexic – Bolivia

16 iunie, ora 00:00 Valparaiso: Ecuador – Bolivia

16 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile – Mexic

20 iunie, ora 00:00, Rancagua: Mexic – Ecuador

20 iunie, ora 02:30, Santiago: Chile – Bolivia

Grupa B: Argentina, Uruguay, Paraguay, Jamaica

13 iunie, ora 22:00, Antofagasta: Uruguay – Jamaica

14 iunie, ora 00:30, La Serena: Argentina – Paraguay

17 iunie, ora 00:00, Antofagasta: Paraguay – Jamaica

17 iunie, ora 02:30, La Serena: Argentina – Uruguay

20 iunie, ora 22:00, La Serena: Uruguay – Paraguay

21 iunie, ora 00:30, Vina del Mar: Argentina – Jamaica

Grupa C: Brazilia, Columbia, Peru, Venezuela

14 iunie, ora 22:00, Rancagua: Columbia – Venezuela

15 iunie, ora 00:30, Temuco: Brazilia – Peru

18 iunie, ora 03:00, Santiago: Brazilia – Columbia

19 iunie, ora 02:30, Valparaiso: Peru – Venezuela

21 iunie, ora 22:00, Temuco: Columbia – Peru

22 iunie, ora 00:30, Santiago: Brazilia – Venezuela

Sferturi de finală

1 – 25 iunie, ora 02:30, Santiago: Câştigătoarea grupa A – Locul 3 grupa B/C

2 – 26 iunie, ora 02:30, Temuco: Locul 2 grupa A – Locul 2 grupa C

3 – 27 iunie, ora 02:30, Vina del Mar: Câştigătoarea grupa B – Locul 3 grupa A/C

4 – 28 iunie, ora 00:30, Concepcion: Câştigătoarea grupa C – Locul 2 grupa B

Semifinale

30 iunie, ora 02:30, Santiago: Câştigătoarea sfert de finală 1 – Câştigătoarea sfert de finală 2

1 iulie, ora 02:30, Concepcion: Câştigătoarea sfert de finală 3 – Câştigătoarea sfert de finală 4

Finala mică – 4 iulie, ora 02:30, Concepcion

Finala mare – 4 iulie, ora 23:00, Santiago

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult