Cristi Borcea află azi dacă iese din închisoare | Ziua Veche
Acasa Sport-AutoSport Cristi Borcea află azi dacă iese din închisoare

Cristi Borcea află azi dacă iese din închisoare

scris de Misu Andrei
3 afisari

Cristi Borcea este la un pas de eliberarea condiționată. Tribunalul Ilfov va decide azi dacă fostul finanțator al clubului de fotbal Dinamo va fi pus în libertate, după ce a executat o parte de pedeapsa primită în luna februarie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Borcea are de executat o pedeapsă de 7 ani și 6 luni în cele două dosare, din care 5 ani și o lună a stat în penitenciar. Dacă instanța îi admite definitiv cererea de liberare condiționată, Borcea va executa restul pedepsei în libertate, urmând să fie supravegheat de un ofițer de probațiune până la executara integral a pedepsei. Judecătoria Sectorului 4 a decis, pe 11 septembrie, că Borcea poate fi eliberat condiționat. Decizia a fost însă contestată de procurorii DNA, care au cerut ca Borcea să execute în continuare pedeapsa în penitenciar, pentru că nu a dat dovadă de ”stăruința în muncă și reeducare”. „Timpul petrecut în detenţie nu reprezintă pentru noi o dovadă relevantă, având în vedere numărul mare al infracţiunilor. Nu rezultă din programul educaţional că s-a remarcat în mod deosebit”, a spus procurorul în fața instanței care a judecat în septembrie cererea lui Cristi Borcea.

Contestația DNA va fi judecată miercuri de Tribunalul Ilfov, care va decide definitiv dacă Borcea va fi eliberat condiționat sau dacă va mai sta câteva luni în penitenciar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult